Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre26 aprilie 20221 min de lectură

Ajutor de stat: Comisia aprobă o schemă românească în valoare de 91 milioane EUR pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine și păsări de curte

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 91 milioane EUR (453 milioane RON) pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, porcine și păsări de curte în contextul pandemiei de coronavirus. 

Ajutor_stat_crescatori_bovine

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. Sprijinul public se va acorda sub formă de subvenții directe. Măsura vizează atenuarea deficitelor de lichidități cu care se confruntă beneficiarii și abordarea unei părți din pierderile suferite de aceștia din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor restrictive pe care autoritățile române au trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului. Schema va fi deschisă întreprinderilor de toate dimensiunile care își desfășoară activitatea în sectoarele creșterii bovinelor, porcinelor și păsărilor de curte.

Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condițiile cadrului temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 290.000 EUR per beneficiar; și (ii) se acordă până la 30 iunie 2022. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

 Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de coronavirus pot fi găsite aici. Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.102487 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.

Detalii

Data publicării
26 aprilie 2022

Date de contact

Arianna Podesta

Nume
Arianna Podesta
E-mail
Arianna [dot] PODESTAatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 229 87024

Nina Ferreira

Nume
Nina Ferreira
E-mail
Nina [dot] FERREIRAatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 229 98163