Comisia Europeană a adoptat ieri, 18 aprilie, o propunere menită să ajusteze și să consolideze în continuare cadrul existent al UE de gestionare a crizelor bancare și de asigurare a depozitelor (CMDI), cu accent pe băncile mijlocii și mai mici.
Sectorul bancar din UE, care beneficiază de un cadru solid de gestionare a crizelor, a devenit mult mai rezilient în ultimii ani. Instituțiile financiare din UE sunt bine capitalizate, cu un grad ridicat de lichiditate și supravegheate îndeaproape.
Experiența a demonstrat, totuși, că multe bănci mijlocii și mai mici în curs de a intra în dificultate au fost gestionate cu ajutorul unor soluții din afara cadrului de rezoluție. Soluțiile au implicat uneori utilizarea banilor contribuabililor în locul resurselor interne necesare ale băncii sau a unor plase de siguranță private finanțate de sectorul bancar (scheme de garantare a depozitelor și fonduri de rezoluție).
Propunerea de astăzi va permite autorităților să organizeze ieșirea ordonată de pe piață a unei bănci, de orice dimensiune și cu orice model de afaceri, în curs de a intra în dificultate, prin intermediul unei game largi de instrumente. Mai precis, propunerea va facilita utilizarea plaselor de siguranță finanțate de sectorul bancar pentru a proteja deponenții în situații de criză bancară, de exemplu prin mutarea acestora de la o bancă aflată în dificultate majoră la una viabilă. O astfel de utilizare a plaselor de siguranță trebuie să fie doar o completare a capacității interne de absorbție a pierderilor a băncilor, care rămâne prima linie de apărare.
În general, acest lucru va contribui și mai mult la menținerea stabilității financiare, la protejarea contribuabililor și a deponenților și la sprijinirea economiei reale și a competitivității acesteia.
Propunerea are următoarele obiective:
- Menținerea stabilității financiare și protejarea banilor contribuabililor
- Propunerea facilitează utilizarea sistemelor de garantare a depozitelor în situații de criză pentru a-i proteja pe deponenți (persoane fizice, întreprinderi, entități publice etc.) împotriva pierderilor, atunci când acest lucru este necesar pentru a evita contagiunea altor bănci și efectele negative asupra comunității și a economiei. Bazându-se pe plase de siguranță finanțate de sectorul bancar (cum ar fi schemele de garantare a depozitelor și fondurile de rezoluție), propunerea protejează mai bine contribuabilii, care nu trebuie să intervină pentru a menține stabilitatea financiară. Sistemele de garantare a depozitelor pot fi folosite în acest scop numai după ce băncile și-au epuizat capacitatea internă de absorbție a pierderilor și numai pentru băncile în privința cărora s-a stabilit deja că vor face obiectul rezoluției.
- Protejarea economiei reale de impactul intrării în dificultate a băncilor
- Normele propuse vor permite autorităților să exploateze pe deplin numeroasele avantaje ale rezoluției, în calitatea sa de componentă-cheie a setului de instrumente de gestionare a crizelor. Spre deosebire de lichidare, rezoluția poate crea mai puține neplăceri clienților, deoarece aceștia își păstrează accesul la conturi, de exemplu prin mutarea la o altă bancă. În plus, funcțiile critice ale băncii sunt menținute. Acest lucru aduce beneficii economiei și societății, în sens mai larg.
- O protecție mai bună a deponenților
- Nivelul de garantare de 100 000 EUR pentru fiecare deponent și bancă, prevăzut în Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor, rămâne valabil pentru toți deponenții eligibili din UE. Cu toate acestea, propunerea de astăzi armonizează într-o măsură mai mare standardele de protecție a deponenților în întreaga UE. Noul cadru extinde protecția deponenților la entitățile publice (spitale, școli, municipalități), precum și la banii clienților depuse în anumite tipuri de fonduri aferente acestora (de către societăți de investiții, instituții de plată, instituții emitente de monedă electronică). Propunerea include măsuri suplimentare de armonizare a protecției soldurilor temporar ridicate ale conturilor bancare care depășesc 100 000 EUR, legate de evenimente de viață specifice (cum ar fi moștenirile sau indemnizațiile din asigurări).
Etapele următoare
Pachetul legislativ urmează să fie examinat de Parlamentul European și de Consiliu.
Context
În declarația sa din 16 iunie 2022, Eurogrupul a luat act de faptul că uniunea bancară este nefinalizată și a convenit, ca măsură imediată, că lucrările aferente ar trebui să se concentreze pe consolidarea cadrului de gestionare a crizelor și de asigurare a depozitelor, cu scopul de a finaliza procedura legislativă în cursul actualului ciclu instituțional. Alte proiecte importante, cum ar fi instituirea celui de al treilea pilon al uniunii bancare – sistemul european de asigurare a depozitelor (EDIS) – și continuarea progreselor în ceea ce privește integrarea pieței, vor fi reevaluate ulterior, după reformarea CMDI.
În ultimul său Raport privind uniunea bancară, Parlamentul European a susținut, la rândul său, necesitatea revizuirii cadrului de gestionare a crizelor și de asigurare a depozitelor, pentru a îmbunătăți funcționarea și previzibilitatea acestuia în scopul gestionării situațiilor de dificultate a băncilor.
Informații suplimentare
Detalii
- Data publicării
- 19 aprilie 2023
Date de contact
Arianna PODESTA
- Nume
- Arianna PODESTA
- arianna [dot] podestaec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- +32 2 298 70 24
Francesca DALBONI
- Nume
- Francesca DALBONI
- Francesca [dot] DALBONIec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- +32 2 298 81 70