Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre27 mai 2020

Discursul președintei von der Leyen în plenul Parlamentului European privind pachetul european pentru redresare

speech.png
© EU
Discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, rostit în plenul Parlamentului European, cu privire la pachetul european pentru redresare:

"Discursul pronunțat prevalează"

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Europa este o istorie a generațiilor,

iar fiecare generație de europeni își are propria sa istorie.

Pentru generația fondatoare a Uniunii noastre, istoria vorbea despre construirea unei păci durabile, acolo unde nu erau decât suferință, durere și distrugere.

Pentru generația următoare, obiectivul a fost asigurarea prosperității și a libertății, optând pentru unitatea pieței noastre interne și pentru moneda noastră unică. 

Apoi, obiectivul a fost reunirea familiei noastre europene, ajutându-ne frații și surorile să iasă din războiul rece și primindu-i acasă, în Uniunea noastră. 

Toate aceste generații și toate aceste succese istorice s-au bazat pe realizările înaintașilor și i-au inspirat pe cei care au urmat. 

Iar întotdeauna a trebuit să alegem: fie să mergem pe calea celei mai mici rezistențe pe cont propriu, fie să înaintăm împreună în aceeași direcție, având o viziune și ambiții comune.

În astfel de momente decisive, am ales întotdeauna să facem saltul înainte împreună,

întrucât pentru Europa, măsurile cele mai îndrăznețe vor fi întotdeauna cele mai sigure.

Acest lucru ne-a permis să construim o Uniune a păcii și prosperității, fără egal și fără precedent în lume.

 

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi ne confruntăm cu propriul nostru moment de cumpănă.

Ceea ce la început nu a fost decât un virus atât de mic încât ochii noștri nu îl pot vedea, a devenit o criză economică de o asemenea anvergură, încât nimeni nu o poate ignora. 

Modelul nostru unic construit timp de peste 70 de ani este pus la încercare așa cum nu a mai fost niciodată în decursul vieții noastre sau în istoria Uniunii noastre.

Realizările noastre comune europene pe care le-am obținut împreună sunt grav afectate.

Lucruri pe care le consideram ca fiind de la sine înțelese sunt puse în discuție:

  • este vorba de piața unică ce trebuie să se redreseze,
  • de condițiile de concurență care trebuie să redevină echitabile
  • și de patru libertăți care trebuie să fie complet restabilite;
  • totodată criza antrenează efecte externe și se propagă de la o țară la alta.

Niciuna din aceste consecințe nu poate fi remediată de o singură țară pe cont propriu.

Falimentul unei întreprinderi într-un stat membru înseamnă pierderea unui furnizor de încredere pentru o activitate economică dintr-un alt stat. 

O economie care se confruntă cu dificultăți într-o parte a Europei slăbește o economie puternică dintr-o altă parte a acesteia.

Suntem cu toții afectați de această criză

și totodată depășiți, fiecare dintre noi, de amploarea ei.

Ne aflăm într-un moment crucial pentru Europa.

Constatăm efectele negative în plan economic, fiscal și social din statele noastre membre.

Divergențele și disparitățile se accentuează.

Trebuie găsite soluții echilibrate la chestiunile complexe ale suveranității și partajării sarcinilor. 

Și din nou ne aflăm în fața acelorași două opțiuni.

Fie se descurcă fiecare singur, iar țări, regiuni și popoare rămân în urmă, și acceptăm astfel o Uniune divizată între săraci și bogați,

fie pornim pe această cale împreună.

Facem acest salt înainte.

Pregătim un teren solid pentru cetățenii noștri și pentru generația următoare.

Pentru mine alegerea este simplă.

Vreau să facem încă un pas îndrăzneț înainte, împreună.

Europa este în poziția unică de a putea să investească într-o redresare colectivă și într-un viitor comun.

În Uniunea noastră, persoanele, întreprinderile și economiile depind unele de altele și se bazează unele pe altele.

În Uniunea noastră, coeziunea, convergența și investițiile sunt bune pentru toți.

În Uniunea noastră, știm că măsurile cele mai îndrăznețe sunt cu adevărat cele mai sigure pentru viitorul nostru.

De aceea, Comisia propune astăzi un nou instrument pentru redresare denumit Next Generation EU, în valoare de 750 de miliarde EUR.

