Comisia Europeană a publicat raportul de convergență pe 2020, care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în direcția adoptării monedei euro.
Raportul se referă la cele șapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România și Suedia.
Rapoartele de convergență trebuie întocmite o dată la doi ani, independent de aderările posibile la zona euro aflate în curs.
Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Raportul de convergență de astăzi arată progrese încurajatoare înregistrate de unele țări, deși rămân încă mai multe etape de parcurs înainte ca aceste state să poată adera la zona euro. Ca întotdeauna, Comisia este gata să sprijine aceste state membre. O etapă preliminară importantă din acest parcurs este aderarea la MCS II, ceea ce Croația și Bulgaria se pregătesc în prezent să facă. Salutăm eforturile ambelor țări în această direcție.”
Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a afirmat: „În ultimele luni, ne-am concentrat pe combaterea discrepanțelor economice din interiorul zonei euro și, la nivel mai general, de pe piața unică – un efect al caracterului inegal al recesiunii provocate de coronavirus. Analizăm astăzi gradul de convergență a șapte state membre în direcția dobândirii statutului de membru al zonei euro. Este în mod inevitabil un proces riguros, deoarece o zonă euro extinsă trebuie să fie și o zonă euro mai puternică. Este în continuare important ca țările respective să depună eforturi și pentru a asigura o convergență reală în direcția unor niveluri mai ridicate de productivitate și prosperitate - nu în ultimul rând prin reformele și investițiile orientate către viitor pe care dorim să le sprijinim prin instrumentul Next Generation EU.”
Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Raportul se bazează pe criteriile de convergență, denumite uneori și „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Printre aceste criterii de convergență se numără stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice, stabilitatea cursului de schimb și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislației naționale cu normele uniunii economice și monetare.
Potrivit concluziilor raportului:
- Croația și Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea prețurilor.
- Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanțele publice.
- Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia și Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.
- Niciunul dintre statele membre menționate nu îndeplinește criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II): este nevoie de cel puțin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro.
Croația și Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergență economică, în schimb nu îndeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enunțat anterior.
Pe lângă evaluarea condițiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul constată că legislația națională din fiecare dintre statele membre enumerate, cu excepția Croației, nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice și monetare.
Totodată, Comisia a analizat și factorii suplimentari menționați în tratat, care ar trebui luați în considerare la evaluarea caracterului durabil al convergenței. În urma acestei analize a reieșit că statele membre din afara zonei euro sunt în genere bine integrate economic și financiar în UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilități macroeconomice și/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri și de cadrul instituțional.
Impactul pandemiei provocate de coronavirus asupra rezultatelor raportului a fost limitat, întrucât majoritatea datelor istorice utilizate în raport se referă la perioada de dinainte de izbucnirea crizei, astfel cum se prevede în metodologia strict definită în tratat. Comisia a furnizat tuturor statelor membre o evaluare inițială a implicațiilor pandemiei în previziunile sale economice din primăvara anului 2020 și propunerea sa ulterioară de recomandări specifice pentru fiecare țară, ambele contribuind la elementele din acest raport care au permis conturarea unei perspective de viitor.
Context
Raportul de convergență al Comisiei Europene stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condițiilor necesare pentru aderarea la zona euro.
Raportul de convergență întocmit de Comisia Europeană este publicat concomitent cu raportul de convergență întocmit de BCE, dar separat de acesta.
Rapoartele de convergență sunt publicate o dată la doi ani sau atunci când există o cerere specifică din partea unui stat membru de a i se evalua nivelul de pregătire în ceea ce privește aderarea la zona euro, cum a fost, de exemplu, cazul Letoniei în 2013.
Toate statele membre, cu excepția Danemarcei, și-au asumat angajamentul juridic de a adera la zona euro. Prin urmare, Danemarca, care a negociat un acord de neparticipare la Tratatul de la Maastricht, nu este vizată de raport.
Informații suplimentare
Raportul de convergență pe 2020 al Comisiei Europene
Rapoartele de convergență anterioare
Date de contact pentru presă
Marta WIECZOREK
Telefon +32 2 295 81 97
Adresă marta [dot] wieczorekec [dot] europa [dot] eu (marta[dot]wieczorek[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Enda MCNAMARA
Telefon +32 2 296 49 76
Adresă Enda [dot] Mcnamaraec [dot] europa [dot] eu (Enda[dot]Mcnamara[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Detalii
- Data publicării
- 10 iunie 2020