Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 27 octombrie 2021
  • 5 min de lectură

Starea uniunii energetice 2021: Sursele regenerabile de energie depășesc combustibilii fosili ca sursă principală de energie a UE

Comisia a adoptat ieri, 26 octombrie, rapoartele privind starea uniunii energetice în 2021.

energy union

Comisia a adoptat ieri, 26 octombrie, rapoartele privind starea uniunii energetice în 2021, care evaluează progresele înregistrate de UE în realizarea tranziției către o energie curată, la aproape doi ani de la lansarea Pactului verde european. Deși se înregistrează o serie de tendințe încurajatoare, vor fi necesare eforturi mai mari pentru a atinge obiectivul pentru 2030 de reducere a emisiilor nete cu cel puțin 55 % și de realizare a neutralității climatice până în 2050, iar datele vor trebui analizate cu atenție anul viitor pentru a se identifica tendințe pe termen mai lung după pandemia de COVID-19.

Raportul arată că, în 2020, sursele regenerabile de energie au depășit pentru prima dată combustibilii fosili ca sursă principală de energie în UE, generând 38 % din energia electrică, față de 37 % în cazul combustibililor fosili. Până în prezent, 9 state membre ale UE au eliminat deja cărbunele, alte 13 s-au angajat să îl elimine treptat până la o anumită dată, iar 4 analizează posibile calendare de eliminare. În 2020, emisiile de gaze cu efect de seră din UE-27 au scăzut cu aproape 10 % față de 2019, o scădere record a emisiilor din cauza pandemiei de COVID-19, aducând reducerea globală a emisiilor la 31 % comparativ cu 1990.

Anul trecut, consumul de energie primară a scăzut cu 1,9 %, iar consumul final de energie cu 0,6 %. Cu toate acestea, ambele cifre depășesc traiectoria necesară pentru atingerea obiectivelor UE pentru 2020 și pentru 2030, iar eforturile trebuie susținute în continuare în această direcție la nivelul statelor membre și al UE. Subvențiile pentru combustibilii fosili au scăzut ușor în 2020, din cauza scăderii consumului total de energie. Subvențiile pentru energia din surse regenerabile și pentru eficiența energetică au crescut în 2020.

Raportul din acest an este publicat în contextul unei creșteri a prețurilor la energie în Europa și în întreaga lume, determinată în mare măsură de creșterea prețurilor la gaze. Deși se preconizează că această situație va fi temporară, ea aduce în lumină dependența UE de importurile de energie, care a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani, precum și importanța tranziției către o energie curată pentru a spori securitatea energetică a UE. Potrivit celor mai recente date, sărăcia energetică afectează până la 31 de milioane de persoane din UE, chestiune care va rămâne în centrul atenției, având în vedere provocările economice ale pandemiei de COVID-19 și situația actuală a prețurilor. Iată de ce, în recenta sa comunicare privind prețurile energiei, Comisia a pus un accent puternic pe protejarea consumatorilor vulnerabili.

Raportul privind starea uniunii energetice analizează modul în care politicile privind energia și clima au fost afectate de pandemia de COVID-19 în ultimul an și prezintă progresele legislative substanțiale înregistrate în ceea ce privește continuarea eforturilor UE de decarbonizare. De asemenea, raportul ia act de eforturile politice depuse pentru a asigura faptul că programele noastre de redresare post-COVID integrează mai mult ca oricând obiectivele formulate în materie de climă și de energie.

Context

Raportul privind starea uniunii energetice analizează cei cinci piloni ai uniunii energetice: accelerarea decarbonizării, în principal prin intermediul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și al surselor regenerabile de energie; creșterea eficienței energetice; îmbunătățirea securității și siguranței energetice; consolidarea pieței interne; cercetarea, inovarea și competitivitatea. El identifică, de asemenea, viitoarele domenii de acțiuni prioritare pentru realizarea Pactului verde european. Raportul principal este însoțit de cinci rapoarte interdependente.

  • Anexă privind subvențiile pentru energie în UE: Subvențiile pentru combustibilii fosili au scăzut în 2020, în principal din cauza reducerii cererii de energie în contextul pandemiei de COVID-19; cu toate acestea, trebuie depuse eforturi suplimentare pentru a se asigura faptul că subvențiile pentru combustibilii fosili vor scădea în viitor în UE, evitându-se o revenire a subvențiilor în contextul redresării economice generale și al creșterii cererii de energie.
  • Progresele în materie de competitivitate a tehnologiilor energetice curate evaluează ecosistemul energiei curate, de la cercetare și inovare la implementare. Acest raport evaluează progresele realizate, pe baza indicatorilor-cheie de competitivitate. Raportul arată că, deși UE rămâne în avangarda cercetării în domeniul energiei curate, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a crește investițiile în cercetare și inovare și pentru a reduce decalajul dintre inovare și piață.
  • Raportul intermediar privind politicile climatice ale UE: „Accelerarea acțiunilor climatice către un viitor verde, echitabil și prosper” descrie progresele înregistrate de UE și de statele sale membre în direcția realizării obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și trece în revistă noutățile politicii UE în domeniul climei. Raportul se bazează pe datele transmise de statele membre în temeiul Regulamentului UE privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice.
  • Raportul privind piața carbonului descrie evoluția funcționării pieței europene a carbonului, inclusiv în ceea ce privește implementarea licitațiilor, alocarea cu titlu gratuit, emisiile verificate, echilibrarea cererii și a ofertei, supravegherea pieței, precum și infrastructura EU ETS și asigurarea conformității cu această schemă.
  • Raportul privind calitatea carburanților oferă informații cu privire la progresele în materie de reducere a intensității gazelor cu efect de seră generate de combustibilii utilizați în transportul rutier și calitatea și compoziția combustibililor furnizați în UE. Raportul sintetizează situația raportată de statele membre în temeiul articolului 7a și al articolului 8 alineatul (3) din Directiva privind calitatea carburanților.

Informații suplimentare:

Raport privind starea uniunii energetice

Întrebări și răspunsuri referitoare la cel de-al șaselea raport privind starea uniunii energetice

Comunicat de presă pe tema rapoartelor privind acțiunile climatice

Raportul intermediar privind politicile climatice

Anexă privind subvențiile pentru energie în UE

Progresele în materie de competitivitate a tehnologiilor energetice curate

Raport privind piața carbonului

Raport privind calitatea carburanților

Pagina web a raportului privind starea uniunii energetice

Îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul pactului verde european

Detalii

Data publicării
27 octombrie 2021

Date de contact

Tim McPHIE

Nume
Tim McPHIE
E-mail
tim [dot] mcphieatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 2 295 86 02

Ana CRESPO PARRONDO

Nume
Ana CRESPO PARRONDO
E-mail
ana [dot] crespo-parrondoatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 13 25