Optimismul cu privire la viitorul UE a atins cel mai înalt nivel din 2009, iar încrederea în UE rămâne la cel mai ridicat nivel din 2008 până în prezent. Sprijinul pentru moneda euro rămâne stabil la cel mai ridicat nivel înregistrat din 2004 până în prezent. Sondajul indică, de asemenea, o îmbunătățire semnificativă a percepției asupra situației economiilor naționale.
Cetățenii europeni identifică situația economică ca fiind principala lor preocupare la nivelul UE, urmată de mediu și schimbările climatice și de imigrație. Sănătatea continuă să fie principala problemă la nivel național, cu puțin înainte de situația economică a țării.
Majoritatea europenilor sunt mulțumiți de măsurile luate de UE și de guvernele naționale împotriva pandemiei de coronavirus și consideră că planul de redresare „NextGenerationEU” va fi eficace în ceea ce privește răspunsul la efectele economice ale pandemiei. Aproape două treimi au încredere că UE va lua deciziile corecte în viitor pentru a răspunde pandemiei.
- Optimism în legătură cu viitorul Uniunii Europene
Optimismul cu privire la viitorul UE a crescut puternic din vara anului 2020, două treimi dintre respondenți având în prezent o opinie pozitivă (66 %, +6 puncte procentuale). Acesta este nivelul cel mai ridicat înregistrat din toamna anului 2009 până în prezent. Doar cu puțin peste trei din zece respondenți sunt pesimiști cu privire la viitorul UE (31 %, -7) – cel mai scăzut nivel din 2009 până în prezent.
O majoritate clară este optimistă în ceea ce privește viitorul UE în 26 de state membre, în timp ce opinia publică rămâne divizată în Grecia. Optimismul a crescut în 22 de țări față de vara anului 2020, cu o creștere foarte pronunțată în Malta (75 %, +25), Italia (67 %, +18) și Portugalia (76 %, +15). Ca urmare a acestor schimbări, optimismul este în prezent opinia majorității respondenților în Italia (67 %) și Franța (53 %).
- Imaginea și încrederea în UE
După o creștere semnificativă înregistrată între vara anului 2020 și iarna 2020-2021, imaginea pozitivă a UE rămâne la un nivel relativ ridicat (45 %) și este opinia majoritară în 20 de state membre ale UE (imagine neutră 38 %, imagine negativă 16 %). Cele mai ridicate rezultate sunt observate în Irlanda (70 %) și în Portugalia (62 %).
Aproape jumătate dintre europeni au încredere în Uniunea Europeană (49 %). Acesta rămâne cel mai înalt nivel general înregistrat din primăvara anului 2008. Încrederea în guvernele naționale a crescut ușor (37 %), în timp ce încrederea în parlamentele naționale a rămas stabilă, la 35 %.
- Principalele preocupări la nivelul UE și la nivel național
Situația economică a revenit pe primul loc ca fiind cea mai importantă problemă cu care se confruntă UE, cu 27 % dintre mențiuni (-8 puncte procentuale față de iarna 2020-2021). Mediul și schimbările climatice au urcat de pe locul al patrulea pe locul al doilea (25 %, + 5) alături de imigrație (25 %, + 7), urmate, pe locul al patrulea, de starea finanțelor publice ale statelor membre și de sănătate (ambele cu 22 %). Mențiunile privind sănătatea au scăzut semnificativ față de iarna 2020-2021 (22 %, -16), când această temă s-a aflat pe prima poziție.
La nivel național, sănătatea rămâne cea mai importantă problemă, deși mențiunile au scăzut considerabil din iarna 2020-2021 (28 %, -16). Situația economică ocupă a doua poziție, fiind menționată de puțin peste un sfert dintre respondenți (26 %, -7).
- Situația economică actuală și moneda euro
Din iarna 2020-2021, proporția respondenților care consideră că situația economiei lor naționale este „proastă” a scăzut semnificativ (-11), deși aceasta rămâne opinia majoritară (58 %).
40 % dintre cetățenii UE sunt în prezent de părere că situația lor economică națională este „bună”, o creștere semnificativă (+11) după ce trei sondaje consecutive au arătat o scădere. Cu toate acestea, acest nivel de evaluare pozitivă rămâne sub nivelurile măsurate în perioada cuprinsă între primăvara anului 2017 și toamna anului 2019.
Percepția asupra situației actuale a economiei naționale variază foarte mult de la un stat membru la altul, de la 89 % din populația din Luxemburg, care consideră că situația este bună, la 9 % în Grecia, care consideră același lucru.
Sprijinul pentru moneda euro în zona euro a rămas stabil din iarna 2020-2021, situându-se la cel mai înalt nivel din 2004, și anume 79 %. Un procent ridicat de respondenți din întreaga UE, stabil la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată (70 %), împărtășesc, de asemenea, această opinie.
- Pandemia de COVID-19 și opinia publică în UE
Gradul de satisfacție cu privire la măsurile luate de Uniunea Europeană pentru a combate pandemia de coronavirus a crescut semnificativ începând cu iarna 2020-2021, peste jumătate dintre cetățenii UE fiind în prezent mulțumiți (51 %, +8). Nemulțumirea a scăzut (41 %, -8), în timp ce 8 % dintre cetățeni declară că nu știu (stabil).
Și satisfacția cetățenilor cu privire la măsurile luate de guvernul lor național pentru a combate pandemia de coronavirus a crescut în mod semnificativ, devenind opinia majoritară (53 %, +10 față de iarna 2020-2021). 46 % sunt nemulțumiți (-10), în timp ce 1 % (stabil) declară că nu știu.
Aproape două treimi dintre europeni au încredere că UE va lua deciziile corecte cu privire la pandemie în viitor (65 %, +6 față de iarna 2020-2021). Aceasta este opinia majoritară în fiecare stat membru al UE.
Majoritatea europenilor consideră că „NextGenerationEU”, planul de redresare al UE, va fi un instrument eficace pentru a face față efectelor economice ale pandemiei de coronavirus (57 %, +2 față de iarna 2020-2021).
Aproape șapte europeni din zece au declarat că fuseseră deja vaccinați în momentul efectuării sondajului în perioada iunie-iulie sau ar dori să fie vaccinați împotriva COVID-19 cât mai curând posibil (69 %), iar 9 % au declarat că ar „dori să facă acest lucru în 2021”.
Context
Sondajul „Eurobarometru standard (EB 95) din primăvara anului 2021” a fost realizat prin interviuri față în față și online în perioada 14 iunie - 12 iulie 2021 în cele 27 de state membre ale UE. Anumite întrebări au fost adresate, de asemenea, în alte douăsprezece țări sau teritorii [1]. În cele 27 de state membre ale UE au avut loc 26 544 de interviuri.
Informații suplimentare
Eurobarometru Standard 95
Detalii
- Data publicării
- 13 septembrie 2021
Date de contact
Ștefan TURCU
- Nume
- Ștefan TURCU
- stefan [dot] turcuec [dot] europa [dot] eu
- Telefon mobil
- +40 724 232 197