Din 2015, Platforma de consiliere a primit 2 300 de cereri de sprijin consultativ. Majoritatea cererilor au provenit din partea țărilor care beneficiază de fondurile de coeziune. Peste 150 de proiecte în valoare de 34 de miliarde de euro au solicitat finanțare din partea BEI, adăugându-se astfel seriei tot mai mari de proiecte cu potențial investițional.
Platforma europeană de consiliere în materie de investiții publică astăzi, 14 mai, raportul său anual pentru 2019 , prezentând o vedere de ansamblu a impactului pe care aceasta l-a avut în UE. Lansată în 2015 ca o componentă-cheie a Planului de investiții pentru Europa, Platforma de consiliere a primit peste 2 300 de cereri de sprijin consultativ și tehnic. Cererile provin din întreaga UE, majoritatea acestora din partea țărilor care beneficiază de fondurile de coeziune, în special Polonia, Bulgaria și România. Ca rezultat direct al sprijinului primit din partea Platformei de consiliere, 150 de proiecte de investiții în valoare totală de 34 de miliarde EUR sunt avute în vedere pentru finanțare din partea Băncii Europene de Investiții. Aproximativ jumătate dintre acestea sunt potențial eligibile pentru sprijin din partea Fondului european pentru investiții strategice. Se preconizează că această proporție va crește pe măsură ce sprijinul consultativ se traduce în proiecte cu potențial investițional.
Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a declarat: „Asigurarea de asistență tehnică adaptată pentru autoritățile locale și pentru promotorii de proiecte poate contribui la deblocarea finanțării de care aceștia au nevoie pentru materializarea proiectelor lor. Datorită Platformei europene de consiliere în materie de investiții, până la 34 de miliarde EUR pot fi direcționate către diverse proiecte, inclusiv cele din domenii cum ar fi energia curată, inovarea si infrastructurile inteligente și sociale. În viitoarea Platformă de consiliere InvestEU ne vom baza pe această experiență pozitivă.”
Vicepreședinta BEI, Lilyana Pavlova, a declarat: “Dezvoltarea de proiecte de calitate, eligibile pentru finanțare, a constituit o provocare majoră pentru majoritatea țărilor europene de-a lungul anilor, ceea ce a provocat limitarea investițiilor, a creșterii economice și a dezvoltării, în special în țările beneficiare ale fondurilor de coeziune. Ne putem mândri cu ceea ce a realizat Platforma de consiliere în sprijinirea sectorului public și a celui privat din Uniunea Europeană pentru depășirea acestor dificultăți și pentru atragerea de finanțare suplimentară, mulțumită efectului de semnalizare al BEI. Platforma s-a dovedit a fi un sprijin esențial pentru promotorii de proiecte europeni, ajutându-i să identifice, să pregătească și să pună în aplicare investiții în conformitate cu obiectivele prioritare ale Planului de investiții pentru Europa.”
Energie curată, drumuri sigure, locuințe sociale și asistență medicală
Platforma de consiliere oferă servicii de consiliere și asistență tehnică adaptată pentru o serie de sectoare. Ea primește cereri din partea orașelor, a regiunilor, a promotorilor privați și a întreprinderilor mici. Printre proiectele care au beneficiat de sprijin se numără:
- Introducerea în circulație a autobuzelor urbane ecologice în Sofia și Flandra.
- Elaborarea unei strategii privind clima în Florența.
- Stimularea serviciilor de asistență medicală în România.
- Îmbunătățirea siguranței rutiere în Grecia
- Introducerea unui iluminat stradal eficient din punct de vedere energetic în Vilnius
- Asigurarea de locuințe mai accesibile în Poznań.
Puteți găsi mai multe studii de caz pe site-ul Platformei de consiliere.
Context
Platforma europeană de consiliere în materie de investiții este un parteneriat între Grupul Băncii Europene de Investiții și Comisia Europeană în cadrul Planului de investiții pentru Europa. Platforma de consiliere este concepută pentru a acționa ca punct unic de acces la diferite tipuri de servicii consultative și de asistență tehnică. Ea sprijină identificarea, pregătirea și dezvoltarea proiectelor de investiții în întreaga UE, iar consilierii din cadrul ei lucrează direct cu promotorii de proiecte pentru pregătirea de pachete consultative adaptate pentru a sprijini proiectele de investiții.
Deși Platforma de consiliere este specializată în cereri de consiliere complexe, de mare anvergură, este recunoscut faptul că unii promotori de proiecte au nevoie doar de câteva ore sau de câteva zile de consiliere strategică sumară pentru a fi corect orientați. De la lansarea sa, Platforma de consiliere a oferit acest tip de sprijin unui număr de peste 700 de promotori activi în sectoarele transportului, al energiei, inovării și sănătății.
Pentru a permite furnizarea cu succes a sprijinului consultativ la nivel local, Platforma de consiliere a creat o rețea de parteneri locali (bănci și instituții naționale de promovare) și a consolidat capacitatea de consiliere a acestora prin fonduri și asistență tehnică. Până în prezent, Platforma de consiliere a alocat peste 3 milioane EUR pentru consolidarea programelor de consiliere ale partenerilor locali prin intermediul a șapte acorduri de finanțare semnate cu bănci și instituții naționale de promovare din Bulgaria, Ungaria, Franța, Lituania, Italia și Slovenia. Platforma a continuat, de asemenea, să finanțeze programul de sprijinire a micilor întreprinderi al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în România, Bulgaria, Croația și Grecia.
Pentru informații suplimentare:
Raportul anual pe 2019 al Platformei de consiliere
Site-ul Platformei de consiliere
Site-ul Planului de investiții
Date de contact pentru presă
Marta WIECZOREK
Telefon +32 2 295 81 97
Adresă marta [dot] wieczorekec [dot] europa [dot] eu (marta[dot]wieczorek[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Siobhán MILLBRIGHT
Telefon +32 2 295 73 61
Adresă siobhan [dot] millbrightec [dot] europa [dot] eu (siobhan[dot]millbright[at]ec[dot]europa[dot]eu)
Detalii
- Data publicării
- 14 mai 2020