Skip to main content
Reprezentanța în România logo
Reprezentanța în România
Știre22 octombrie 2021

Programul de lucru al Comisiei pentru 2022: Împreună pentru o Europă mai puternică

La 19 octombrie, Comisia a adoptat programul său de lucru pentru 2022.

Program lucru

La 19 octombrie, Comisia a adoptat programul său de lucru pentru 2022, care stabilește următoarele etape ale agendei sale îndrăznețe și transformatoare către o Europă post-COVID-19 mai verde, mai echitabilă, mai digitală și mai rezilientă. Programul de lucru al Comisiei conține 42 de noi inițiative de politică circumscrise tuturor celor șase obiective ambițioase emblematice menționate în Orientările politice ale președintei von der Leyen și se bazează pe discursul său din 2021 privind starea Uniunii. Acesta reflectă, de asemenea, lecțiile învățate din criza fără precedent cauzată de pandemie, acordând în același timp o atenție deosebită tinerei generații și propunând ca 2022 să fie Anul european al tineretului.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat: „Anul trecut ne-a arătat care sunt provocările cărora le putem face față și ce putem realiza pentru cetățenii europeni atunci când acționăm împreună. Trebuie să continuăm în același spirit anul viitor, de exemplu să punem în aplicare politicile în direcția realizării, până în 2050, a neutralității climatice în Europa, să ne modelăm viitorul digital, să ne consolidăm economia socială de piață unică și să ne apărăm valorile și interesele, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Capacitatea combinată a bugetului pe termen lung al UE și a NextGenerationEU, care, împreună, pun la dispoziție 2 018 mii de miliarde EUR, va contribui la construirea unei Europe mai bune și mai moderne.

Maroš Šefčovič, vicepreședintele pentru relații interinstituționale și prospectivă, a declarat: „Nu este suficient să ne redresăm în urma unei crize de o asemenea amploare, ci trebuie să devenim mai puternici și mai rezilienți. În acest spirit ne prezentăm programul de lucru pentru 2022, care este o dovadă a faptului că suntem hotărâți să ieșim din pandemie, profitând totodată de oportunitățile oferite de dubla tranziție verde și digitală. Sper acum să ajungem rapid la un acord cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la principalele propuneri legislative, astfel încât să putem produce în mod colectiv rezultate pentru cetățeni, întreprinderi și părțile interesate. ”

Transpunerea în realitate a celor șase obiective ambițioase emblematice

  1. Un Pact verde european

Comisia va continua să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pe lângă pachetul său inovator intitulat „Pregătiți pentru 55”, prezentat în 2021 ca parte a Pactului verde european, un obiectiv revoluționar, Comisia va propune un cadru de reglementare pentru certificarea absorbțiilor de carbon. În plus, Comisia: va lua măsuri suplimentare în direcția mobilității cu emisii zero, de exemplu prin revizuirea standardelor privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele; va urmări planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării pentru a îmbunătăți calitatea apei și a aerului; va stabili noi norme privind utilizarea durabilă a pesticidelor și va promova economia circulară prin consolidarea dreptului de a repara produsele, pentru a se evita înlocuirea acestora. De asemenea, Comisia va mobiliza resurse, pe lângă Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice deja propus, dublând astfel finanțarea externă pentru biodiversitateObligațiunile verzi vor juca, de asemenea, un rol din ce în ce mai important și vor transpune în realitate angajamentul nostru de a plasa finanțarea durabilă în avangarda eforturilor de redresare ale UE.

