Reprezentanța Comisiei Europene în România, în colaborare cu Asociația Mai Mult Verde, a desfășurat în luna octombrie o acțiune curățare a plajei în județul Giurgiu, Plaja Veche, o zonă de coastă pe malul Dunării. Celor două echipe li s-au alăturat reprezentanți ai comunității locale, tineri influenți români din social media, și studenți de la Facultatea de Geografie din București.
Inițiativa este parte a campaniei globale #EUBeachCleanup, și a strâns peste 40 de participanți care au colectat aproximativ 1300 kilograme de deșeuri, dintre care 900 kg – plastic, evitând astfel ca acestea să ajungă în apele Dunării și ulterior în Marea Neagră.
În spiritul activismului și al conștientizării cu privire la poluarea apei și degradarea mediului, dorim să promovăm protecția apelor din România și să încurajăm angajamentul și colaborarea comunității.
Conform unui studiu realizat în 2023 de Asociația Mai Mult Verde în colaborare cu Global Water Partnership România și Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, 100 tone de plastic sunt transportate anual de Dunăre, colector cvasi-integral al rețelei hidrografice din România, în Marea Neagră.
Context
În fiecare an, Uniunea Europeană organizează o campanie de conștientizare și activism - #EUBeachCleanup – ce include diverse evenimente de curățare a zonelor de plajă, sau malurile râurilor din întreaga lume. În 2023, 45.700 de participanți au participat la 555 de evenimente, în 44 de țări de pe toate continentele locuite.
Reprezentanța Comisiei Europene în România se află la a treia ediție a participării sale la această campanie. Celelalte ediții au avut loc pe plajele Mării Negre la Eforie Nord (2019) și Costinești (2021).
Acțiunile de curățare a plajelor joacă un rol crucial prin abordarea degradării mediului, promovarea consumului și producției durabile, protejarea biodiversității, îmbunătățirea sănătății publice și încurajarea angajamentului și colaborării comunității.
Campania îți propune să crească gradul de conștientizare cu privire la poluarea apelor și modul în care obiceiurile noastre au un impact în acest sens. Se estimează că până în 2040 vor ajunge anual în ocean până la 37 de milioane de tone de deșeuri de plastic.
Oricine este interesat să desfășoare o acțiune pe plan local se poate înregistra aici
Mai multe informații despre campanie https://oceans-and-fisheries.ec.europa.eu/eu-beach-cleanup_en?prefLang=ro
#EUBeachCleanUp in Romania, Eforie Nord, 2019
- https://commission.europa.eu/ec-events/eubeachcleanup-romania-2019-09-12_en
- https://www.eeas.europa.eu/eeas/smurfing-wave-romania-eubeachcleanup_en
#EUBeachCleanUp in Romania editia din 2021
Alte resurse
Detalii
- Data publicării
- 28 octombrie 2024