Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 27 mai 2024
  • 1 min de lectură

Adoptarea unui nou regulament privind metanul, în scopul monitorizării și reducerii în mod eficace a emisiilor nocive generate de combustibilii fosili

Adoptarea unui nou regulament privind metanul, în scopul monitorizării și reducerii în mod eficace a emisiilor nocive generate de combustibilii fosili în Europa și în afara acesteia.

combustibili fosili

Comisia salută adoptarea, astăzi, 27 mai, a primului act legislativ european care vizează monitorizarea și reducerea în mod eficace a emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa și în întreaga lume. Adoptarea acestui act legislativ marchează o nouă etapă în implementarea Pactului verde european și reflectă hotărârea Europei de a aborda problema emisiilor pe plan intern și internațional.

Acest nou regulament obligă industria europeană a gazelor fosile, a petrolului și a cărbunelui să măsoare, să monitorizeze, să declare și să verifice în mod corespunzător emisiile sale de metan, în conformitate cu cele mai înalte standarde de monitorizare, și să ia măsuri pentru reducerea acestor emisii.  El interzice degazificarea și arderea la faclă în sectoarele petrolului și gazelor, cu excepția unor circumstanțe inevitabile, în special din motive de siguranță.

Întrucât Europa continuă să importe cea mai mare parte a energiei fosile pe care o consumă, acest regulament va aborda, de asemenea, emisiile de metan provenite din combustibilii fosili importați. Regulamentul va introduce în mod progresiv cerințe mai stricte pentru a asigura faptul că exportatorii aplică treptat aceleași obligații de monitorizare, de declarare și de verificare ca și operatorii din UE.

De asemenea, Comisia va institui un instrument de monitorizare a emițătorilor de metan la nivel mondial și un mecanism de alertă rapidă pentru evenimentele cu emisii ridicate, cu scopul de a face schimb de informații cu privire la amploarea, recurența și localizarea surselor cu emisii ridicate de metan din UE și din afara acesteia. Datorită acestui instrument, Comisia va putea solicita rapid informații cu privire la măsurile luate de țările în cauză pentru a combate aceste scăpări de emisii.

Mai multe detalii pot fi găsite aici și în documentul cu întrebări și răspunsuri disponibil online.

Detalii

Data publicării
27 mai 2024

Date de contact

Tim McPhie

Nume
Tim McPhie
Număr de telefon
+32 2 295 86 02

Giulia Bedini

Nume
Giulia Bedini
Număr de telefon
+32 2 295 86 61

Ana Crespo Parrondo

Nume
Ana Crespo Parrondo
Număr de telefon
+32 2 298 13 25