Cu o piață internă potențială de 450 de milioane de consumatori, Uniunea Europeană este una dintre cele mai mari piețe din lume.
Datorită pieței unice, companiile românești, indiferent de dimensiunea lor, fac parte din acest spațiu economic dinamic al UE, care alimentează creșterea economică, generează locuri de muncă și facilitează desfășurarea de activități economice.
Activitatea IMM-urilor în UE
Doi din trei angajați lucrează în companii mici și mijlocii, care generează 85% din locurile de muncă noi din UE. Ele sunt parte integrantă din economia Europei, iar Comisia Europeană furnizează informații, sprijin și surse de finanțare pentru a le ajuta să se dezvolte și să crească. În special, companiile mici și mijlocii (IMM-uri) pot:
- să beneficieze de libera circulație a bunurilor și a serviciilor în cadrul UE, fără obstacole vamale sau legislative;
- să conteze pe sprijinul și pe solidaritatea UE atunci când au de înfruntat provocări precum pandemia de Covid-19 și Brexit;
- să profite de puterea de negociere colectivă a UE, care facilitează accesul la piețe globale, prin acorduri comerciale negociate cu alte țări și regiuni.
Finanțare și sprijin financiar din partea UE pentru companii
În fiecare an, UE sprijină peste 200.000 de firme și antreprenori prin împrumuturi pentru afaceri, microfinanțare, garanții și capital de risc. Decizia de a furniza finanțare UE se ia de obicei de către instituții financiare locale, precum băncile, administratorii de capital de risc sau investitorii providențiali.
În contextul dezastrului economic și social cauzat de pandemie, UE a lansat Planul de redresare pentru Europa, pentru a ajuta economiile, agenții economici și cetățenii să-și revină. Acesta va asigura un plus de sprijin și de oportunități de finanțare pentru firmele românești, în special pentru cele din sectorul agricol.
Planul de redresare pentru Europa în România
Informații privind fondurile și procedurile UE pentru afaceri
Finanțare pentru afaceri disponibilă pentru România
Rețele de informații și de sprijin pentru afaceri
Portalul Your Europe pentru întreprinderi
Furnizează o gamă completă de informații referitoare la modul în care se înființează și administrează o societate comercială sau un start-up în UE, la normele și procedurile de impozitare, resursele umane, cerințele privind produsele, fonduri și finanțare și la relațiile cu clienții.
„Europa ta” - Consiliere
Este o rețea de avocați independenți care cunosc legislația UE și legislația națională din toate țările UE, care oferă:
- feedback gratuit personalizat, în limba UE aleasă de dumneavoastră, în termen de o săptămână;
- clarificări privind legea europeană care se aplică în cazul dumneavoastră;
- informații despre cum vă puteți exercita drepturile UE
Regulile sau deciziile incorecte și birocrația discriminatoare pot să îngreuneze viața, activitatea profesională sau comercială într-o altă țară a UE. Așadar, dacă, în calitate de cetățean european sau de agent economic în UE, vă confruntați cu obstacole într-o altă țară pentru că o autoritate publică nu procedează conform legislației UE... SOLVIT vă poate fi de ajutor.
Erasmus pentru tinerii întreprinzători
Contribuie la dobândirea, de către europenii care doresc să devină antreprenori, a aptitudinilor necesare pentru a începe și/sau a desfășura cu succes o mică afacere în Europa, prin formare la locul de muncă și mentorat.
Rețeaua întreprinderilor europene (EEN) - România
Oferă asistență în scopul dezvoltării societăților comerciale prin noi parteneriate, oportunități comerciale, acordare de licențe și căutări de parteneri pentru cercetare și dezvoltare finanțată de UE. Serviciile sunt adaptate nevoilor IMM-urilor, dar sunt disponibile tuturor celorlalte companii, universități și centre de cercetare.
Un portal dedicat exportatorilor și importatorilor potențiali și existenți din UE, care pot să găsească aici informații detaliate privind taxele, impozitele, regulile și cerințele privind produsele pentru toate țările UE și pentru peste alte 120 de piețe din lume.
Platforma de colaborare a clusterelor europene
Este un instrument online de corelare pentru găsirea de parteneri, pe țări, regiuni, sectoare sau ecosisteme industriale.
Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune în UE
Aici găsiți informații, știri și evenimente cu privire la strategia și politicile UE în domeniul ocupării forței de muncă, inclusiv cu privire la drepturile lucrătorilor, aptitudini și calificări, mobilitate, protecție socială și incluziune.
Serviciul european de asistență în materie de drepturi de proprietate intelectuală Este un serviciu dedicat proprietății intelectuale care acționează în prima linie pentru a oferi sprijin gratuit IMM-urilor europene și beneficiarilor de proiecte de cercetare finanțate de UE, astfel încât aceștia să-și poată gestiona proprietatea intelectuală în contextul afacerilor transnaționale sau al programelor de cercetare și inovare din UE.
Linkuri relevante
Cum sprijină politicile UE România
Întreprinderi, economie, moneda euro
Mai multe despre finanțare și licitații
Strategia pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă și digitală