Skip to main content
Logoul Comisiei Europene
Reprezentanța în România
Știre12 noiembrie 2021Reprezentanța în România

Deșeuri: Comisia solicită României, Bulgariei, Croației, Greciei și Slovaciei să îmbunătățească tratarea deșeurilor

Comisia solicită Bulgariei, Croației, Greciei, României și Slovaciei să aplice în mod corect Directiva privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE).

Infringement_waste_2

Comisia solicită BulgarieiCroației, Greciei, României și Slovaciei să aplice în mod corect Directiva privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) și Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE). Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde pentru depozitele de deșeuri pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății umane, a apei, a solului și a aerului. În temeiul acestei directive, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că numai deșeurile care au fost tratate sunt eliminate prin depozitare. Pactul verde european și Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării stabilesc pentru UE obiectivul ambițios de reducere la zero a poluării, în beneficiul sănătății publice, al mediului și al neutralității climatice.

În hotărârea din 15 octombrie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că, înainte de depozitare, deșeurile trebuie tratate în modul cel mai adecvat pentru a reduce cât mai mult posibil efectele negative asupra mediului și a sănătății umane. În urma acestei hotărâri, în 2015, Comisia a lansat un studiu pentru a investiga depozitarea deșeurilor municipale solide nepericuloase netratate în statele membre ale UE.

În cazul României, studiul a scos la iveală deficiențe la toate amplasamentele vizitate și faptul că majoritatea deșeurilor sunt depozitate fără niciun tratament. Depozitele de deșeuri care au făcut obiectul investigației nu dispun de capacități de infrastructură, la fel ca și județele în care se află aceste depozite de deșeuri. În plus, în cazul României, în urma unei alte investigații, Comisia a constatat că depozitele de deșeuri situate în București nu respectă cerințele legislației UE, deoarece acestea nu dețin o autorizație în conformitate cu Directiva-cadru privind deșeurile și cu Directiva privind depozitele de deșeuri.

În Bulgaria, studiul a evidențiat deficiențe la toate amplasamentele vizitate. În 52 de depozite, deșeurile nu sunt supuse unui tratament care include o selecție adecvată a fluxurilor de deșeuri și stabilizarea deșeurilor organice. De asemenea, rețeaua de instalații de tratare a deșeurilor înainte de depozitare în cazul deșeurilor municipale mixte și al deșeurilor biologice este insuficientă.

În Croația, studiul a analizat cinci depozite de deșeuri nepericuloase din cinci județe. Studiul a scos la iveală deficiențe la toate amplasamentele vizitate și faptul că deșeurile municipale sunt depozitate fără niciun tratament. Depozitele de deșeuri care au făcut obiectul investigației nu dispun de capacități de infrastructură, la fel ca și județele în care se află aceste depozite de deșeuri.

În cazul Greciei, studiul a evidențiat lipsa unor instalații de tratare suficiente la nivelul țării, colectarea separată insuficientă în ceea ce privește sticla, metalele și deșeurile biodegradabile, precum și faptul că majoritatea deșeurilor organice sunt depozitate fără o stabilizare prealabilă.

În Slovacia, au fost constatate deficiențe la toate amplasamentele vizitate. Deșeurile sunt depozitate fără a fi tratate corespunzător în 111 depozite de deșeuri, deoarece acestea nu dispun de instalații suficiente pentru a asigura selectarea diferitelor fracțiuni de deșeuri și stabilizarea deșeurilor organice. De asemenea, Slovacia nu a transpus în mod corect obligația de pretratare în legislația sa națională, iar rețeaua de instalații de tratare a deșeurilor este insuficientă.

Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Detalii

Data publicării
12 noiembrie 2021
Autor
Reprezentanța în România

Date de contact

Nume
Ștefan TURCU
Email
Phone number
+40 724 232 197