Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 4 ianuarie 2022
  • Reprezentanța în România
  • 1 min de lectură

UE-Moldova: Comisia propune asistență macrofinanciară în valoare de 150 milioane EUR

La cererea Republicii Moldova, Comisia Europeană a adoptat astăzi, 4 ianuarie, o propunere privind o nouă operațiune de asistență macrofinanciară (AMF) în valoare de până la 150 milioane EUR.

Moldova

30 milioane EUR ar urma să fie furnizate sub formă de granturi și 120 milioane EUR sub formă de împrumuturi pe termen mediu în condiții de favorabile finanțare. Această nouă asistență s-ar succeda celor două operațiuni AMF anterioare, în cadrul cărora UE a acordat Moldovei o sumă totală de 160 milioane EUR începând din 2017.

Asistența macrofinanciară propusă astăzi de UE, care trebuie încă să fie adoptată de Parlamentul European și de Consiliu înainte de a putea intra în vigoare și de efectuarea plăților, ar urma să însoțească noul program al FMI pentru această țară, aprobat la 20 decembrie 2021. Mai precis, aceasta ar ajuta Republica Moldova să își acopere o parte din nevoile sale de finanțare externă în următorii doi ani. Operațiunea ar contribui, prin urmare, la reducerea vulnerabilităților economiei legate de balanța de plăți pe termen scurt și de situația bugetară. Un comunicat de presă este disponibil online. 

Detalii

Data publicării
4 ianuarie 2022
Autor
Reprezentanța în România

Date de contact

Daniel Ferrie

Nume
Daniel Ferrie
Număr de telefon
+ 32 229 86500

Andrea Masini

Nume
Andrea Masini
Număr de telefon
+ 32 229 91519