  1. O Europă pregătită pentru era digitală

Având în vedere că pandemia a fost un catalizator pentru accelerarea digitalizării lumii, Comisia își va continua traiectoria către deceniul digital pentru a realiza transformarea digitală a UE până în 2030. Piața unică rămâne esențială pentru inovarea Europei și, prin urmare, Comisia a propus o nouă perspectivă asupra politicii în domeniul concurenței și va prezenta un instrument pentru situații de urgență al pieței unice pentru a preveni perturbările viitoare. Pentru a aborda preocupările stringente legate de furnizarea de semiconductori de care depind soluțiile digitale, vom adopta Actul european privind cipurile cu scopul de a promova un ecosistem de ultimă generație și de a dezvolta noi piețe pentru tehnologii europene inovatoare. În plus, Comisia va propune un Act european privind reziliența cibernetică pentru a stabili standarde comune de securitate cibernetică și va începe să construiască sistem global de comunicații securizate bazat pe spațiu al UE pentru a furniza, la nivelul UE, o conectivitate în bandă largă și comunicații independente securizate statelor membre. Măsurile de facilitare a asimilării competențelor digitale în școli și în învățământul superior vor fi, și ele, prioritare.

  1. O economie în serviciul cetățenilor

Odată cu accelerarea redresării și cu revenirea activității economice la nivelurile de dinainte de criză, trebuie să ne gândim la modalități care să confere economiei noastre sociale de piață o mai mare reziliență. Comisia se va baza pe Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale pentru a asigura locuri de muncă de calitate, condiții de muncă echitabile și un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată, și va prezenta, de asemenea, o propunere de îmbunătățire a protecției lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă. Pentru a sprijini politicile statelor membre, Comisia va consolida plasele de siguranță socială esențiale pentru amortizarea șocurilor economice, aceasta urmând să prezinte o inițiativă privind un venit minim adecvat.Având în vedere că sectorul financiar este esențial pentru redresarea economică, vom prezenta, de asemenea, propuneri privind plățile instant pentru a promova acceptarea deplină a acestora în UE și vom facilita accesul întreprinderilor la capital în UE. Odată ce se va găsi o soluție globală privind reforma cadrului internațional de impozitare a societăților, Comisia va asigura punerea în aplicare rapidă și coerentă a acesteia în întreaga UE.

  1. O Europă mai puternică pe plan internațional

Comisia continuă să consolideze statutul unic al UE de lider mondial. În cursul anului viitor, Comisia va prezenta o nouă strategie intitulată „Portalul mondial” (Global Gateway) pentru a construi parteneriate în materie de conectivitate în întreaga lume, scopul fiind stimularea comerțului și a investițiilor. Până la sfârșitul acestui an, va fi prezentată o nouă Declarație comună UE-NATO, iar Comisia se va strădui să accelereze lucrările privind o veritabilă uniune europeană a apărării. În vederea tranziției energetice globale și a unor oceane mai sănătoase, vor fi prezentate o nouă strategie privind angajamentul internațional în domeniul energiei și un plan de acțiune privind guvernanța internațională a oceanelor.

  1. Promovarea modului nostru de viață european

Pentru a se asigura că tinerii dispun de capacitatea de a modela viitorul, Comisia a propus ca anul 2022 să devină Anul european al tineretului; în acest context, va lansa o nouă inițiativă ALMA (Aim, Learn, Master, Achieve – Orientare - Învățare - Specializare - Reușită), care să îi ajute pe tinerii europeni defavorizați care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare să dobândească experiență profesională în străinătate, beneficiind de sprijinul social necesar. Obiectivul final este integrarea lor în sistemul de educație și de formare profesională sau găsirea unor locuri de muncă de calitate. Comisia va prezenta, de asemenea, o strategie a UE pentru universități și va propune modalități pentru o cooperare transnațională mai profundă și mai durabilă în învățământul superior. Ținând seama de învățămintele desprinse din pandemie, Comisia va prezenta o strategie europeană privind serviciile de îngrijire pentru a îmbunătăți în mod global aceste servicii, de la îngrijirea copiilor la îngrijirea pe termen lung. Pentru a consolida în continuare uniunea europeană a sănătății, Comisia va garanta accesul la medicamente de înaltă calitate la prețuri accesibile, propunând un nou cadru pentru un sector farmaceutic dinamic al UE, va prezenta o revizuire a legislației privind medicamentele pentru copii și pentru bolile rare și va consolida acțiunile de screening și diagnosticare precoce a cancerului, datorită cărora pot fi salvate vieți, prin intermediul unei recomandări privind screeningul pentru depistarea cancerului.

