Evaluările Agenției Europene pentru Siguranța Alimentară arată că clotianidinul și tiametoxamul prezintă un risc ridicat pentru polenizatori. Din acest motiv, utilizarea lor în aer liber fusese deja interzisă în UE în 2018. Pentru importurile de alimente și furaje, noile norme vor reduce limitele maxime de reziduuri existente, pentru aceste substanțe, la cel mai scăzut nivel care poate fi măsurat cu ajutorul celor mai recente tehnologii. Se preconizează că normele se vor adopta până la începutul anului viitor. Operatorii din sectorul alimentar și țările terțe vor avea suficient timp la dispoziție pentru a se adapta la noile norme. Noile LMR se vor aplica alimentelor produse în UE – pentru care pragul este deja foarte scăzut – și alimentelor importate din țări terțe.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Este prima dată când reducem LMR-urile pentru a ține seama de impactul substanțelor active asupra mediului, care poate avea consecințe globale. Este un pas important pentru activitatea noastră din cadrul Strategiei „De la fermă la consumator”. Având în vedere impactul lor negativ asupra polenizatorilor din întreaga lume, inclusiv asupra albinelor, utilizarea acestor două neonicotinoide a încetat deja în UE. Facem încă un pas, contribuind la tranziția către sisteme alimentare durabile, inclusiv pe scena mondială. Odată ce normele convenite astăzi vor fi în vigoare, produsele importate nu vor mai putea conține reziduuri ale acestor două neonicotinoide.”
Regulamentul va pune în practică obiectivele Comisiei, astfel cum au fost anunțate în Pactul verde european și în Strategia „De la fermă la consumator”, și va lua în considerare aspectele de mediu în evaluarea cererilor de toleranțe la import pentru pesticidele care nu mai sunt autorizate în UE, respectând, în același timp, standardele și obligațiile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
După consultarea membrilor OMC, propunerea Comisiei a fost prezentată Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, unde a primit sprijinul unei majorități calificate a statelor membre. Regulamentul va fi înaintat Consiliului și Parlamentului, care au la dispoziție două luni pentru a reacționa. În cazul în care cele două instituții nu se opun, regulamentul va fi adoptat la începutul anului 2023.
Puteți găsi mai multe informații despre neonicotinoide aici.
Detalii
- Data publicării
- 28 septembrie 2022