Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre2 septembrie 2021

Se dă startul la concursul UE pentru tineri traducători!

Liceele din toate țările din UE pot începe să se înscrie la Juvenes Translatores, concursul anual de traducere al Comisiei Europene.

JuvenesTranslatores

Începând cu 2 septembrie, ora 12.00 (CET), liceele vor putea să se înscrie online, oferindu-le elevilor șansa de a se lua la întrecere cu colegi din întreaga UE. La ediția de anul acesta, tinerii liceeni vor primi la tradus texte cu tema: „Să pornim pe calea cea bună, către un viitor mai verde”.

Johannes Hahn, comisarul pentru buget și administrație, a declarat: „Scopul concursului este de a-i inspira pe tineri stârnindu-le interesul față de cariera de traducător și, pe un plan mai general, de a promova învățarea limbilor străine. Tema este în concordanță cu una dintre cele mai importante priorități politice ale UE, Pactul verde european, care interesează în mod deosebit tânăra generație. Pe lângă faptul că va aborda acest subiect interesant, concursul are drept scop să reunească tineri din diferite țări pasionați de limbile străine, pentru a-i încuraja și a-i ajuta să depășească barierele dintre oameni și culturi. Capacitatea de a comunica și de a se înțelege reciproc, depășind diferențele, este esențială pentru prosperitatea Uniunii Europene.

Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (numărul combinațiilor posibile fiind de 552). La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat 150 de combinații diferite.

Înscrierea pentru școli – prima parte a procesului, care cuprinde două etape – este deschisă până la 20 octombrie 2021 la ora 12.00 (CET). Profesorii pot face înscrierea în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Ulterior, Comisia va invita 705 școli la etapa următoare. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor efectuându-se aleatoriu, cu ajutorul calculatorului.

Școlile alese vor desemna apoi între doi și cinci elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, însă toți participanții trebuie să fie născuți în anul 2004.

Concursul se va desfășura online, la 25 noiembrie 2021, în toate școlile participante.

Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2022.

În cazul în care condițiile o vor permite, ei vor fi invitați să își primească premiile în primăvara anului 2022 în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Tot cu această ocazie vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre această profesie și despre activitatea din domeniul limbilor străine.

Context

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene organizează concursul Juvenes Translatores („tineri traducători” în limba latină) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli și le oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să lucrezi ca traducător. Publicul-țintă sunt elevii de liceu în vârstă de 17 ani, iar concursul se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE.

Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să urmeze studii universitare în domeniul limbilor străine și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă și oportunitatea de a evidenția bogata diversitate lingvistică a UE.

Informații suplimentare

Site-ul internet al Juvenes Translatores

Pagina de Facebook a concursului Juvenes Translatores

Urmăriți pe Twitter Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene: @translatores

Detalii

Data publicării
2 septembrie 2021

Date de contact

Ștefan TURCU

Nume
Ștefan TURCU
E-mail
stefan [dot] turcuatec [dot] europa [dot] eu
Telefon mobil
+40 724 232 197