Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 11 aprilie 2022
  • 1 min de lectură

Jurnalism european: jurnaliștii aspiranți sunt invitați să își depună candidatura pentru un program de formare

Începând de astăzi, 11 aprilie, Comisia acceptă candidaturi pentru cea de-a șasea ediție a programului Youth4Regions dedicat studenților la jurnalism și tinerilor jurnaliști.

Youth4Regions

Cei 38 de câștigători ai concursului se vor reuni la Bruxelles, în perioada 8-14 octombrie, unde vor urma cursuri de formare, vor fi îndrumați de jurnaliști experimentați, vor lucra cu aceștia în sala de presă și vor vizita instituțiile europene și organizații de media.

Câștigătorii vor participa, de asemenea, la concursul pentru premiul Megalizzi – Niedzielski pentru jurnaliștii aspiranți, care va fi decernat la 11 octombrie. Formularul de înscriere și condițiile de participare sunt disponibile pe pagina de internet a programului până la 11 iulie 2022. #Youth4Regions este un program al Comisiei Europene care îi ajută pe studenții la jurnalism și pe tinerii jurnaliști să descopere ce face UE în regiunea lor.

De la lansarea sa, în 2017, la program au participat peste 130 de persoane din întreaga Europă. Un sondaj realizat în rândul participanților la ediții precedente arată că 78 % dintre ei au considerat că printre beneficiile pe care programul le-a adus carierei lor se numără crearea de rețele și consilierea profesională. 93 % au considerat că programul i-a ajutat să înțeleagă mai bine UE și politica de coeziune.

Detalii

Data publicării
11 aprilie 2022

Date de contact

Adalbert Jahnz

Nume
Adalbert Jahnz
E-mail
adalbert [dot] jahnzatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 229 53156

Veronica FAVALLI

Nume
Veronica FAVALLI
E-mail
veronica [dot] favalliatec [dot] europa [dot] eu
Număr de telefon
+ 32 229 87269