O trăsătură definitorie a dezinformării pro-Kremlin este repetitivitatea acesteia. În pofida tuturor afirmațiilor scandaloase pe care le fac, posturile pro-Kremlin sună adesea ca un disc stricat care se limitează la o mână de mesaje de bază pentru publicul intern și internațional. Acest lucru nu e nici din întâmplare, nici din neglijență, ci intenționat: repetiția face minciunile să pară mai credibile. Serviciile de dezinformare pro-Kremlin reușesc acest lucru respectând un set de narațiuni recurente care funcționează ca modele pentru anumite povești.
O narațiune este un mesaj general comunicat prin texte, imagini, metafore și alte mijloace. Narațiunile ajută la transmiterea unui mesaj creând suspans și dând o formă atractivă informațiilor. EUvsDisinfo a identificat un set de cinci narațiuni dominante utilizate de către organizațiile mediatice dezinformatoare rusești și pro-Kremlin. Le-am văzut folosite în numeroase ocazii: de exemplu, pentru a interveni în alegeri, pentru a răspândi minciuni despre pandemia COVID-19 și pentru a justifica războiul neprovocat din Ucraina.
În această vară, vă oferim o prezentare actualizată a acestor relatări. Iată acum a treia narațiune: „Suveranitatea pierdută”. A se vedea, de asemenea, narațiunile publicate anterior: „Elitele împotriva poporului” și „Valori amenințate”.
Narațiunea numărul 3: „Suveranitatea pierdută”
Surselor de dezinformare rusești și pro-Kremlin le place să susțină că anumite țări nu mai sunt cu adevărat suverane. În 2015, un caricaturist pentru agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a ilustrat această idee cu o imagine: Unchiul Sam ridică flacăra pe o sobă de gaz, forțându-i pe europeni să sară în sus și în jos în timp ce strigă pentru impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei.
De atunci, au existat mult mai multe exemple de proliferare a acestei narațiuni în publicațiile pro-Kremlin: de exemplu, Ucraina este condusă de străini și statele baltice nu sunt cu adevărat țări. De asemenea, agențiile de dezinformare pro-Kremlin susțin că, odată cu aderarea lor la NATO, Finlanda și Suedia sunt pe cale să își piardă suveranitatea și că acestea acționează sub presiune străină (din partea SUA, a NATO). Mai există o mulțime de exemple pentru această narațiune: UE este condusă de Washington, Japonia este un stat vasal, Germania este un teritoriu ocupat, deciziile din Ucraina nu sunt luate de președintele său, ci de SUA, și așa mai departe.
Publicațiile pro-Kremlin folosesc chiar un vocabular specific pentru a defini statele „nesuverane”: „limitrofe” sau teritorii de frontieră care își susțin și își servesc suzeranii. Ediția poloneză a publicației de propagandă pro-Kremlin RuBaltica explică:
„Există state reale, care sunt capabile să implementeze toate funcțiile statului, și există gunoaie geopolitice sau țări fictive, care au atributele formale ale statalității, dar care nu sunt state reale. Aceste țări includ statele limitrofe post-sovietice care separă Rusia de Occident. Pseudoelitele din aceste țări nu sunt capabile să răspundă la nicio provocare istorică serioasă, cum ar fi depășirea crizei migrației, protejarea frontierelor și combaterea epidemiei. Ele continuă să ceară ajutorul Europei de Vest și al Statelor Unite pentru că nu se pot descurca singure. Aceste țări sunt conduse de marionete – sunt capabile doar să vorbească despre „oprirea Rusiei” și să voteze rezoluții antirusești în UE și ONU.”
Povestea „suveranității pierdute” este, în cele din urmă, o poveste a lipsei de putere care vizează erodarea fundamentelor democrației. De ce i-ar păsa cuiva de procesele democratice și de alegeri, dacă străinii puternici le conduc țara?
În schimb, publicațiile pro-Kremlin susțin că suveranitatea reală este posibilă doar sub controlul Rusiei.
Lipsa voinței politice independente a poporului
În strânsă legătură cu povestea „suveranității pierdute” sunt mesajele de dezinformare pro-Kremlin despre așa-numitele „revoluții colorate”. Aceste mesaje susțin că revoltele sociale sau protestele politice sunt orchestrate de persoane puternice din exterior (Occidentul) și nu reprezintă niciodată o expresie autentică a activismului sau a nemulțumirilor cetățenilor. Exemplele sunt numeroase și datează încă de la protestele din Euromaidan din Ucraina, care au avut loc în 2013-2014, când posturile pro-Kremlin au acuzat în mod fals oficialii americani de organizarea protestelor populare.
Respingerea de către Kremlin a voinței și a aspirațiilor politice independente ale altor popoare este arogantă și ascunde adesea o abordare imperialistă față de poporul sau țara în cauză. Neînțelegând conceptul de liber arbitru, Kremlinul recurge la o gândire conspirativă: „De ce ar vrea cineva întreg la minte să se distanțeze de Rusia? Acest lucru nu poate fi decât din cauza manipulării conduse de anglo-saxoni.” Nu este surprinzător că, în opinia Kremlinului, UE se află și ea sub control anglo-saxon.
Subminarea statalității Ucrainei
Narațiunea „suveranității pierdute” urmărește să erodeze încrederea în instituțiile democratice și, în cele din urmă, să corupă fundamentele acestora. De asemenea, aceasta a dobândit o importanță deosebită în încercările organizațiilor mediatice pro-Kremlin de a justifica agresiunea militară împotriva Ucrainei. Un exemplu josnic a fost declarația prin care Putin susținea(opens in a new tab), cu câteva zile înainte ca Rusia să lanseze o invazie pe scară largă, că „Lenin a creat Ucraina” (o afirmație care deja circula în ecosistemul de dezinformare pro-Kremlin).
În contextul Ucrainei, povestea pro-Kremlin a „suveranității pierdute” capătă o nuanță și mai sinistră, imperialistă. Ea neagă nu numai statalitatea Ucrainei, ci și însăși existența sa, susținând că „nu a existat niciodată un stat ucrainean”. Această narațiune, împreună cu mitul „Ucrainei naziste”, a fost unul dintre cele mai importante laitmotive centrale de dezinformare folosite pentru a justifica invazia neprovocată a Rusiei în Ucraina. Printre alte narațiuni de dezinformare conexe se numără afirmații conform cărora ucrainenii, rușii și belarușii sunt „o singură națiune(opens in a new tab)” și multiplele afirmații conform cărora Ucraina este în prag de dezintegrare.
Citiți mai multe despre narațiunea „suveranității pierdute” aici.
Detalii
- Data publicării
- 13 august 2022