Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 28 octombrie 2022
  • 2 min de lectură

Vehicule cu emisii 0: primul acord bazat pe pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55” va pune capăt vânzării de autovehicule noi cu emisii de CO2 în Europa până în 2035

Comisia Europeană salută acordul încheiat ieri seară, 27 octombrie, de către Parlamentul European și Consiliu care garantează că toate autoturismele și camionetele noi înregistrate în Europa vor avea emisii zero până în 2035.

2035

Ca pas intermediar în direcția obiectivului „emisii zero”, noile standarde în materie de CO2 vor impune totodată o scădere a nivelului mediu al emisiilor produse de autoturismele noi de 55% până în 2030, iar pentru camionete de 50% până în 2030. Acest acord marchează primul pas în adoptarea propunerilor legislative din cadrul pachetului „Pregătiți pentru 55”, prezentate de Comisie în iulie 2021, și demonstrează, în perspectiva COP27, implementarea de către UE la nivel intern a angajamentelor sale internaționale în domeniul climei.

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Acordul transmite un semnal puternic industriei și consumatorilor: Europa aderă la tranziția către mobilitatea cu emisii zero. Constructorii europeni de autovehicule demonstrează deja că sunt pregătiți să treacă la viteza următoare, introducând pe piață un număr tot mai mare de mașini electrice, la prețuri din ce în ce mai abordabile. Viteza cu care s-a produs această schimbare în ultimii ani este remarcabilă. Nu e de mirare că acest dosar este primul din întregul pachet „Pregătiți pentru 55” asupra căruia statele membre și Parlamentul European au ajuns la un acord final”.

Acest semnal clar transmis producătorilor și cetățenilor va accelera producția și comercializarea de vehicule cu emisii reduse și cu emisii zero și va plasa transportul rutier pe o traiectorie fermă în direcția neutralității climatice până în 2050. Noua legislație va permite sistemului de transport din UE să devină mai sustenabil, va asigura o mai bună calitate a aerului pentru europeni și va marca un pas important în implementarea Pactului verde european. Ea demonstrează clar angajamentul UE de a-și atinge obiectivele climatice și arată că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei nu ne încetinește tranziția către energia curată, ci, dimpotrivă, ne impulsionează eforturile și ne accelerează progresele către îndeplinirea obiectivului de a deveni până în 2050 primul continent din lume neutru din punct de vedere climatic.

Etapele următoare

Acordul provizoriu încheiat astăzi necesită ulterior adoptarea formală de către Parlamentul European și Consiliu. Odată finalizat procesul, noua legislație va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii și va intra în vigoare.

Context

Revizuirea standardelor privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete este una dintre propunerile din pachetul „Pregătiți pentru 55” prezentate de Comisie în iulie 2021 cu scopul de a adapta politicile UE în materie de climă, energie, utilizare a terenurilor, transport și fiscalitate pentru a fi pregătite în vederea reducerii emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, în comparație cu nivelurile din 1990.

Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este crucială pentru ca Europa să se transforme până în 2050 în primul continent din lume neutru din punct de vedere climatic și pentru ca Pactul verde european să devină realitate. Instrumentele legislative au fost elaborate cu scopul de a face posibilă atingerea obiectivelor convenite prin Legea europeană a climei și de a transforma în mod fundamental economia și societatea noastră, pentru un viitor echitabil, verde și prosper.

Detalii

Data publicării
28 octombrie 2022

Date de contact

Tim McPHIE

Nume
Tim McPHIE
E-mail
tim [dot] mcphieatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 2 295 86 02

Ana CRESPO PARRONDO

Nume
Ana CRESPO PARRONDO
E-mail
ana [dot] crespo-parrondoatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 13 25