Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 22 aprilie 2021
  • 3 min de lectură

Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică

indo-pacific.png
© EU
UE și statele sale membre se bucură, de mult timp, de o relație amplă și cuprinzătoare cu partenerii săi din regiunea indo-pacifică, o regiune care se întinde de la coasta de est a Africii până la statele insulare din Pacific. Regiunea indo-pacifică se află în centrul atenției întregii lumi, într-un moment în care procesul de redresare socioeconomică în urma pandemiei de COVID-19, aflat în derulare, coincide cu o creștere a incertitudinii geostrategice în regiune.

Concluziile Consiliului privind Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică, adoptate la 19 aprilie 2021 de cei 27 de miniștri de externe ai statelor membre ale UE, demonstrează recunoașterea de către UE a importanței tot mai mari a regiunii, precum și angajamentul UE de a-și consolida rolul în cooperarea cu partenerii săi din regiune.

Regiunea indo-pacifică reprezintă centrul economic și strategic de gravitație al lumii. Aceasta găzduiește 60 % din populația lumii și produce 60 % din PIB-ul mondial, contribuind cu două treimi la creșterea globală actuală. Până în 2030, majoritatea covârșitoare (90 %) a celor 2,4 miliarde de membri noi ai clasei de mijloc care vor intra în economia mondială vor trăi în regiunea indo-pacifică.

Cooperarea în regiunea indo-pacifică este esențială pentru punerea în aplicare a agendei globale a comunității internaționale, inclusiv pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. De-a lungul anilor, UE a adus în mod constant contribuții semnificative în regiune în ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare și asistența umanitară, abordarea schimbărilor climatice, a pierderii biodiversității și a poluării, precum și contribuția la respectarea dreptului internațional, inclusiv a drepturilor omului și a libertății de navigație.

Prin urmare, regiunea indo-pacifică constituie o miză importantă pentru UE, care are tot interesul ca arhitectura regională să rămână deschisă și bazată pe norme. Însă dinamica actuală din regiunea indo-pacifică a dat naștere unei concurențe geopolitice intense, care sporește presiunea tot mai mare asupra comerțului și a lanțurilor de aprovizionare, precum și tensiunile din domeniile tehnologic, politic și de securitate. Universalitatea drepturilor omului este, de asemenea, pusă la încercare. Șaizeci la sută din comerțul maritim mondial trece prin oceane, din care o treime prin Marea Chinei de Sud. Aceste rute trebuie să rămână libere și deschise.

Din aceste motive, miniștrii de externe ai UE au decis să consolideze orientarea strategică, prezența și acțiunile UE în regiunea indo-pacifică. Abordarea și implicarea se vor baza pe principiile unei perspective pe termen lung, menite să contribuie la stabilitatea, securitatea, prosperitatea și dezvoltarea durabilă a regiunii, pe baza promovării democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și a dreptului internațional.

Acest angajament reînnoit față de regiune include toți partenerii care doresc să coopereze cu UE. Strategia este în mod deliberat pragmatică, flexibilă și multidimensională, permițând UE să se adapteze și să își consolideze cooperarea în funcție de domeniile de politică specifice, în care partenerii să își poată găsi puncte comune pe baza unor principii, valori sau interese comune.

UE își va aprofunda cooperarea cu privire la regiunea indo-pacifică, în special cu acei parteneri care și-au anunțat deja propriile abordări privind regiunea indo-pacifică.

Prin adoptarea concluziilor Consiliului, UE este în măsură să intensifice și mai mult cooperarea în multe domenii, precum guvernanța oceanelor, sănătatea, cercetarea și tehnologia, securitatea și apărarea, conectivitatea și să consolideze colaborarea în vederea abordării provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice.

UE așteaptă cu interes să colaboreze cu toți partenerii săi în toate aceste domenii, în special pentru îndeplinirea sarcinii comune de a aborda efectele umane și economice devastatoare ale crizei provocate de pandemia de COVID-19, garantând o redresare socioeconomică verde, durabilă și favorabilă incluziunii și constituind sisteme de sănătate mai reziliente.

Detalii

Data publicării
22 aprilie 2021