Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre12 iunie 20241 min de lectură

Investigația Comisiei a concluzionat, cu titlu provizoriu, că lanțurile valorice ale vehiculelor electrice din China beneficiază de subvenții neloiale

Investigația Comisiei a concluzionat, cu titlu provizoriu, că lanțurile valorice ale vehiculelor electrice din China beneficiază de subvenții neloiale.

vehicule electrice

În cadrul investigației sale în curs, Comisia a concluzionat cu titlu provizoriu că lanțul valoric al vehiculelor electrice cu baterii (BEV) din China beneficiază de subvenții neloiale, ceea ce cauzează un risc de producere a unui prejudiciu economic pentru producătorii de BEV din UE. Investigația a examinat, de asemenea, consecințele și impactul probabil al măsurilor asupra importatorilor, a utilizatorilor și a consumatorilor de BEV din UE. Pe baza constatărilor investigației, Comisia a stabilit, cu titlu provizoriu, că este în interesul UE să remedieze efectele practicilor comerciale neloiale constatate, prin instituirea unor taxe compensatorii provizorii asupra importurilor de BEV din China.

În consecință, Comisia Europeană a comunicat astăzi în prealabil părților interesate nivelul taxelor compensatorii provizorii pe care intenționează să le instituie asupra importurilor de BEV din China. În paralel, Comisia a contactat autoritățile chineze pentru a discuta aceste constatări și posibilele modalități de soluționare a problemei. Taxele individuale pe care Comisia intenționează să le aplice celor trei producători chinezi incluși în eșantion vor fi:

•   BYD: 17,4 %;

•   Geely: 20 %; 

•   SAIC: 38,1 %.

Alți producători de BEV din China, care au cooperat în cadrul investigației dar nu au fost incluși în eșantion, vor face obiectul următoarei taxe medii ponderate: 21 %.

Toți ceilalți producători de BEV din China care nu au cooperat în cadrul investigației vor face obiectul următoarei taxe reziduale: 38,1 %.

Constatările provizorii ale investigației antisubvenție a UE indică faptul că întregul lanț valoric al BEV beneficiază în mare măsură de subvenții neloiale din China și că afluxul de importuri subvenționate din China la prețuri scăzute în mod artificial reprezintă, prin urmare, o amenințare de prejudiciu clar previzibil și iminent pentru industria UE.

Mai multe informații sunt disponibile online în comunicatul de presă aferent și în documentul cu întrebări și răspunsuri.

Detalii

Data publicării
12 iunie 2024

Date de contact

Olof Gill

Nume
Olof Gill
Număr de telefon
+32 2 296 59 66

Ana Apse-Paese

Nume
Ana Apse-Paese
Număr de telefon
+32 2 298 73 48