Skip to main content
Logoul Comisiei Europene
Reprezentanța în România
Știre13 octombrie 2022

Comisia lansează lucrările privind Anul european al competențelor

În urma anunțului făcut de președinta Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii din 2022, Comisia a adoptat ieri, 12 octombrie, propunerea sa pentru desemnarea anului 2023 drept Anul european al competențelor.

YearOfSkills

Tranziția verde și cea digitală deschid noi oportunități pentru cetățeni și pentru economia UE. Deținerea competențelor relevante le permite oamenilor să facă față cu succes schimbărilor de pe piața forței de muncă și să participe pe deplin la societate și democrație. Acest lucru va asigura faptul că nimeni nu este lăsat în urmă, iar redresarea economică, la fel ca tranziția verde și cea digitală, este echitabilă și justă din punct de vedere social. O forță de muncă cu competențele cerute pe piață contribuie, de asemenea, la creșterea durabilă, conduce la mai multă inovare și îmbunătățește competitivitatea întreprinderilor.

Cu toate acestea, în prezent, peste trei sferturi dintre întreprinderile din UE raportează dificultăți în găsirea de lucrători cu competențele necesare, iar cele mai recente cifre furnizate de Eurostat sugerează că doar 37 % dintre adulți urmează cursuri de formare în mod regulat. Indicele economiei și societății digitale arată că 4 din 10 adulți și una din trei persoane care lucrează în Europa nu dispun de competențe digitale de bază. În plus, încă din 2021, existau deficite de personal pentru 28 de ocupații, de la construcții și asistență medicală până la inginerie și IT, ceea ce demonstrează o cerere tot mai mare atât de lucrători cu înaltă calificare, cât și de lucrători slab calificați. Există, de asemenea, o reprezentare scăzută a femeilor în profesiile și studiile din domeniul tehnologiei, doar 1 din 6 specialiști IT și 1 din 3 absolvenți de STIM fiind femei.

Pentru a încuraja învățarea pe tot parcursul vieții, statele membre au aprobat obiectivele sociale ale Strategiei Europa 2030 conform cărora cel puțin 60 % dintre adulți ar trebui să participe la formare în fiecare an, prezentând deja contribuția lor națională la îndeplinirea acestui obiectiv. Acest lucru este, de asemenea, important pentru atingerea obiectivului privind rata de ocupare a forței de muncă de cel puțin 78 % până în 2030. Busola pentru dimensiunea digitală 2030 stabilește obiectivul UE ca, până în 2030, cel puțin 80 % dintre adulți să aibă cel puțin competențe digitale de bază și să existe 20 de milioane de specialiști TIC angajați în UE, în timp ce mai multe femei ar trebui încurajate să ocupe astfel de locuri de muncă.

Anul european al competențelor – stimularea competitivității, a participării și a talentului

Prin Anul european al competențelor, în cooperare cu Parlamentul European, statele membre, partenerii sociali, serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă, camerele de comerț și industrie, furnizorii de educație și formare, lucrătorii și întreprinderile, Comisia își propune să dea un nou impuls învățării pe tot parcursul vieții prin:

  • Promovarea unor investiții în formare și perfecționare mai consistente, mai eficace și mai favorabile incluziunii pentru a valorifica întregul potențial al forței de muncă europene și pentru a sprijini tranzițiile de la un loc de muncă la altul.
  • Asigurarea caracterului adecvat al competențelor în raport cu nevoile pieței forței de muncă, cooperând totodată cu partenerii sociali și cu întreprinderile.
  • Corelarea aspirațiilor și a seturilor de competențe ale persoanelor cu oportunitățile de pe piața forței de muncă, în special pentru tranziția verde și digitală și pentru redresarea economică. Se va acorda o atenție deosebită activării unui număr mai mare de persoane pe piața forței de muncă, în special a femeilor și a tinerilor, cu precădere a celor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare.
  • Atragerea persoanelor din țări terțe cu competențele de care UE are nevoie, inclusiv prin consolidarea oportunităților de învățare și a mobilității și prin facilitarea recunoașterii calificărilor.

Pentru a îndeplini aceste obiective, Comisia va promova oportunitățile de perfecționare și recalificare, de exemplu prin evidențierea inițiativelor relevante ale UE, inclusiv a posibilităților de finanțare ale UE, pentru a sprijini adoptarea, implementarea și realizarea acestora. Vor fi organizate, de asemenea, evenimente și campanii de sensibilizare în întreaga Uniune pentru a sprijini învățarea reciprocă a partenerilor în ceea ce privește perfecționarea și recalificarea. Anul propus urmărește, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea în continuare a instrumentelor de informații privind competențele și să promoveze mijloace și instrumente pentru creșterea transparenței și facilitarea recunoașterii calificărilor, inclusiv a calificărilor acordate în afara UE.