  1. Un nou elan pentru democrația europeană

Datorită Conferinței privind viitorul Europei, care este în plină desfășurare, și datorită inițiativelor cetățenești europene, democrația europeană va deveni tot mai dinamică. De asemenea, Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a proteja libertatea și pluralismul mass-mediei, prin prezentarea unei Legi europene privind libertatea mass-mediei, și va proteja în continuare statul de drept, care este un element esențial pentru funcționarea eficace a UE.Pentru a intensifica lupta împotriva criminalității transfrontaliere, instituirea unui cadru juridic comun pentru transferul eficient al procedurilor penale între statele membre va rămâne o prioritate. De asemenea, ne vom continua eforturile în ceea ce privește conceperea noului organism interinstituțional al UE în materie de etică, în strânsă colaborare cu alte instituții.Pentru a asigura egalitatea pentru toți, vom propune măsuri de îmbunătățire a recunoașterii filiației între țările UE. De asemenea, va fi prezentată o inițiativă privind exodul creierelor și atenuarea provocărilor asociate cu declinul populației, care va identifica posibile soluții.

Anexa 1 la programul de lucru al Comisiei pentru 2022 conține lista completă a celor 42 de noi inițiative de politică și a celor 32 de obiective de politică circumscrise celor șase obiective ambițioase emblematice.

O abordare bazată pe principiul numărului constant

Pentru a reduce la minimum sarcina legată de obiectivele de politică ale UE, Comisia va aplica integral principiul numărului constant în cadrul acestui program de lucru. Astfel se va garanta că, atunci când introducem noi sarcini inevitabile, vom reduce în mod sistematic și proactiv sarcinile care decurg din legislația UE existentă în același domeniu de politică. Costurile preconizate ale respectării legislației UE vor fi cuantificate într-un mod mai transparent și vor fi prezentate în mod sistematic în evaluările impactului, iar costurile administrative vor fi compensate. O mai bună legiferare va continua, de asemenea, să sprijine durabilitatea și transformarea digitală, concentrându-se pe principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative” și pe principiul „digital în mod implicit”.

Etapele următoare

Comisia va începe discuțiile cu Parlamentul și cu Consiliul pentru a stabili o listă de priorități legislative comune în privința cărora colegiuitorii să convină să ia măsuri rapide. Comisia va sprijini în continuare statele membre și va colabora cu acestea pentru a asigura punerea în aplicare a normelor UE noi și a celor existente și nu va ezita să asigure respectarea legislației UE prin proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, atunci când este necesar.

Context

În fiecare an, Comisia adoptă un program de lucru care prezintă lista acțiunilor pe care le va întreprinde în următorul an. Programul de lucru informează publicul și colegiuitorii cu privire la angajamentele politice ale Comisiei de a prezenta noi inițiative, de a retrage propuneri deja înaintate colegiuitorilor și de a revizui legislația existentă a UE. Programul nu se referă la lucrările în curs ale Comisiei în scopul îndeplinirii rolului său de gardian al tratatelor și de asigurare a respectării legislației existente sau la inițiativele regulate pe care Comisia le adoptă în fiecare an. Programul de lucru al Comisiei pentru 2022 este rezultatul cooperării strânse cu Parlamentul European, cu statele membre și cu organele consultative ale UE.

Informații suplimentare

Programul de lucru al Comisiei

Fișă informativă privind Programul de lucru al Comisiei pentru 2022 – partea generală

Fișă informativă privind Programul de lucru al Comisiei pentru 2022 – anexa I

Programul de lucru al Comisiei pentru 2022: Împreună pentru o Europă mai puternică

Programul de lucru al Comisiei pentru 2022

Planul de redresare pentru Europa

NextGenerationEU

Un Pact verde european

Conturarea viitorului digital al Europei

Prioritățile Comisiei Europene

Detalii

Data publicării
22 octombrie 2021

Date de contact

Daniel FERRIE

E-mail
Număr de telefon
+32 2 298 65 00

Célia DEJOND

E-mail
Număr de telefon
+32 2 298 81 99