Comisia Europeană salută faptul că, astăzi, 15 martie, Consiliul și-a exprimat acordul cu privire la adoptarea unui al patrulea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, ca răspuns la agresiunea brutală a acesteia împotriva Ucrainei și a poporului său. Aceste sancțiuni vor contribui și mai mult la intensificarea presiunii economice asupra Kremlinului și vor afecta capacitatea acestuia de a finanța invazia Ucrainei. Măsurile s-au luat în coordonare cu parteneri internaționali, în special cu Statele Unite.
Măsurile convenite sunt următoarele:
- Interzicerea totală a tranzacțiilor cu anumite companii de stat rusești în diferite sectoare – complexul militar-industrial al Kremlinului.
- Interzicerea importurilor în UE de produse siderurgice care fac în prezent obiectul unor măsuri de salvgardare ale UE, cu o valoare de aproximativ 3,3 miliarde EUR în venituri din export pierdute de Rusia. Cotele de import majorate vor fi distribuite altor țări terțe, în compensare.
- Interzicerea pe scară largă a noilor investiții în sectorul energetic rusesc, cu excepții limitate în ceea ce privește energia nucleară civilă și transportul anumitor produse energetice către UE.
- O interdicție la exportul de produse de lux din UE (de exemplu, mașini de lux, bijuterii etc.), menită să lovească direct elitele rusești.
- În plus, lista persoanelor și a entităților sancționate a fost extinsă pentru a include mai mulți oligarhi și elite din domeniul afacerilor care au legături cu Kremlinul, precum și companii active în domeniul militar și de apărare, care sprijină invazia din punct de vedere logistic și material. De asemenea, s-au inclus pe listă noi actori, activi în domeniul dezinformării.
- Interzicerea ratingurilor acordate Rusiei și companiilor rusești de către agențiile de rating de credit din UE, precum și a furnizării de servicii de rating clienților ruși, ceea ce va duce la pierderea în și mai mare măsură a accesului acestora la piețele financiare ale UE.
Refuzul de a acorda Rusiei statutul de națiune cea mai favorizată
UE, alături de alți membri ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), au convenit astăzi să refuze produselor și serviciilor rusești tratamentul pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate pe piețele UE. Acest refuz se succedă unui anunț făcut vineri, 11 martie, de către membrii G7. Astfel, se vor suspenda avantajele semnificative de care beneficiază Rusia în calitate de membru al OMC. Aceste acțiuni împotriva Rusiei protejează interesele esențiale în materie de securitate ale UE și ale partenerilor săi, având în vedere agresiunea neprovocată, premeditată și nejustificată a Rusiei, asistată de Belarus, împotriva Ucrainei. Acțiunile sunt pe deplin justificate în temeiul legislației OMC.
Informații suplimentare
Acordul de astăzi se bazează pe pachetele ample și fără precedent de măsuri pe care UE le-a luat ca răspuns la actele de agresiune ale Rusiei împotriva integrității teritoriale a Ucrainei și la intensificarea atrocităților comise împotriva civililor și orașelor ucrainene. În calitate de gardian al tratatelor UE, Comisiei Europene îi revine responsabilitatea de a monitoriza aplicarea sancțiunilor UE în întreaga Uniune. UE rămâne unită în solidaritatea față de Ucraina și, împreună cu partenerii săi internaționali, va continua să ajute această țară și poporul său, inclusiv prin sprijin politic, financiar și umanitar suplimentar.
Pentru mai multe informații
Detalii
- Data publicării
- 15 martie 2022
Date de contact
Ștefan TURCU (persoană de contact pentru presă)
- Nume
- Ștefan TURCU (persoană de contact pentru presă)
- stefan [dot] turcuec [dot] europa [dot] eu
- Număr de telefon
- +40 724 232 197