Pentru a asigura coordonarea activităților relevante la nivel național, Comisia invită statele membre să numească un coordonator național pentru Anul european al competențelor.

Inițiative ale UE de sprijinire a dezvoltării competențelor

Pentru Anul european al competențelor, putem valorifica numeroasele inițiative ale UE pentru sprijinirea competențelor aflate deja în curs de desfășurare și putem spori gradul de adoptare a acestora:

  • Agenda europeană pentru competențe reprezintă cadrul de cooperare al UE în materie de competențe și va continua să ajute persoanele fizice și întreprinderile să dezvolte competențe mai numeroase și de mai bună calitate și să le aplice.
  • Ca parte a Agendei pentru competențe, până în prezent, în cadrul Pactului privind competențele, au aderat peste 700 de organizații și au fost instituite 12 parteneriate la scară largă în sectoare strategice, cu angajamente de a contribui la perfecționarea profesională a până la 6 milioane de persoane.
  • Dialogul structurat cu statele membre privind educația și competențele digitale.
  • Comisia a propus, de asemenea, noi inițiative pentru a remedia deficitul de competențe în UE și a îmbunătăți cooperarea în materie de migrație. Lansarea unei rezerve de talente la nivelul UE și a parteneriatelor pentru atragerea de talente cu parteneri terți selectați va contribui la corelarea competențelor candidaților pentru locuri de muncă în Europa cu nevoile pieței forței de muncă. Aceasta este o realizare esențială în cadrul noului Pact privind migrația și azilul.
  • Noua agendă europeană pentru inovare, adoptată în iulie, propune o inițiativă emblematică și un set de acțiuni menite să creeze condițiile-cadru adecvate pentru talentele noastre.
  • Strategia europeană pentru universități, adoptată în ianuarie, propune o serie de 50 de acțiuni care sunt esențiale pentru dezvoltarea unor competențe de nivel înalt și adaptate exigențelor viitorului pentru o gamă largă de cursanți, inclusiv cursanți pe tot parcursul vieții, pentru ca aceștia să devină gânditori creativi și critici, cu competențe în rezolvarea problemelor și cetățeni activi și responsabili.
  • Coaliția UE pentru competențe și locuri de muncă în sectorul digital abordează lacunele în materie de competențe digitale prin reunirea statelor membre, a partenerilor sociali, a întreprinderilor, a organizațiilor non-profit și a furnizorilor de educație pentru a sensibiliza opinia publică și a încuraja organizațiile să ia diferite măsuri pentru a promova formarea în materie de competențe digitale, de exemplu prin asumarea unui angajament de a dezvolta competențele digitale.

Finanțare și asistență din partea UE pentru a investi în competențe

UE pune la dispoziție fonduri și sprijin tehnic semnificative pentru a sprijini investițiile statelor membre în perfecționare și recalificare, inclusiv:

  • Fondul social european Plus (FSE+), cu un buget de peste 99 de miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, este principalul instrument al UE pentru investițiile în capitalul uman.
  • Mecanismul de redresare și reziliență poate sprijini reformele și investițiile statelor membre, inclusiv în domeniul competențelor și al locurilor de muncă. În planurile naționale de redresare și reziliență aprobate până în prezent de Comisie și de Consiliu, aproximativ 20 % din cheltuielile sociale sunt alocate „ocupării forței de muncă și competențelor”.
  • Programul Europa digitală, cu un buget de 580 de milioane EUR pentru dezvoltarea competențelor digitale avansate. Acesta oferă finanțare strategică și, printre altele, sprijină dezvoltarea unei rezerve de talente formate din experți în domeniul digital, consolidând totodată cooperarea dintre statele membre ale UE și părțile interesate în ceea ce privește competențele și locurile de muncă din sectorul digital.
  • Orizont Europa sprijină competențele cercetătorilor, ale antreprenorilor și ale inovatorilor, în special prin acțiunile sale Marie Skłodowska-CurieConsiliul European pentru Inovare și Institutul European de Tehnologie.
  • Erasmus+, cu un buget de 26,2 miliarde EUR, sprijină, printre altele, dezvoltarea personală și profesională a cursanților, a personalului și a instituțiilor din domeniul educației și formării profesionale, prin finanțarea activităților de mobilitate și a parteneriatelor pentru cooperare în întreaga Europă. Programul finanțează, de asemenea, universitățile europene care sunt pioniere în dezvoltarea microcertificatelor pentru formare, perfecționare și recalificare.

