Filtrează după
Știri (1684)
RSSCentrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a publicat un raport privind COVID-19 în rândul copiilor și privind rolul pe care îl joacă structurile școlare în transmiterea virusului.
România a avut cea mai mare creştere a proporţiei comparativ cu 2020 (de la 63% la 75%).
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 1,15 milioane de euro pentru sprijinirea companiilor aeriene afectate de pandemie care încep sau reiau efectuarea de curse regulate de pe/către Aeroportul Transilvania Târgu Mureș.
Se preconizează că economia europeană se va redresa mai rapid decât se estimase anterior, economia României urmând să crească cu 7,4% în 2021 şi 4,9% în 2022.
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Potrivit noului sondaj Eurobarometru publicat astăzi, 5 iulie, europenii cred că schimbările climatice sunt problema cea mai gravă cu care ne confruntăm în prezent.
Astăzi, 5 iulie, alături de părțile interesate din cadrul sectorului, Comisia a lansat oficial codul de conduită al UE pentru practici comerciale și de marketing responsabile în sectorul alimentar.
Astăzi, 2 iulie, Comisia Europeană a adoptat Programul de lucru al Euratom pentru perioada 2021-2022, care pune în aplicare Programul pentru cercetare și formare al Euratom pentru perioada 2021-2025.
Astăzi, 1 iulie, Ramona Chiriac îşi începe mandatul de şef al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Astăzi, 1 iulie, intră în vigoare Regulamentul referitor la certificatul digital al UE privind COVID, ceea ce înseamnă că cetăţenilor și rezidenților UE le vor putea fi eliberate de acum aceste certificate.