Filter by
News (1816)
RSSRegulamentul privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro, care se va aplica de la 26 mai 2022, poate fi acum pus în aplicare progresiv, grație adoptării propunerii respective de către Parlamentul European și Consiliu.
Astăzi, 21 decembrie, Comisia a adoptat norme referitoare la certificatul digital al UE privind COVID, stabilind o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (exact 270 de zile) a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE.
Comisia Europeană a acordat astăzi, 20 decembrie, o autorizație de introducere pe piață condiționată (AIC) pentru vaccinul împotriva COVID-19 Nuvaxovid, dezvoltat de Novavax, acesta fiind al cincilea vaccin împotriva COVID-19 autorizat în UE.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, harta pe baza căreia în România se vor acorda ajutoare regionale în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027.
În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, Comisia Europeană a aprobat modificarea unei scheme române de ajutor care are drept obiectiv sprijinirea cogenerării de înaltă eficiență.
Asigurarea drepturilor și nediscriminarea, protejarea democrației și a statului de drept, reformarea UE, construirea identității europene, consolidarea participării cetățenilor sunt domeniile vizate de primul set de recomandări formulate de cetățeni.
În prezent, intră în vigoare noile norme la nivelul UE privind protecția avertizorilor de integritate, prezentate în Directiva privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.
Echipa „New Generation” din Buzău a câștigat finala concursului Lider European organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Raportul anual pe 2020 al programului Erasmus+, publicat astăzi, 16 decembrie, arată că programul a sprijinit anul trecut aproape 640 000 de experiențe de învățare în străinătate și a oferit finanțare pentru 20 400 de proiecte și 126 900 de organizații.
Comisia a adoptat astăzi, 16 decembrie, primul program de lucru pentru componenta digitală a Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE Digital).