Șefa Reprezentanței a avut întrevederi cu Primarul Municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea și Prefectul Județului Bacău, Lucian Gabriel Bogdănel. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme de actualitate europeană, inclusiv stadiul implementării proiectelor cu finanțare europeană. Cu această ocazie a fost vizitat și Spitalul Județean de Urgență, în cadrul căruia funcționează un heliport realizat cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene.
Programul vizitei a mai inclus întâlniri cu conducerea Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, precum și discuții cu studenții și elevii de la Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Temele abordate au variat de la știrile false și dezinformarea la resursele educaționale puse la dispoziție de către Uniunea Europeană.
În urma vizitei, Șefa Reprezentanței a declarat: „Întâlnirile pe care le-am avut la Bacău cu reprezentanții autorităților și cei ai mediului academic, precum și cu tinerii care studiază în liceele și facultățile din Bacău au reprezentat o foarte bună ocazie de a evalua modul în care temele europene se regăsesc la nivel local, și de a discuta despre așteptările pe care oamenii le au de la Uniunea Europeană. Mă bucur să constat sprijinul de care beneficiază Uniunea Europeană și interesul pentru o comunicare continuă a modului concret în care UE influențează viețile oamenilor.
Finanțările europene vizează reducerea decalajelor de dezvoltare între țări și între regiuni, de aceea mă bucur să văd că locuitorii Bacăului au acum, cu sprijinul fondurilor europene, o infrastructură de sănătate mult îmbunătățită și accesibilă pentru cât mai mulți cetățeni. Bacăul va continua să se dezvolte prin solidaritatea europeană, nu mai puțin de 89 de proiecte din acest județ fiind, de exemplu, incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență al României, finanțat cu 27 de miliarde de euro.
Vizita a fost organizată cu sprijinul Europe Direct Bacău, unul dintre cele mai active centre din informare din cadrul rețelei Europe Direct, gestionată de către Reprezentanța Comisiei Europene în România.”
Context
Seria de dialoguri și vizite #EUpeDrum îşi propune să treacă prin toate cele 24 de orașe din România în care există centrele de informare EUROPE DIRECT, pentru a se alătura dezbaterilor locale cu privire la ce face Uniunea Europeană și cum se pune în slujba cetățenilor.
Detalii
- Data publicării
- 7 februarie 2023
- Autor
- Reprezentanța în România