Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Fișă informativă
  • 9 ianuarie 2024
  • 1 min de lectură

Comisia lansează cereri de contribuții cu privire la concurența în lumile virtuale și la inteligența artificială generativă

Comisia Europeană a lansat astăzi, 9 decembrie, două cereri de contribuții, cu privire la concurența în lumile virtuale și la inteligența artificială (IA) generativă, și a transmis cereri de informații mai multor mari actori de pe piața digitală.  

IA

Toate părțile interesate sunt invitate să își împărtășească experiența și să ofere feedback cu privire la nivelul concurenței în contextul lumilor virtuale și al IA generative, precum și opiniile lor despre modul în care legislația în domeniul concurenței poate asigura faptul că aceste noi piețe rămân competitive. Comisia Europeană va analiza cu atenție toate contribuțiile primite în urma acestor cereri de contribuții. Pe baza acestei analize, Comisia ar putea apoi organiza un atelier, în al doilea trimestru al anului 2024, pentru a reuni toate perspectivele diferite rezultate din contribuțiile primite și pentru a continua activitatea de reflecție pe aceste teme.  

În plus, Comisia Europeană examinează unele dintre acordurile care au fost încheiate între mari actori de pe piața digitală, pe de o parte, și dezvoltatori și furnizori de IA generativă, pe de altă parte. Comisia Europeană investighează impactul acestor parteneriate asupra dinamicii pieței.  

În fine, Comisia Europeană verifică dacă investiția făcută de Microsoft în OpenAI ar putea fi examinată în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice.  

Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisarul pentru concurență, a declarat: „Lumile virtuale și IA generativă se dezvoltă cu rapiditate. Este esențial ca aceste noi piețe să rămână competitive și ca nimic să nu stea în calea dezvoltării firmelor pentru ca acestea să poată furniza cele mai bune și mai inovatoare produse către consumatori. Invităm firmele și experții să ne comunice orice probleme legate de concurență pe care le-ar putea percepe în cadrul acestor industrii și, în același timp, monitorizăm îndeaproape parteneriatele în domeniul IA, pentru a ne asigura că nu denaturează în mod nejustificat dinamica pieței.” 

Un comunicat de presă este disponibil online

Detalii

Data publicării
9 ianuarie 2024

Date de contact

Lea Zuber

Nume
Lea Zuber
Număr de telefon
+32 2 295 62 98

Sara Simonini

Nume
Sara Simonini
Număr de telefon
+32 2 298 33 67