Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre9 decembrie 2021Reprezentanța în România7 min de lectură

Comisia propune extinderea listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură

La 9 decembrie, Comisia Europeană prezintă o inițiativă de extindere a listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură, astfel cum a anunțat președinta von der Leyen.

STOPHate

Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură au cunoscut o creștere puternică în întreaga Europă și au devenit un fenomen deosebit de grav și îngrijorător în mediul online și în afara acestuia. Este necesară o acțiune comună la nivelul UE pentru a face față acestei provocări care se manifestă în întreaga UE. Cu toate acestea, în prezent nu există niciun temei juridic pentru incriminarea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură la nivelul UE. Lista existentă a infracțiunilor UE din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie extinsă pentru a asigura norme minime comune privind definirea infracțiunilor și stabilirea sancțiunilor aplicabile în toate statele membre ale UE. Inițiativa de astăzi este primul pas în procesul de extindere a listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE. Următorul pas ar fi ca statele membre să aprobe inițiativa, înainte să poată fi prezentată o propunere legislativă de către Comisie. 

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: Ura nu își are locul în Europa. Aceasta contravine valorilor și principiilor noastre fundamentale. Avem nevoie de acțiune la nivelul UE pentru a ne asigura că ura este incriminată în același mod peste tot în Europa.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: Avem nevoie de un răspuns ferm la provocările pe care le reprezintă discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură în întreaga UE: acum și în viitor. Inițiativa de astăzi reprezintă un pas important către un răspuns european mai eficace la astfel de amenințări împotriva pluralismului și a incluziunii. Nu vom permite unui astfel de fenomen să ne slăbească democrațiile.

Principalele elemente ale comunicării:

Inițiativa de astăzi prezintă motivele care fac necesară extinderea listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură, în lumina criteriilor stabilite la articolul 83 alineatul (1) din TFUE:

  • Dimensiunea transfrontalieră a discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură – Discursurile online de incitare la ură se răspândesc rapid și sunt accesibile tuturor, oriunde. Ideologiile care stau la baza discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură pot fi dezvoltate la nivel internațional și pot fi partajate rapid online. Infracțiunile motivate de ură pot fi comise de rețele cu membri din mai multe țări.
  • Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură ca domeniu al criminalității – Comisia consideră că discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură reprezintă un domeniu al criminalității deoarece au o caracteristică intrinsecă specială, și anume „ura” îndreptată împotriva unor persoane sau grupuri de persoane care împărtășesc (sau sunt percepute ca împărtășind) aceleași caracteristici protejate.
  • Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură ca domeniu al criminalității deosebit de grave – Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură sunt infracțiuni deosebit de grave, deoarece subminează valorile comune ale UE și drepturile fundamentale consacrate la articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și în Cartă. Acestea au un impact negativ asupra persoanelor, a comunităților lor și asupra societății în ansamblu.
  • Evoluții în materie de criminalitate – S-a înregistrat o creștere constantă a celor două fenomene, ca urmare a diferitelor schimbări și evoluții economice, sociale și tehnologice. Pandemia de COVID-19 a fost unul dintre factorii care au contribuit la această creștere.
  • Nu există alternative la extinderea listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE – Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură sunt incriminate într-o măsură diferită în statele membre ale UE. Numai extinderea listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură poate permite o abordare eficace și cuprinzătoare a acestor fenomene la nivelul UE, precum și o protecție consecventă a victimelor unor astfel de acte.

Etapele următoare

Consiliul trebuie să adopte în unanimitate, după obținerea aprobării Parlamentului European, o decizie prin care discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură să fie identificate drept un alt domeniu al criminalității care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 83 alineatul (1) din TFUE.

După aceasta, Comisia poate propune adoptarea de acte legislative prin care să se stabilească norme minime privind definițiile și sancțiunile pentru discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură, care să fie adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Context

Studiul extern publicat astăzi confirmă amploarea și tendința îngrijorătoare a discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură. Creșterea nivelului de ură manifestată, de exemplu, împotriva romilor, evreilor, musulmanilor și persoanelor de origine asiatică sau împotriva celor percepuți ca fiind de o astfel de origine, inclusiv atacurile și agresiunile fizice rasiste, hărțuirea violentă, amenințările și abuzurile rasiste, este mai pregnantă în timpul pandemiei. Potrivit unor surse, 52 % dintre tinere și fete au fost victime ale violenței online, inclusiv ale amenințărilor și hărțuirii sexuale, în timp ce persoanele cu handicap sunt mai expuse, în comparație cu alte persoane, riscului de a fi victime ale infracțiunilor săvârșite prin violență, inclusiv ale infracțiunilor motivate de ură și de a se confrunta cu hărțuirea.

Infracțiunile motivate de ură și discursurile de incitare la ură contravin valorilor europene fundamentale prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind UE. În conformitate cu articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), Parlamentul European și Consiliul pot stabili norme minime referitoare la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității deosebit de grave cu o dimensiune transfrontalieră. Astfel de domenii sunt, de exemplu, terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor. Ținând seama de evoluțiile din domeniul criminalității, Consiliul poate adopta o decizie de identificare a altor domenii, cum ar fi acestea, permițând Comisiei – într-o a doua etapă – să propună un cadru solid pentru combaterea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură la nivelul UE.

La nivelul UE, există deja un cadru pentru un răspuns comun puternic la discursurile rasiste și xenofobe de incitare la ură și la infracțiunile motivate de ură prin Decizia-cadru a Consiliului privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal. Decizia-cadru are drept scop să se asigure că, în întreaga UE, anumite manifestări grave ale rasismului și xenofobiei sunt pasibile de sancțiuni penale efective, proporționate și cu efect disuasiv. Decizia prevede obligația statelor membre de a incrimina discursul de incitare la ură, și anume incitarea publică la violență sau la ură pe criterii de rasă, culoare a pielii, religie, descendență sau origine națională ori etnică. De asemenea, aceasta obligă statele membre să se asigure, pentru alte infracțiuni decât discursurile de incitare la ură, că o astfel de motivație rasistă și xenofobă este considerată o circumstanță agravantă sau, alternativ, că o astfel de motivație poate fi luată în considerare la stabilirea pedepselor.

Comisia sprijină eforturile statelor membre de a pune în aplicare cu eficacitate decizia-cadru prin activitatea Grupului la nivel înalt pentru combaterea rasismului, a xenofobiei și a altor forme de intoleranță.

Inițiativa de astăzi face parte dintr-un set mai amplu de acțiuni ale UE de combatere a discursurilor ilegale de incitare la ură, a ideologiilor extremiste violente și a terorismului online, cum ar fi Codul de conduită al UE privind combaterea discursului ilegal de incitare la ură din mediul online, propunerea de act legislativ privind serviciile digitaleRegulamentul privind combaterea conținutului online cu caracter terorist și Forumul UE pentru internet.

Această inițiativă va sprijini Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului 2020-2025 și Strategia privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești în UE, precum și Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025.

Pentru mai multe informații

Comunicare

Anexă la Comunicare

Fișă informativă – Cum se poate extinde lista infracțiunilor prevăzute de legislația UE: pas cu pas

Pagina web

Detalii

Data publicării
9 decembrie 2021
Autor
Reprezentanța în România

Date de contact

Ștefan TURCU

Nume
Ștefan TURCU
E-mail
stefan [dot] turcuatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+40 724 232 197