Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 3 septembrie 2021
  • 2 min de lectură

Noul coronavirus: UE și AstraZeneca convin asupra furnizării de vaccinuri împotriva COVID-19 și asupra încetării litigiilor UE și AstraZeneca

Astăzi, UE și AstraZeneca au ajuns la un acord care va asigura livrarea dozelor restante de vaccin împotriva COVID-19 către statele membre, în conformitate cu termenii acordului preliminar de achiziție încheiat la 27 august 2020 cu AstraZeneca.

Astrazeneca

De asemenea, acordul va pune capăt litigiilor aflate pe rolul Tribunalului de la Bruxelles.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Acordul rezolutiv de astăzi garantează livrarea de către AstraZeneca către UE a celor 200 de milioane de doze restante de vaccin împotriva COVID-19. În timp ce în această săptămână am atins importantul obiectiv de a vaccina complet 70 % din populația adultă a UE, există diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește ratele de vaccinare, iar disponibilitatea continuă a vaccinurilor, inclusiv a celor de la AstraZeneca, rămâne esențială. În calitate de cel mai puternic susținător al cooperării și solidarității globale în materie de vaccinuri, vom continua să ajutăm restul lumii. Obiectivul nostru este de a pune la dispoziție cel puțin 200 de milioane de doze de vaccin prin intermediul COVAX țărilor cu venituri mici și medii, până la sfârșitul acestui an. Solidaritatea în materie de vaccinuri este și rămâne marca noastră.”

Acest acord rezolutiv prevede angajamentul ferm al AstraZeneca de a furniza, pe lângă cele aproximativ 100 de milioane de doze livrate până la sfârșitul trimestrului 2, încă 135 de milioane de doze până la sfârșitul anului 2021 (60 de milioane de doze până la sfârșitul trimestrului 3 și 75 de milioane de doze până la sfârșitul trimestrului 4), iar dozele restante (65 de milioane) până la sfârșitul lunii martie 2022. Astfel, numărul total de doze livrate va fi de 300 de milioane, conform contractului.

Statelor membre li se vor pune la dispoziție calendare regulate de livrare și se vor aplica rabaturi plafonate în cazul oricăror doze livrate cu întârziere.

Context

La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană vizând accelerarea dezvoltării, producerii și punerii la dispoziție pe scară largă a unor vaccinuri eficace și sigure împotriva COVID-19. În schimbul dreptului de a cumpăra un număr specificat de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanțează o parte din costurile inițiale suportate de producătorii de vaccinuri în baza unor acorduri preliminare de achiziție.

Având în vedere variantele actuale și viitoare ale SARS-CoV-2, Comisia și statele membre negociază noi acorduri cu producători care contribuie deja la portofoliul de vaccinuri al UE, ceea ce ar permite achiziționarea de vaccinuri adaptate rapid, în cantități suficiente, pentru a consolida și a prelungi imunitatea.

Pentru a achiziționa noile vaccinuri, statele membre pot utiliza pachetul REACT-EU, unul dintre cele mai mari programe din cadrul noului instrument Next Generation EU, care continuă și extinde măsurile de răspuns la criză și de redresare de pe urma ei.

Pentru mai multe informații

Strategia UE privind vaccinurile

Vaccinuri anti-COVID-19 sigure în Europa

Răspunsul UE la criza cauzată de noul coronavirus

Detalii

Data publicării
3 septembrie 2021

Date de contact

Stefan DE KEERSMAECKER

Nume
Stefan DE KEERSMAECKER
E-mail
stefan [dot] de-keersmaeckeratec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 46 80

Darragh CASSIDY

Nume
Darragh CASSIDY
E-mail
darragh [dot] cassidyatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+32 2 298 39 78