Odată cu recenta semnare, de către Irlanda, a declarației politice de stimulare a capacităților europene în domeniul tehnologiilor cuantice, al securității cibernetice și al competitivității industriale, toate statele membre s-au angajat să conlucreze, împreună cu Comisia Europeană și cu Agenția Spațială Europeană, pentru a construi EuroQCI, o infrastructură securizată de comunicații cuantice care va acoperi întreaga UE.
Astfel de rețele securizate de comunicații de înaltă performanță vor fi esențiale pentru a răspunde nevoilor Europei în materie de securitate cibernetică în anii următori.
Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: Constat cu mare bucurie că toate statele membre ale UE formează un front comun și semnează declarația EuroQCI – Inițiativa europeană privind infrastructura de comunicații cuantice –, o bază foarte solidă pentru planurile Europei de a deveni un actor major în comunicațiile cuantice. Astfel, îi încurajez pe toți să fie ambițioși în activitățile lor, întrucât rețelele naționale puternice vor constitui fundamentul EuroQCI.
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: După cum am constatat recent, securitatea cibernetică este, mai mult ca oricând, o componentă esențială a suveranității noastre digitale. Mă bucur foarte mult să constat că toate statele membre fac parte, în prezent, din inițiativa EuroQCI, o componentă-cheie a viitoarei noastre inițiative privind conectivitatea sigură, care le va permite tuturor europenilor să aibă acces la servicii de comunicații protejate și fiabile.
EuroQCI va face parte dintr-o acțiune mai amplă a Comisiei de lansare a unui sistem de conectivitate securizată prin satelit care va pune la dispoziție banda largă de mare viteză peste tot în Europa. Acest plan va furniza servicii de conectivitate fiabile și eficiente din punctul de vedere al costurilor, cu o securitate digitală sporită. Ca atare, EuroQCI va completa infrastructurile de comunicații existente cu un nivel suplimentar de securitate bazat pe principiile mecanicii cuantice – de exemplu, prin furnizarea de servicii bazate pe distribuția cheilor cuantice, o formă de criptare foarte sigură.
Mai multe informații sunt disponibile aici.
Detalii
- Data publicării
- 28 iulie 2021
Date de contact
Sonya Gospodinova
- Nume
- Sonya Gospodinova
- sonya [dot] gospodinovaec [dot] europa [dot] eu
- Telefon mobil
- + 32 229 66953
Nerea Artamendi Erro
- Nume
- Nerea Artamendi Erro
- nerea [dot] artamendi-erroec [dot] europa [dot] eu
- Telefon mobil
- + 32 229 90964