Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Fișă informativă
  • 18 octombrie 2023
  • 1 min de lectură

Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor analizează practicile comerciale ale influencerilor

Marketingul prin influenceri a devenit un pilon al economiei digitale și se preconizează că va atinge o valoare globală de 19,98 miliarde EUR în 2023.

practicile comerciale ale influencerilor

În săptămânile următoare, Comisia Europeană și autoritățile naționale din cadrul Rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor vor examina postările online pentru a identifica testimonialele și mesajele de susținere care induc în eroare consumatorii.

Influencerii care sunt implicați în activități comerciale regulate, cum ar fi acordurile cu diverse mărci pentru a face reclamă unor produse sau servicii, sunt considerați comercianți în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor. Ei au obligația de a dezvălui comunicările cu caracter publicitar într-un mod transparent. Rezultatul acestei analize pe platformele de comunicare socială va contribui la verificarea adecvării din perspectiva echității digitale, care ajută la evaluarea necesității unei noi legislații pentru ca piețele digitale să fie la fel de sigure ca piețele fizice.

În plus, Comisia Europeană a lansat o Platformă juridică pentru influenceri. Pe această platformă, influencerii și creatorii de conținut pot găsi informații despre legislația UE în domeniul practicilor comerciale loiale, care îi vor ajuta să respecte normele.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat: „Practicile comerciale care implică influenceri au luat avânt și mulți consumatori – adesea tineri sau chiar copii – au încredere în recomandările acestora. Acest model comercial, însă, este însoțit și de obligații legale. Și influencerii trebuie să urmeze practici comerciale loiale, iar urmăritorii lor au dreptul la informații transparente și fiabile. Platforma juridică pentru influențatori pe care am creat-o le va fi de mare ajutor tuturor celor care activează în acest sector, pentru a înțelege normele. Îi invit pe influenceri să respecte aceste norme.”

Platforma juridică pentru influenceri oferă cursuri video cu animații și o bibliotecă de resurse dezvoltată în colaborare cu experți din mediul academic. Influencerii pot afla care sunt obligațiile lor legale, în special când, unde și cum ar trebui să își dezvăluie activitățile publicitare pe platformele de comunicare socială, ce ar trebui să facă în legătură cu diligența necesară profesională și ce drepturi au consumatorii atunci când cumpără produse sau servicii direct de la ei.

Detalii

Data publicării
18 octombrie 2023

Date de contact

Christian Wigand

Nume
Christian Wigand
Număr de telefon
+32 2 296 22 53

Jördis Ferroli

Nume
Jördis Ferroli
Număr de telefon
+32 2 299 27 29