Ieri, 28 mai 2024, Mara Roman, șefa interimară a Reprezentanței Comisiei Europene în România, a participat la evenimentul aniversar de 10 ani al Energy Policy Group (EPG), dedicat tranziției energetice curate în România și regiunea Europei de Sud-Est. Evenimentul, desfășurat la Intercontinental Athénée Palace din București, a reunit experți în energie și climă, autorități naționale, reprezentanți ai mediului academic, societății civile, mediului de afaceri și jurnaliști.
În cadrul Panelului 2, intitulat "Provocări și oportunități pentru tranziția până în 2030", Mara Roman a subliniat impactul inițiativei RePowerEU asupra politicii energetice europene și naționale.
În intervenția sa, aceasta a declarat: "RePowerEU, la doi ani după adoptarea sa, este o poveste de succes care a demonstrat că UE poate acționa cu rapiditate, determinare și unitate, menținând în același timp cursul transformării către o economie cu zero emisii nete de carbon. RePower s-a concentrat pe trei dimensiuni pentru a pune capăt dependenței UE de combustibilii fosili din Federația Rusă:
1. Reducere - utilizarea mai eficientă a energiei. UE a depășit ținta de economisire a consumului de 15%. Importurile de gaze din Rusia au scăzut la 15% în 2023, de la 45% în 2021.
2. Înlocuire - renunțarea la dependența de Rusia și colaborarea cu parteneri de încredere. Norvegia și SUA sunt acum cei mai mari furnizori de gaze ai UE.
3. Reînnoire - promovarea utilizării energiei regenerabile.
În acest mandat, am stabilit calea și condițiile necesare pentru o accelerare a utilizării surselor de energie regenerabilă, iar capacitatea instalată de regenerabile crește rapid în toată Europa. Anul 2023 a fost al treilea an consecutiv de noi recorduri de instalații solare și eoliene.
Mesajul RePower a fost auzit: fiecare cent investit în energia produsă local este o investiție în securitatea noastră energetică, în noi locuri de muncă și oportunități de creștere pentru Europa și pentru România. Acum trebuie să livrăm rezultate concrete pentru cetățeni și afacerile din UE.
În contextul RePowerEU, România a propus o strategie de decarbonizare a sistemului său energetic bazată pe regenerabile și pe eliminarea treptată a cărbunelui până în 2032. Disponibilitatea gazului face ca aceasta să fie posibilă și joacă un rol esențial în asigurarea securității energetice. Suntem într-un proces de tranziție, astfel încât utilizarea gazului natural nu trebuie să împiedice dezvoltarea surselor regenerabile de energie.
Știm că electrificarea este cheia tranziției energetice, iar gazul va juca un rol de tranziție până în 2030 și dincolo de acest an. Totuși, structura pieței de gaze naturale se va schimba semnificativ, cu o cerere mai mică pentru gaze fosile și un rol tot mai important pentru gazele nefosile.
În Planurile Naționale de Energie și Climă actualizate, care trebuie înaintate până la sfârșitul lunii iunie 2024, statele membre trebuie să integreze aceste elemente și să își alinieze politicile pentru a atinge țintele stabilite împreună, evitând în același timp activele pierdute."
Evenimentul a oferit o platformă valoroasă pentru dezbateri și schimb de idei între principalii actori implicați în tranziția energetică, subliniind importanța colaborării la nivel național și regional pentru a atinge obiectivele de sustenabilitate și securitate energetică ale Uniunii Europene.
Despre Energy Policy Group (EPG):
Energy Policy Group este un think tank independent, dedicat promovării politicilor energetice durabile și a unei tranziții energetice eficiente în România și regiunea Europei de Sud-Est.
Detalii
- Data publicării
- 29 mai 2024