Filtrează după
Știri (1674)
RSSAccesul la microfinanțare al antreprenorilor și fermierilor din România va fi susținut prin noul parteneriat dintre Fondul European de Investiții și BT Mic, cea mai mare instituție de microfinanțare din România. Anunțul a fost făcut astăzi, în București.
Ești elev de liceu și vrei să înveți lucruri noi și să îți dezvolți abilitățile de vorbire în public? Atunci găsește-ți trei colegi, un profesor care să vă coordoneze, spune-le și prietenilor tăi și înscrieți-vă toți la concursul „Lider European”.
Astăzi, 20 septembrie, ca parte a Programului UE de screening pentru depistarea cancerului care urmează să fie prezentat în cadrul Planului european de luptă împotriva cancerului, Comisia prezintă o nouă abordare pentru a sprijini statele membre să amplifice screeningul pentru depistarea cancerului.
Aniversarea a 35 de ani de existență a programului Erasmus
Comisia Europeană publică astăzi, 19 septembrie, cel de-al cincilea sondaj Eurobarometru dedicat sportului și activității fizice.
Astăzi, 19 septembrie, Comisia prezintă noul Instrument pentru situații de urgență al pieței unice (SMEI).
Comisia solicită opiniile publicului pentru a consolida și a simplifica legislația UE privind drepturile pasagerilor (ținând cont de învățămintele desprinse din pandemia de COVID-19), precum și pentru a o adapta mai bine la crizele viitoare.
Comisia Europeană a adoptat astăzi, 16 septembrie, o lege europeană privind libertatea mass-mediei, un nou set de norme menite să protejeze pluralismul și independența mass-mediei în UE.
Comisia a prezentat astăzi o propunere de nou act legislativ privind reziliența cibernetică prin care urmărește să protejeze consumatorii și întreprinderile împotriva produselor cu caracteristici de securitate necorespunzătoare.