Acesta se va adăuga unui buget pe termen lung revizuit de 1,1 mii de miliarde EUR.

Next Generation EU, alături de cadrul financiar multianual principal, însumează, în propunerile prezentate azi, până la 1,85 de mii de miliarde EUR.

Acesta se adaugă celor trei plase de siguranță socială constând în împrumuturi în valoare de 540 de miliarde EUR, care au fost deja aprobate de Parlament și Consiliu.

În total, efortul nostru în vederea redresării se ridică astfel la 2,4 mii de miliarde EUR.

 

Doamnelor și domnilor deputați,

Dați-mi voie să vă explic cum va funcționa Next Generation EU.

Fondurile vor fi colectate eliminând temporar plafonul resurselor proprii, pentru a-i permite Comisiei să se folosească de ratingul său de credit foarte solid pentru a împrumuta bani de pe piețele financiare.

Este vorba de o nevoie urgentă și excepțională pentru o criză la fel de urgentă și de excepțională.

De aceea, Next Generation EU:

  • va investi în repararea structurii noastre sociale,
  • va proteja piața noastră unică și
  • va contribui la reechilibrarea bilanțurilor financiare în întreaga Europă.

Iar în timp ce vom întreprinde aceste acțiuni, va trebui și să avansăm rapid către un viitor verde, digital și rezilient.

Acesta este viitorul următoarei generații de europeni.

Generație care este conectată la nivel mondial și se simte responsabilă pentru lumea noastră, pentru planeta noastră.

Și care este ferm hotărâtă să promoveze demnitatea umană și statul de drept.

Și care este hotărâtă să tragă la răspundere guvernele pentru acțiunile lor în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice și salvarea naturii.

Și care este călăuzită de idealismul pro-european și de convingerea că Uniunea noastră trebuie să se străduiască sa facă mai multe.

Astfel, pe lângă faptul de a da dovadă de solidaritate pentru depășirea crizei de azi, propun un nou pact al generațiilor pentru mâine.

În mod cert, efectele crizei ne arată că azi trebuie să facem investiții de o amploare fără precedent.

Dar o vom face astfel încât mâine, generația următoare să culeagă roadele acestora.

Investițiile nu doar că vor păstra realizările extraordinare pe care le-am obținut în ultimii 70 de ani, dar vor asigura o Uniune

  • neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei,
  • digitală,
  • socială,
  • și care va fi și în viitor un actor puternic la nivel mondial.

Pentru aceasta, Next Generation EU își va mobiliza forța sa financiară enormă pentru a investi în prioritățile noastre comune prin intermediul programelor europene.

Doresc să vă asigur că Parlamentul european are un cuvânt greu de spus în ceea ce privește deciziile cruciale pentru Uniunea noastră.

Propunerea mea ca aceste fonduri să fie investite prin intermediul unor programe în cadrul bugetului nostru european asigură exact acest lucru.

Next Generation EU va restabili și reconstrui piața noastră unică - sursă majoră de inovare, prosperitate și oportunități.

Toate statele membre trebuie să investească în tehnologii care vor stimula redresarea prin noi industrii inovatoare și nepoluante.

Next Generation EU consolidează Pactul verde european și Orizont Europa și va investi în infrastructuri esențiale, de la 5G la renovarea locuințelor.

În același timp, trebuie să ne asigurăm că tranziția la o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei nu lasă pe nimeni în urmă.

De aceea, Next Generation EU va multiplica finanțarea destinată Fondului pentru o tranziție justă.

În aceeași ordine de idei, niciun stat membru nu ar trebui să fie nevoit să aleagă între a răspunde crizei și a investi în cetățenii săi. 

Niciun stat membru nu ar trebui să fie nevoit să aleagă între a răspunde crizei și a investi în cetățenii săi. 

Prin urmare, Next Generation EU sporește sprijinul acordat în cadrul programului Erasmus și în cadrul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.

Acest lucru asigură faptul că oamenii dobândesc competențele și beneficiază de formarea și educația de care au nevoie pentru a se adapta acestei lumi aflate în schimbare rapidă. 

