Filter by
News (1672)
RSSComisia Europeană a lansat ieri, 30 iunie, proiectul „Construirea Europei împreună cu consilierii locali (BELC)”.
UE și Noua Zeelandă au încheiat ieri, 30 iunie, negocierile pentru un acord comercial, care urmează să deschidă importante perspective economice întreprinderilor și consumatorilor din cele două părți.
Această măsură, care a fost solicitată de statele membre, se va aplica retroactiv de la 24 februarie 2022 și va fi în vigoare până la 31 decembrie 2022.
Comisia salută acordul politic la care au ajuns, ieri, 30 iunie, Parlamentul European și Consiliul cu privire la propunerea Comisiei de regulament privind piețele criptoactivelor („MiCA”).
Mâine, 1 iulie 2022, intră în vigoare noul regulament îmbunătățit privind roamingul.
Comisia Europeană a închis investigația aprofundată privind sprijinul acordat de România societății petrochimice Oltchim.
Comisia a făcut astăzi încă un pas important pentru a ajuta statele membre, autoritățile regionale și locale și partenerii să abordeze consecințele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, prin adoptarea „Asistenței flexibile pentru teritorii (FAST-CARE)”.
Ajutoare de stat: Comisia aprobă o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 60,7 milioane EUR pentru sprijinirea sectorului transportului rutier în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia
Cu o valoare financiară totală de 11,3 milioane EUR, această asistență va fi furnizată Ucrainei din stocurile de urgență ale UE găzduite de România, Ungaria, Suedia, Germania, Grecia și Danemarca.
Noua legislație privind stocarea, adoptată astăzi, va consolida securitatea aprovizionării cu gaze a UE în perspectiva iernii viitoare și a iernilor care urmează.