Comisia va sprijini 23 de noi proiecte de cercetare cu 128 de milioane EUR ca răspuns la pandemia de coronavirus în curs. Finanțarea pusă la dispoziție în cadrul programului de cercetare și inovare al UE Orizont 2020 face parte din angajamentul asumat de Comisie de a consacra 1,4 miliarde EUR inițiativei privind răspunsul mondial la coronavirus, lansată de președinta Ursula von der Leyen în mai 2020.
Cele 23 de proiecte selectate pentru finanțare implică 347 de echipe de cercetare din 40 de țări, inclusiv 34 de participanți din 16 țări din afara UE. Finanțarea va permite cercetătorilor să combată pandemia și consecințele acesteia prin consolidarea capacității industriale de producție și implementare a unor soluții ușor accesibile, să dezvolte tehnologii medicale și instrumente digitale, să îmbunătățească înțelegerea efectelor comportamentale și socioeconomice ale pandemiei și să învețe din experiența tratării unor grupuri mari de pacienți (cohorte) din întreaga Europă. Aceste acțiuni de cercetare completează eforturile anterioare de elaborare a diagnosticelor, tratamentelor și vaccinurilor .
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Finanțarea de urgență din cadrul programului 2020 va permite cercetătorilor să elaboreze rapid soluții cu și pentru pacienți, lucrători din domeniul sănătății, spitale, comunități locale și întreprinderi. Rezultatele obținute le vor permite acestora să fie mai bine pregătiți și să supraviețuiască infecțiilor cu coronavirus. Este încurajator să asistăm la mobilizarea atât de rapidă și de puternică a comunității cercetătorilor.”
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „ Răspunsul excelent la această cerere arată bogăția de idei noi de combatere a coronavirusului, inclusiv a noilor soluții digitale în materie de sănătate. Soluțiile și tehnologiile digitale ne-au permis să rămânem conectați și să interacționăm unii cu alții în perioada de izolare. Ele vor constitui, de asemenea, o parte esențială a răspunsului pe termen lung la acest virus și vor contribui la sporirea rezilienței noastre.”
Comisia negociază în prezent acorduri de grant cu beneficiarii selectați. Noile proiecte vor acoperi:
- Reorientarea proceselor de fabricație în vederea producerii rapide de materiale și de echipamente medicale vitale necesare pentru testare, tratament și prevenire - de exemplu, utilizarea matrițelor de injecție și a fabricației aditive (imprimare 3D), a metodelor de adaptare a producției și a lanțurilor de aprovizionare și reorientarea proceselor de fabricație ca rețea de servicii pentru o reacție rapidă.
- Dezvoltarea de tehnologii medicale și instrumente digitale pentru a îmbunătăți detectarea, supravegherea și îngrijirea pacienților - de exemplu, prin elaborarea de noi dispozitive pentru diagnosticarea mai rapidă, mai ieftină și mai ușoară (inclusiv la distanță) și de noi tehnologii pentru protecția lucrătorilor din domeniul asistenței medicale.
- Analizarea efectelor comportamentale și socioeconomice ale reacțiilor guvernelor și sistemelor de sănătate publică, de exemplu asupra sănătății mentale, inclusiv a aspectelor legate de gen în factorii de risc și a sarcinii socioeconomice, pentru a elabora orientări incluzive pentru factorii de decizie și autoritățile sanitare și a spori gradul de pregătire pentru viitoare evenimente similare.
- Valorificarea experienței obținute la nivelul unor grupuri mari de pacienți (cohorte) prin conectarea cohortelor existente din UE și din afara ei pentru a evalua expunerea lor la anumiți factori de risc pentru a înțelege mai bine cauzele posibile ale bolii cu scopul de îmbunătăți capacitatea de reacție la virus și la viitoarele amenințări la adresa sănătății publice.
- Intensificarea colaborării dintre cohortele existente la nivelul UE și la nivel internațional prin conectarea în rețea a institutelor de cercetare care colectează date privind îngrijirea pacienților pentru a permite studiul caracteristicilor pacienților, al factorilor de risc, al siguranței și al eficienței tratamentelor precum și al strategiilor potențiale împotriva coronavirusului.
Context
Această a doua cerere urgentă de exprimare a interesului, lansată de Comisie la 19 mai 2020, a acordat cercetătorilor mai puțin de 4 săptămâni pentru pregătirea unor proiecte de cercetare în colaborare. Comunitatea cercetătorilor s-a mobilizat rapid. Propunerile de cercetare au făcut obiectul unei evaluări accelerate de către experți independenți, permițând Comisiei să realizeze o selecție finală de proiecte de calitate științifică excelentă și cu un impact potențial ridicat. Deși finanțarea este condiționată de o decizie finală a Comisiei și de semnarea acordului de grant în cadrul programului Orizont 2020, echipele de cercetare pot deja să își înceapă activitatea.
Multe dintre cele 23 de proiecte selecționate au o dimensiune internațională depășind granițele UE și ale țărilor asociate, implicând 34 de organizații din 16 țări din afara UE, inclusiv țările asociate la programul Orizont 2020 (Bosnia-Herțegovina, Elveția, Israel, Norvegia, Serbia și Turcia) și țările terțe (Africa de Sud, Argentina Australia, Brazilia, Columbia, Congo, Coreea, Gabon, India și Statele Unite).
Această nouă cerere specială de exprimare a interesului din cadrul programului Orizont 2020 vine în completarea unor acțiuni anterioare de sprijinire a 18 proiecte cu 48,2 milioane EUR pentru elaborarea de metode de diagnosticare, de tratamente, de vaccinuri și de măsuri de pregătire pentru epidemii, precum și cu cele 117 milioane EUR investite în 8 proiecte în domeniul diagnosticelor și al tratamentelor prin Inițiativa privind medicamentele inovatoare și măsurile de sprijinire a ideilor inovatoare prin intermediul Consiliului european pentru inovare. Ea pune în aplicare acțiunea 3 a Planului de acțiune ERAvsCorona , un document de lucru rezultat în urma dialogurilor dintre Comisie și instituțiile naționale.
Informații suplimentare
- Fișă informativă - 23 de noi proiecte de cercetare împotriva coronavirusului
- A doua cerere specială de exprimare a interesului din cadrul programului Orizont 2020
- Site-ul internet privind activitățile de cercetare și de inovare din UE în domeniul coronavirusului
- Răspunsul Comisiei la coronavirus
- Site-ul internet privind răspunsul mondial la coronavirus
Date de contact pentru presă
Sonya GOSPODINOVA
Telefon +32 2 296 69 53
Adresă sonya [dot] gospodinovaec [dot] europa [dot] eu (sonya[dot]gospodinova[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Veronica FAVALLI
Telefon +32 2 298 72 69
Adresă Veronica [dot] FAVALLIec [dot] europa [dot] eu (Veronica[dot]FAVALLI[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Detalii
- Data publicării
- 11 august 2020