Next Generation EU va ajuta acele întreprinderi perfect sănătoase care au luat decizii și au făcut investiții corecte de-a lungul deceniilor, dar care acum se află în pericol deoarece întreprinderi concurente din alte state membre beneficiază de un acces mai bun la fonduri publice sau private pentru aport de capital.

Instrumentul va investi în principalele industrii și tehnologii europene în vederea sporirii rezilienței lanțurilor de aprovizionare esențiale.

Acesta va asigura menținerea poziției de vârf pe care Europa o deține în domenii-cheie precum inteligența artificială, agricultura de precizie sau ingineria ecologică.

Totodată, Next Generation EU va contribui la sporirea rezilienței sistemelor noastre de sănătate pentru a face față viitoarelor crize.

Aceste investiții vor constitui o nouă realizare comună europeană,

vor demonstra ce înseamnă în mod real și concret să faci parte din Uniune,

iar această realizare ne va aparține nouă, tuturor.

În total, Comisia va mobiliza 750 de miliarde EUR pentru Next Generation EU.

Din această sumă, 500 de miliarde EUR vor fi distribuite sub formă de granturi, iar 250 de miliarde sub formă de împrumuturi acordate statelor membre.

 

Doamnelor și domnilor deputați,

Un lucru trebuie să fie clar pentru noi toți:

aceste granturi sunt o investiție comună în viitorul nostru

și nu au nimic de-a face cu datoriile statelor membre din trecut.

Granturile trec prin bugetul european,

care limitează contribuțiile fiecărei țări în funcție de o formulă fixă.

Granturile reprezintă în mod clar investiții în prioritățile noastre europene:

  • consolidarea pieței noastre unice,
  • digitalizarea
  • Pactul verde european
  • și creșterea rezilienței

Mai mult: Bugetul UE a funcționat întotdeauna în acest fel, 

nu e nimic nou.

  • granturi pentru investiții și reforme cu țintă precisă,
  • pentru o mai mare coeziune
  • și pentru o convergență între condițiile de trai din Europa.

 

Iar Uniunea noastră Europeană este dovada vie că acest sistem funcționează.

Uniunea Europeană a făcut să crească prosperitatea și nivelul de trai din fiecare stat membru.

Aceste investiții realizate prin intermediul bugetului UE au dat roade din plin, pentru noi toți!

Iar același lucru va fi adevărat, pentru noi toți, și în cazul Next Generation EU.

Investim împreună în viitorul Europei și vom rambursa apoi întreaga sumă prin următoarele bugete ale UE, în funcție de o formulă cunoscută și verificată.

În plus, Comisia va propune în acest sens o serie de noi resurse proprii: acestea s-ar putea baza pe extinderea planificată a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii, pe o taxă pe carbon la frontiere, menită să funcționeze ca mecanism de compensare pentru importul din străinătate al unor produse mai ieftine cu un efect negativ asupra climei, sau pe un nou impozit pe servicii digitale.

Trebuie să ne fixăm obiective ambițioase și contez pe sprijinul dumneavoastră în această privință.

 

Doamnelor și domnilor deputați,

A venit momentul să luăm decizia corectă.

Cei care astăzi ezită să se angajeze în aceste investiții curajoase trebuie să știe că mâine prețul pe care va trebui să îl plătim pentru că nu am acționat în această criză va fi mult mai mare.

Este vorba aici de a pune împreună bazele viitorului nostru și, totodată, de a avea reacția potrivită la o situație de criză clar definită, neprovocată de nimeni și excepțională.

Să lăsăm deoparte vechile prejudecăți!

Să redescoperim, mai degrabă, forța care se degajă din ideea unei Europe unite.

Criza căreia trebuie să îi facem față acum este una enormă.

Dar la fel de enorme sunt oportunitatea pentru Europa și responsabilitatea noastră de a ne ridica la înălțimea acestui moment.

Avem acum ocazia să punem bazele unei Uniuni care este neutră din punct de vedere climatic, digitalizată și mai solidă ca niciodată.

În urmă cu șaptezeci de ani, părinții noștri fondatori au făcut primul pas curajos către o Uniune a păcii și a prosperității.

A venit momentul ca generația noastră să facă la rândul ei un pas la fel de curajos către o Uniune a durabilității

Avem această datorie față de generațiile viitoare.

Trăiască Europa!

Detalii

Data publicării
27 mai 2020