Filtrează după
Știri (1689)
RSSComisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 4,3 milioane EUR (21,37 milioane RON), menită să sprijine operatorii aeroportuari în contextul pandemiei de coronavirus.
Au dovedit cât de multe știu despre Uniunea Europeană și cât de rapizi sunt, iar acum se întrec în finala Euro Quiz!
Comisia Europeană convoacă o adunare generală a peste 400 de centre EUROPE DIRECT, pentru a relansa comunicarea la nivel local și implicarea cetățenilor în această perioadă critică.
Sâmbătă, 28 mai, va intra în vigoare Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acestor norme.
Ieri, 25 mai, Comisia Europeană a propus ca încălcarea măsurilor restrictive impuse de UE să fie inclusă pe lista infracțiunilor incriminate de UE.
Ieri, 24 mai, Comisia a semnat un acord de contribuție cu România în scopul utilizării Fondului InvestEU ca instrument de sprijinire a punerii în aplicare a planului național de redresare și reziliență.
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 300 milioane EUR (1,5 miliarde RON), menită să sprijine entitățile agroalimentare în contextul pandemiei de coronavirus.
Pachetul de primăvară din cadrul semestrului 2022 european pregătit de Comisia Europeană le oferă statelor membre sprijin și orientări la doi ani de la primul impact al pandemiei de COVID-19 și în contextul invaziei actuale a Ucrainei de către Rusia.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 100 milioane EUR menită să sprijine regenerarea pădurilor deteriorate.
Astăzi, 24 mai, Comisia prezintă Raportul privind starea spațiului Schengen pentru 2022.