Comisia a decis astăzi, 30 octombrie, să trimită avize motivate Belgiei, Ungariei și României în ceea ce privește absența notificării către Comisie a anumitor informații cu privire la identificarea operatorilor de servicii esențiale.
Comisia a solicitat aceste informații, astfel cum este prevăzut în Directiva privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice [Directiva (UE) 2016/1148], pentru a evalua coerența abordărilor pe care le adoptă diferite state membre atunci când identifică operatorii de servicii esențiale. Termenul limită pentru transmiterea informațiilor a fost 9 noiembrie 2018.
Avizele motivate de astăzi urmează scrisorilor de punere în întârziere trimise de Comisie celor trei state în iulie 2019. În cazul Belgiei, informațiile lipsă includ numărul operatorilor din mai multe sectoare critice, cum ar fi energia, transporturile, sănătatea, furnizarea și distribuția apei potabile, precum și informații cu privire la pragurile existente pentru identificarea acestora (utilizate în procesul de identificare). Ungaria trebuie să notifice informații care lipsesc deocamdată cu privire la operatorii de servicii esențiale din sectorul transporturilor, iar autoritățile române nu au notificat încă măsurile naționale care permit identificarea operatorilor, numărul operatorilor de servicii esențiale și pragurile utilizate în procesul de identificare.
Belgia, Ungaria și România au la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma; în caz contrar, cazul poate fi înaintat Curții de Justiție a UE.
Context
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Detalii
- Data publicării
- 30 octombrie 2020