Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
Știre15 februarie 2023

Gestionarea apei: Comisia solicită României și altor 15 state membre să își finalizeze revizuirea planurilor privind apa

Gestionarea apei: Comisia solicită României și altor 15 state membre să își finalizeze revizuirea planurilor privind apa

Gest apei infringement

Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Belgiei [INFR(2022)2188], Bulgariei [INFR(2022)2189], Croației [INFR(2022)2193], Ciprului (INFR(2022)2190), Danemarcei [INFR(2022)2184], Greciei [INFR(2022)2191], Irlandei (INFR(2022)2185), Lituaniei [INFR(2022)2194], Luxemburgului [INFR(2022)2186], Maltei [INFR(2022)2195], Poloniei [INFR(2022)2196], Portugaliei [INFR(2022)2197], României [INFR(2022)2198], Slovaciei [INFR(2022)2187], Sloveniei [INFR(2022)2199] și Spaniei [INFR(2022)2192] pentru că nu și-au finalizat revizuirea planurilor de management al bazinelor hidrografice conform obligațiilor ce le revin în temeiul Directivei-cadru privind apa (Directiva 2000/60/CE) și/sau a planurilor de gestionare al riscului de inundații conform cerințelor din Directiva privind inundațiile (Directiva 2007/60/CE). Ambele directive impun statelor membre să își actualizeze planurile de gestionare privind bazinele hidrografice și, respectiv, riscul de inundații și să raporteze o dată la șase ani. Planurile de management al bazinelor hidrografice includ un program de măsuri care sunt esențiale pentru a asigura o stare bună a tuturor corpurilor de apă, astfel cum se prevede în directivă. Planurile de gestionare a riscului de inundații sunt elaborate pe baza hărților care prezintă potențialele consecințe negative asociate scenariilor de inundații.

Gestionarea durabilă a apei este un element central al Pactului verde european. Următoarele state membre nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul uneia sau al ambelor directive:

  • Belgia [INFR(2022)2188],Bulgaria [INFR(2022)2189], Croația [INFR(2022)2193], Cipru [INFR(2022)2190], Grecia [INFR(2022)2191], Spania [INFR(2022)2192] Lituania [INFR(2022)2194], Malta [INFR(2022)2195], Portugalia [INFR(2022)2197], România [INFR(2022)2198]și Slovenia [INFR(2022)2199] nu au revizuit, nu au adoptat și nu au raportat la timp al treilea plan de management al bazinelor hidrografice și al doilea plan de gestionare a riscului de inundații;
  • Danemarca [INFR(2022)2184], Irlanda [INFR(2022)2185] și Polonia [INFR(2022)2196] au depășit termenele legale în ceea ce privește revizuirea, adoptarea și raportarea celui de al treilea plan de management al bazinelor hidrografice;
  • Luxemburg [INFR (2022) 2186] și Slovacia [INFR (2022) 2187] au depășit termenele legale în ceea ce privește revizuirea, adoptarea și raportarea celui de al doilea plan de gestionare a riscului de inundații.

Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere acestor 16 state membre, care au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

(Pentru informații suplimentare: Adalbert Jahnz – Tel. + 32 229 53156, Daniela Stoycheva – Tel.: +32 229 53664)

Detalii

Data publicării
15 februarie 2023