Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 23 martie 2021
  • 1 min de lectură

Drum expres între Craiova și Pitești: UE contribuie cu 726 de milioane de euro

craiova_pitesti.png
© EU
Comisia a aprobat astăzi, 23 martie, construirea unui drum expres între orașele Craiova și Pitești. UE va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la crearea noii legături, de 121 km, dintre cele două orașe.

Proiectul, care face parte din rețeaua transeuropeană de transport, include construirea a două benzi de circulație în fiecare direcție, 10 tronsoane de racord și 75 de poduri sau pasaje.

Noul drum expres va îmbunătăți traficul în regiune, unde în prezent deplasarea se desfășoară cu viteze medii sub 60 km/h, iar numărul deceselor este cu 5,8 % peste media din România. Reducerea timpului de călătorie între Craiova și Pitești va diminua costurile de transport și va spori eficiența economică a rețelei rutiere din România.

Eliminarea traficului pe distanțe lungi din zonele construite va reduce congestia, poluarea, precum și numărul accidentelor și va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. Acest drum va crea locuri de muncă temporare și ar trebui să stimuleze comerțul în zonă, generând astfel dezvoltare economică și sporind accesul la locuri de muncă.

Proiectul ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2023. Mai multe informații privind investițiile finanțate de UE în România sunt disponibile pe platforma de date deschise.

Detalii

Data publicării
23 martie 2021