Filter by
News (2361)
RSS
Astăzi, în cadrul Conferinței privind redresarea Ucrainei, președinta Ursula von der Leyen a anunțat plata a 3,2 miliarde EUR Ucrainei ca primă tranșă a noii asistențe macrofinanciare (AMF).

Comisia ajunge la o poziție preliminară potrivit căreia serviciile de cloud ale Amazon și Microsoft ar trebui desemnate în temeiul Regulamentului privind piețele digitale.

Astăzi, 24 iunie, Comisia Europeană a publicat Raportul de convergență pentru 2026 în care evaluează progresele înregistrate de statele membre din afara zonei euro în direcția adoptării monedei euro.

Comisia Europeană și-a anunțat intenția de a emite obligațiuni UE în valoare de până la 80 de miliarde EUR în a doua jumătate a anului 2026.

Comisia Europeană salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul cu privire la cea de a șasea revizuire a Directivei privind agenții cancerigeni, mutageni și substanțele toxice pentru reproducere (CMRD).

Comisia Europeană a adoptat astăzi două pachete ambițioase de simplificare privind impozitarea și produsele energetice, menite să facă din Europa un loc mai atractiv pentru a investi, a inova și a face afaceri.

Uniunea Europeană și-a actualizat astăzi legislația pentru ca cetățenii mobili ai UE, și anume cetățenii UE care locuiesc în alt stat membru decât cel de origine, să poată vota și candida la alegerile locale.

Astăzi, 24 iunie, Comisia Europeană propune noi măsuri de consolidare a răspunsului UE la evoluția peisajului infracțional.

Astăzi, Comisia Europeană a plătit României 2,25 miliarde EUR sub formă de granturi, aceasta fiind cea de a patra plată din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a prezentat câștigătorii granturilor sale din 2025 pentru cercetători avansați, acordând 838 de milioane EUR unui număr de 319 cercetători de vârf din întreaga Europă.