Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre11 iunie 20241 min de lectură

Raportul european din 2024 privind drogurile oferă o imagine de ansamblu și o evaluare a situației drogurilor în Europa, precum și recomandări esențiale

Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT) a publicat astăzi, 11 iunie, raportul anual din 2024 privind drogurile, care oferă o imagine de ansamblu și o evaluare a situației drogurilor în Europa până la sfârșitul anului 2023.

raport european 2024 droguri

Raportul arată că drogurile au un impact semnificativ asupra sănătății și securității în Europa, deoarece sunt mai disponibile, mai diversificate și mai puternice.  

Criminalitatea organizată legată de droguri se infiltrează din ce în ce mai mult în lanțurile de aprovizionare din Uniunea Europeană, adesea prin intimidare și corupție, și aproape 70 % din capturile de droguri efectuate de către autoritățile vamale din UE au loc în porturile UE. Raportul subliniază, de asemenea, riscurile unei piețe a drogurilor în schimbare, care ar putea fi afectată brusc de utilizarea opioidelor, în pofida eforturilor recente de a preveni creșterea acestei utilizări în Europa. Cocaina este al doilea cel mai răspândit drog din UE. În 2023, statele membre ale UE au confiscat cantități record de cocaină. În același timp, piața drogurilor ilicite devine mai rezilientă, mai flexibilă și mai profitabilă.  

Raportul formulează și recomandări, în special: ameliorarea monitorizării drogurilor; pregătirea pentru posibile schimbări ale pieței; prevenirea și tratarea adecvată a dependenței de droguri. Pentru a elimina activitatea infracțională transfrontalieră aflată la originea traficului de droguri, sunt necesare, de asemenea, o mai bună coordonare, inclusiv la nivel internațional, cunoașterea situației, precum și un sprijin acordat statelor membre. Acest obiectiv este pus în aplicare în special de Alianța portuară europeană lansată de Comisie în ianuarie 2024. 

De la începutul acestui mandat, Comisia și-a intensificat eforturile de combatere a traficului de droguri și a criminalității organizate, prin acțiuni legislative și operaționale și prin acordarea de sprijin financiar statelor membre. Rolul agențiilor a fost de asemenea consolidat. Luna viitoare, la 2 iulie 2024, OEDT va deveni noua Agenție a Uniunii Europene privind Drogurile, cu un mandat consolidat. În cadrul noului său mandat, agenția își va îmbunătăți, de asemenea, activitatea de monitorizare a aspectelor de securitate ale situației drogurilor.  

Detalii

Data publicării
11 iunie 2024

Date de contact

Anitta Hipper

Nume
Anitta Hipper
Număr de telefon
+ 32 229 85691

Elettra Di Massa

Nume
Elettra Di Massa
Număr de telefon
+ 32 2 299 37 34