Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre31 ianuarie 2023

Ajutoare de stat: Comisia aprobă măsura adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde EUR pentru capitalizarea unei noi bănci de investiții și dezvoltare

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde EUR pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare (denumită în continuare „banca”).

Copy of Copy of STAIDRO

Banca urmărește să sprijine dezvoltarea economică și socială, competitivitatea, inovarea și creșterea economică în întreaga economie a României.

„Măsura, în valoare de 1,6 miliarde EUR, pe care am aprobat-o astăzi va permite crearea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare, ceea ce va stimula investițiile în țară și, în cele din urmă, va sprijini creșterea economică. Banca va asigura accesul la finanțare, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii care întâmpină dificultăți în obținerea unui nivel suficient de sprijin de pe piață. Astfel, se va consolida competitivitatea și sustenabilitatea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în UE, asigurându-se, în același timp, faptul că concurența nu este denaturată în mod nejustificat.”

Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței 

Măsura adoptată de România

România a notificat Comisiei planurile sale de înființare a unei bănci naționale de dezvoltare cu un capital inițial de până la 1,6 miliarde EUR (7,9 miliarde RON). Banca va fi înființată ca entitate deținută integral de stat, cu Ministerul Finanțelor drept acționar; aceasta își va desfășura activitatea sub supravegherea Băncii Naționale a României.

Ajutorul se acordă sub forma: (i) unei injecții de capital de până la 608 milioane EUR, din care se estimează că 10 milioane EUR vor fi primite în 2024 în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, (ii) unui grant în valoare de 1,4 milioane EUR și (iii) unor garanții de stat în valoare de 992 de milioane EUR.

Banca va avea sarcina de a remedia disfuncționalitățile pieței și de a sprijini dezvoltarea economică și oportunitățile de investiții. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanțare în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piață, axându-se pe furnizarea de finanțare întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor și start-up-urilor. Banca poate sprijini, de asemenea, proiecte de infrastructură care vizează îmbunătățirea productivității în economia României, întrucât aceste proiecte necesită, de regulă, o finanțare pe termen lung care este dificil de asigurat pe piață.

Banca poate, de asemenea, să recurgă la finanțarea furnizată în cadrul instrumentelor financiare ale UE, cum ar fi programul InvestEU, canalizând finanțarea respectivă către întreprinderile și proiectele eligibile. Astfel, banca va sprijini investițiile de importanță strategică pentru Uniunea Europeană.

Evaluarea Comisiei

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care permite ca ajutoarele de stat să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor regiuni economice.

Comisia a constatat că:

  • măsura facilitează dezvoltarea anumitor activități economice într-o varietate de sectoare care se confruntă cu dificultăți în obținerea unui nivel suficient de finanțare de pe piață;
  • măsura este necesară și adecvată pentru a îmbunătăți accesul la finanțare pentru întreprinderile care întâmpină dificultăți în obținerea unui nivel suficient de finanțare de pe piață. Măsura este, de asemenea, proporțională, deoarece activitățile desfășurate de bancă vor viza efectiv disfuncționalitățile pieței, iar cuantumul finanțării primite este proporțional cu atingerea obiectivelor vizate;
  • măsura dispune de suficiente garanții pentru a evita efectele negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale în UE. În special, activitățile de finanțare ale băncii vor face obiectul unor măsuri menite să garanteze că investitorii privați nu sunt excluși, în cazul în care aceștia sunt dispuși să ofere finanțare întreprinderilor. Mai mult, dat fiind că sfera disfuncționalităților pieței poate evolua, Comisia a aprobat activitățile băncii pentru o perioadă determinată, și anume până la sfârșitul anului 2029. Orice prelungire suplimentară va trebui să fie notificată Comisiei în vederea aprobării.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Context

Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să acorde ajutoare băncilor naționale de promovare în cazul în care acestea furnizează finanțare în domenii în care disfuncționalitățile pieței determină o ofertă slabă de finanțare din partea operatorilor privați sau în domenii în care piața privată nu ar furniza o astfel de finanțare pe cont propriu.

Pentru mai multe detalii, a se vedea Comunicarea Comisiei din iulie 2015 privind rolul băncilor naționale de promovare în sprijinirea Planului de investiții pentru Europa.

Toate investițiile și reformele care implică ajutoare de stat, inclusiv cele incluse în planurile naționale de reziliență și redresare prezentate în contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepția cazului în care acestea fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care fac parte din planurile naționale de redresare prezentate în contextul MRR și a oferit orientări și sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naționale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În același timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că normele aplicabile privind ajutoarele de stat sunt respectate, pentru a menține condițiile de concurență echitabile pe piața unică și pentru a se asigura că fondurile MRR sunt utilizate într-un mod menit să reducă la minimum denaturările concurenței și să nu excludă investițiile private.

Pentru mai multe informații

Versiunea neconfidențială a deciziei de astăzi (cu numărul de caz SA.104762) va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate. Buletinul informativ electronic Competition Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoarele de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.

Detalii

Data publicării
31 ianuarie 2023

Date de contact

Arianna PODESTA

Nume
Arianna PODESTA
E-mail
arianna [dot] podestaatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 70 24

Nina FERREIRA

Nume
Nina FERREIRA
E-mail
nina [dot] ferreiraatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 299 81 63

Maria TSONI

Nume
Maria TSONI
E-mail
maria [dot] tsoniatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 299 05 26