Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre12 aprilie 20241 min de lectură

UE iese din iarnă cu niveluri record de stocare a gazelor, cu surse diversificate de aprovizionare și cu un mix energetic mai nepoluant

Europa iese din cea de a doua iarnă de la invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia cu niveluri record de stocare a gazelor, cu surse de aprovizionare diversificate și cu o pondere sporită a surselor de energie regenerabile.

stocare a gazelor

La sfârșitul sezonului de încălzire de iarnă (31 martie), depozitele de gaz erau pline în proporție de peste 58 %. Aceste niveluri ridicate de stocare se datorează diversificării cu succes a surselor noastre de aprovizionare cu energie, eforturilor cetățenilor și ale întreprinderilor de a reduce cererea de gaz și investițiilor pe care le-am făcut în energia din surse regenerabile – cei trei piloni ai planului nostru REPowerEU

Într-o declarație publicată astăzi, comisarul pentru energie Kadri Simson a spus: „În pofida multor temeri, am devenit mai puternici decât înainte, cu o securitate și o solidaritate energetică mai mari și cu un mix energetic mai nepoluant. Deși putem fi mândri de modul în care UE a gestionat criza energetică până în prezent, nu trebuie să ne culcăm pe lauri. Trebuie să ne sprijinim în continuare cetățenii și industria, precum și pe prietenii noștri ucraineni. Asigurarea securității și competitivității energetice a Europei, scăderea prețurilor și promovarea tranziției către o energie nepoluantă rămân o prioritate majoră.” 

În urma adoptării planului REPowerEU, ponderea importurilor de gaz din Rusia în Europa a scăzut de la 45 % în 2021 la 24 % în 2022 și, mai departe, la 15 % în 2023. Europenii și-au redus cererea de gaz cu aproape 20 %, ceea ce ne-a permis să economisim peste 107 miliarde de metri cubi de gaz în ultimele 18 luni. Creșterea ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic ne-a permis să înlocuim echivalentul a 24 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc în 2022 și în 2023. Iar emisiile din sectorul energetic au scăzut cu un procent impresionant de 24 % în 2023, în timp ce economia noastră a continuat să crească. 

Puteți citi aici și un articol de opinie al președintei Ursula von der Leyen și al directorului executiv al Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol, despre modul în care Europa și-a luat destinul energetic înapoi în propriile mâini.

Detalii

Data publicării
12 aprilie 2024

Date de contact

Tim McPh

Nume
Tim McPh
Număr de telefon
+32 2 295 86 02

Giulia Bedini

Nume
Giulia Bedini
Număr de telefon
+32 2 295 86 61

Ana Crespo Parrondo

Nume
Ana Crespo Parrondo
Număr de telefon
+32 2 298 13 25