Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 27 mai 2020
  • 4 min de lectură

UE mobilizează donatori internaționali pentru a oferi sprijin refugiaților și migranților venezueleni și țărilor din regiune

venezuela.png
© EU
Ieri, 26 mai, Uniunea Europeană și guvernul spaniol au convocat Conferința internațională a donatorilor pentru a-și manifesta solidaritatea cu refugiații și migranții venezueleni și cu țările din regiune, cu sprijinul înaltului comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați (UNHCR) și al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

Donatorii internaționali s-au angajat să aloce o sumă totală de 2,544 miliarde EUR (din care 595 milioane EUR sub formă de granturi), iar Uniunea Europeană și statele sale membre au mobilizat granturi în valoare de 231,7 milioane EUR. Comisia Europeană s-a angajat să furnizeze 144,2 milioane EUR pentru asistență umanitară imediată, asistență pentru dezvoltare pe termen mediu și mai lung și intervenții de prevenire a conflictelor. Banca Europeană de Investiții a anunțat  că va acorda regiunii împrumuturi suplimentare în valoare de 400 de milioane EUR.

Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Josep Borrell a declarat: „Uniunea Europeană nu a uitat niciodată poporul venezuelean. Astăzi am mobilizat comunitatea internațională pentru a oferi asistență suplimentară milioanelor de venezueleni strămutați și țărilor din America Latină care îi găzduiesc. Le mulțumesc donatorilor internaționali pentru angajamentele lor generoase. Tot astăzi am readus în prim-plan una dintre cele mai grave crize ale strămutării populației din istoria recentă.”

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat: „Pandemia de coronavirus riscă să agraveze situația deja critică din regiune. Sprijinul umanitar furnizat de UE va contribui la acordarea unei asistențe de urgență unui număr de aproape 5 milioane de venezueleni care au fost nevoiți să își părăsească locuințele.”

Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a declarat: „Angajamentul nostru colectiv demonstrează importanța parteneriatului la nivel mondial pentru a răspunde unor provocări precum criza migrației din Venezuela pe fondul pandemiei de coronavirus. Ne vom continua eforturile pentru a consolida legătura dintre domeniul umanitar și cel al dezvoltării și pentru a crea parteneriate trainice în favoarea dezvoltării durabile.”

Ajutorul UE pentru refugiații și migranții venezueleni

Finanțarea furnizată astăzi de Uniunea Europeană se va concentra pe următoarele aspecte:

  • sprijin pentru dezvoltare în valoare de 70 de milioane EUR: acordat pentru promovarea integrării socioeconomice a migranților și a refugiaților venezueleni și pentru sprijinirea comunităților-gazdă. Sprijinul va fi destinat sectoarelor celor mai afectate de pandemia de coronavirus, vizând consolidarea serviciilor sociale de bază, în special a sănătății, promovarea oportunităților economice și îmbunătățirea securității alimentare și nutriționale. Acest sprijin va fi distribuit în întreaga regiune, în special în Columbia, Peru și Ecuador, țări care găzduiesc majoritatea refugiaților și a migranților;
  • asistență umanitară în valoare de 67,7 milioane EUR pentru activități de ajutor imediat în regiune, inclusiv în zonele de frontieră, menite să ofere sprijin pentru refugiați, persoanele strămutate în interiorul țării, comunitățile-gazdă și alte grupuri vulnerabile. Asistența se va axa pe aspecte precum sănătatea, protecția, nutriția, educația, apa și instalațiile sanitare și sprijinul psihosocial.

Peste 50 de părți interesate au participat la conferință, alături de agențiile Organizației Națiunilor Unite, de instituțiile financiare internaționale și de reprezentanți ai societății civile naționale și internaționale.

Context

Această conferință a donatorilor demonstrează angajamentul continuu al UE de a sprijini și de a răspunde nevoilor refugiaților și migranților venezueleni și ale țărilor din regiune. UE și Spania, cu sprijinul UNHCR și al OIM, au făcut apel la comunitatea internațională să își intensifice sprijinul pentru programele umanitare și de dezvoltare din regiune, precum și pentru populațiile strămutate. Ca parte a eforturilor, ar trebui consolidate serviciile publice, inclusiv sistemele de sănătate și de educație din țările-gazdă. Conferința dă curs angajamentului asumat în cadrul Conferinței de solidaritate din octombrie 2019 de la Bruxelles de a organiza o conferință a donatorilor cât mai curând posibil.

Majoritatea resurselor suplimentare de finanțare acordate de UE vor face parte din pachetul financiar „Team Europe” (Echipa Europa); prin intermediul acestui pachet, UE și statele sale membre, împreună cu instituțiile financiare europene, au redirecționat peste 20 de miliarde EUR pentru a sprijini țările partenere ale UE în mod global să combată pandemia de coronavirus și consecințele acesteia, acordându-se o atenție specială persoanelor celor mai vulnerabile, inclusiv migranților, refugiaților și comunităților-gazdă.

Pentru mai multe informații

Vizitați pagina web dedicată conferinței

Fișă informativă privind sprijinul acordat de UE refugiaților și migranților venezueleni și comunităților-gazdă

Date de contact pentru presă

Virginie BATTU-HENRIKSSON

Telefon +32 2 295 44 38

Adresă Virginie [dot] BATTU-HENRIKSSONatec [dot] europa [dot] eu (Virginie[dot]BATTU-HENRIKSSON[at]ec[dot]europa[dot]eu)

Daniel PUGLISI

Telefon +32 2 296 91 40

Adresă daniel [dot] puglisiatec [dot] europa [dot] eu (daniel[dot]puglisi[at]ec[dot]europa[dot]eu)

Detalii

Data publicării
27 mai 2020