Printre celelalte programe care pot sprijini dezvoltarea competențelor se numără programul InvestEUFondul european de ajustare la globalizare pentru lucrătorii disponibilizați, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul pentru o tranziție justăCorpul european de solidaritateProgramul pentru mediu și politici climatice (LIFE), Fondul pentru modernizareInstrumentul de sprijin tehnic și Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională.

Declarațiile membrilor colegiului:

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Competențele sunt esențiale pentru a putea face ceea ce ne dorim cu tehnologia. Gestionarea vieții digitale, de exemplu plata facturilor, solicitarea de permise de parcare etc., presupune ca cetățenii să aibă anumite cunoștințe specifice. Crearea de soluții pentru societate cu tehnologii care ne ajută în viața noastră de zi cu zi necesită expertiză. Am decis cu privire la obiective, acum este momentul să acționăm. Anul european al competențelor ne va ajuta să ne concentrăm eforturile pentru a le permite oamenilor să învețe.”

Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Uniunea noastră este un spațiu de libertate, valori, oportunități și solidaritate unic în lume. Atragerea persoanelor cu competențele de care UE are nevoie, inclusiv prin facilitarea recunoașterii calificărilor acestora, va fi o prioritate-cheie pentru Anul european al competențelor. În plus, competențele dobândite în Europa pot fi transferate în alte țări, iar Europa poate juca un rol important în transferul de cunoștințe și de noi cunoștințe acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.”

Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat: „Competențele înseamnă locuri de muncă – locuri de muncă de calitate. În Anul european al competențelor, avem ocazia de a crea o legătură între formarea orientată spre piața forței de muncă și deficitul de forță de muncă. Pentru a ne asigura că tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon este cu adevărat echitabilă și favorabilă incluziunii, avem nevoie de investiții masive și imediate în competențe. Sunt încrezător că Anul european al competențelor 2023 va avea un efect semnificativ în impulsionarea revoluției competențelor de care avem nevoie în Europa.”

Comisarul pentru cercetare, inovare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Pornind de la succesele Anului european al tineretului 2022, anul viitor se va concentra asupra înzestrării cetățenilor cu competențele adecvate pentru a răspunde nevoilor pieței forței de muncă. Acest lucru merge mână în mână cu formarea. Odată cu Anul european al competențelor, vom sprijini o finanțare mai consistentă, mai eficientă și mai favorabilă incluziunii pentru recalificare, perfecționare și formare, pentru a ne asigura că talentele noastre își dezvoltă întregul potențial.”   

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „Forța Europei constă în talentele sale, în rândul cărora se numără ingineri, cercetători și antreprenori. Pentru a realiza obiectivele deceniului digital și ale Pactului verde, dorim să sprijinim întreprinderile noastre, în special IMM-urile, pentru angajarea, formarea și păstrarea talentelor. Creăm parteneriate pentru competențe în ecosistemele industriale, de la industria autovehiculelor, industria aerospațială și de apărare la turism. Anul european al competențelor va face ca ofensiva competențelor europene să fie și mai puternică.”

Etapele următoare

Parlamentul European și Consiliul vor discuta propunerea Comisiei, ținând seama de avizul Comitetului Economic și Social European și de avizul Comitetului Regiunilor.

Context

Președinta von der Leyen a propus, în discursul său din 2022 privind starea Uniunii, ca anul 2023 să devină Anul european al competențelor, pentru a ne consolida competitivitatea, a ne concentra mai bine investițiile, a coopera cu întreprinderile, a corela nevoile acestora cu aspirațiile oamenilor și pentru a atrage talente pe continentul nostru. Propunerea privind Anul european al competențelor este menționată și în scrisoarea de intenție privind starea Uniunii ca inițiativă pentru 2023.

Pentru informații suplimentare

Propunere de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european al competențelor 2023

Site web – Competențe și calificări

Detalii

Data publicării
13 octombrie 2022

Date de contact

Nume
Veerle NUYTS
Email
Phone number
+32 2 299 63 02

Nume
Flora MATTHAES
Email
Phone number
+32 2 298 39 51