Criza provocată de pandemia de COVID-19 și de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează care sunt amenințările și provocările pe care le reprezintă dezinformarea pentru societățile noastre. Semnatarii actuali și potențiali ai codului sunt puternic implicați în luarea de măsuri urgente pentru a limita dezinformarea legată de războiul din Ucraina.
Lecțiile învățate stau la baza activității privind codul și contribuie la conturarea acțiunilor importante necesare pentru a face față acestui val de dezinformare fără precedent. Astfel, semnatarii actuali și potențiali ai codului au informat Comisia că vor avea nevoie de timp suplimentar pentru a finaliza revizuirea codului.
Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Dezinformarea legată de războiul din Ucraina arată că platformele online rămân în prima linie. Media pro-Kremlin nu merită să beneficieze de instrumentele puternice oferite de platforme pentru a-și răspândi minciunile privind războiul și dezinformarea. Dar nu vor înceta să încerce. De aceea avem nevoie de soluții durabile care să respecte drepturile fundamentale. Contez pe faptul că semnatarii vor finaliza rapid revizuirea codului, care va pune în aplicare măsuri eficace și transparente.”
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „Apreciem eforturile semnatarilor de a răspunde rapid la provocările reprezentate de dezinformarea pro-Kremlin și ne așteptăm ca aceștia să țină seama de lecțiile învățate. Având în vedere aceste aspecte, codul trebuie să se ridice la înălțimea așteptărilor ridicate și, împreună cu Actul legislativ privind serviciile digitale, să devină un instrument puternic de atenuare a riscurilor de dezinformare.”
Având în vedere că dezinformarea legată de coronavirus rămâne o prioritate, Comisia publică ieri, 31 martie, și rapoartele legate de programul de monitorizare a COVID-19 cu privire la acțiunile întreprinse de TikTok, Twitter, Meta și Microsoft în ianuarie și februarie 2022.
Ca răspuns la solicitarea Comisiei, Meta raportează acum separat cu privire la acțiunile Facebook și Instagram, arătând că vizitele la centrele de informare online privind COVID-19 în perioada ianuarie-februarie s-au înjumătățit.
Microsoft a creat un sistem de monitorizare care identifică site-urile care publică informații eronate cu privire la COVID-19 în lume și care, pentru Europa, este activ în Franța, Germania și Italia. Realizat în parteneriat cu Newsguard, sistemul de monitorizare a identificat, începând cu luna februarie, 547 de astfel de site-uri la nivel mondial.
TikTok raportează că materialele video cu etichete legate de COVID-19 și vaccinuri s-au redus la aproape jumătate în perioada ianuarie-februarie, în paralel cu ridicarea restricțiilor în UE.
Twitter a raportat că, în luna ianuarie, și-a extins instrumentul de raportare a informațiilor eronate la Spania, caracteristica tehnică devenind astfel disponibilă acum în șase țări.
Detalii
- Data publicării
- 1 aprilie 2022
Date de contact
Johannes Bahrke
- Nume
- Johannes Bahrke
- johannes [dot] bahrkeec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- + 32 229 58615
Charles Manoury
- Nume
- Charles Manoury
- charles [dot] manouryec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- + 32 229 13391