Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre29 mai 20201 min de lectură

Răspunsul la coronavirus: lansarea unui dialog cu reprezentanții sectorului financiar pentru a sprijini cetățenii și întreprinderile

finance.png
© EU
Comisia Europeană a lansat ieri, 28 mai, prima sa masă rotundă cu sectorul financiar european, inclusiv cu reprezentanții consumatorilor și ai întreprinderilor, pentru a analiza modul în care poate dezvolta cele mai bune practici în sprijinul cetățenilor și întreprinderilor din UE.

După cum s-a anunțat în pachetul de măsuri bancare ale Comisiei  din 28 aprilie 2020, această reuniune marchează începutul unui dialog cu sectorul financiar european, pentru a se stabili ce măsuri practice de sprijin pot fi puse în aplicare pentru a atenua impactul crizei cauzate de coronavirus. La reuniune au fost invitați o gamă largă de reprezentanți, inclusiv asociații de consumatori și de întreprinderi, asociații bancare, de asigurări și de creditare nebancare, precum și autoritățile europene de supraveghere. Comisia va prezida reuniunea.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Consumatorii casnici și întreprinderile au nevoie de toate ajutoarele pe care le pot obține pentru a face față perturbărilor cauzate de criza provocată de coronavirus. De aceea, lansăm astăzi un dialog între sectorul financiar și grupuri care reprezintă consumatorii și întreprinderile. Prin aceste dialoguri, dorim să găsim soluții practice la problemele concrete cu care se confruntă întreprinderile și consumatorii casnici din întreaga UE. Trebuie să ne asigurăm că robinetele de lichidități sunt deschise și că întreprinderile și consumatorii, în special întreprinderile mici, pot beneficia de sprijinul de care au nevoie. Aștept cu interes aceste discuții.”

Discuțiile au ca scop  principal analiza modului în care industria (asociațiile din sectorul bancar, al asigurărilor și al împrumuturilor nebancare) poate sprijini cetățenii și întreprinderile pe parcursul pandemiei. Acest răspuns trebuie să fie coordonat, pentru a se evita fragmentarea la nivel național și pentru a se asigura condiții de concurență echitabile. Participanții vor evalua și măsurile de sprijin pe care industria le-a implementat deja sau pe care le planifică. Asociațiile de consumatori și de întreprinderi vor oferi feedback cu privire la eficacitatea măsurilor existente, precum și cu privire la acțiunile suplimentare și la coerența acestora în întreaga UE.

Va participa și comisarul pentru justiție, Didier Reynders, care va prezenta informații cu privire la creditele de consum. Informații suplimentare aici .

Persoane de contact pentru presă:

Daniel Ferrie — Tel.:+ 32 229 86500;

Aikaterini Apostola — Tel.:+ 32 229 87624

Detalii

Data publicării
29 mai 2020