Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 24 iulie 2020
  • 1 min de lectură

Redresarea verde: Comisia lansează o consultare publică privind energia din surse regenerabile offshore

redresare_0.png
© EU
Comisia a lansat o consultare publică referitoare la viitoarea Strategie a UE privind energia din surse regenerabile offshore, care va fi adoptată mai târziu în cursul acestui an. Strategia va sprijini dezvoltarea și integrarea surselor offshore în mixul energetic al UE, pentru a susține obiectivele noastre ambițioase în materie de climă pentru 2030 și 2050.

Aceasta va prezenta o nouă abordare în ceea ce privește exploatarea potențialului energetic al Europei din surse regenerabile offshore într-o manieră durabilă și favorabilă incluziunii și va contribui la depășirea barierelor existente. Acest lucru constituie o parte esențială a Pactului verde european  și a pachetului legislativ de redresare al UE, Next Generation EU , întrucât va contribui la crearea de locuri de muncă și la stimularea investițiilor, pe măsură ce implementăm noi tehnologii curate în întreaga UE. Consolidarea producției interne de energie va contribui la furnizarea de energie la prețuri accesibile cetățenilor noștri și va stimula reziliența și securitatea aprovizionării Europei.

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: Pentru a ajunge la neutralitatea climatică până în 2050, trebuie să sporim producția de energie offshore a UE de douăzeci de ori. Aceasta înseamnă facilitarea construirii de parcuri eoliene offshore pe scară largă într-un mod durabil din punct de vedere al mediului. Trebuie, de asemenea, să folosim potențialul altor surse regenerabile, cum ar fi energia solară offshore, precum și noi oportunități cu privire la energia mareelor și oceanelor.” Consultarea publică se va desfășura până la data de 24 septembrie.

Mai multe informații sunt disponibile aici  și pe pagina dedicată acestui subiect de pe portalul „Exprimați-vă părerea”.

Persoane de contact pentru presă:

Tim McPhie — Tel.:+ 32 229 58602

Ana Crespo Parrondo — Tel.:+ 32 229 81325

Detalii

Data publicării
24 iulie 2020