Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 12 iunie 2020
  • 2 min de lectură

Finanțare durabilă: Comisia lansează o consultare cu privire la standardul UE privind obligațiunile verzi

finantare.png
© EU
Comisia Europeană a lansat astăzi, 12 iunie, o consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligațiunile verzi (EU-GBS), care va fi deschisă până vineri, 2 octombrie 2020. Obligațiunile verzi au devenit din ce în ce mai populare, deoarece investitorii caută modalități de a contribui la finanțarea tranziției către o economie durabilă din punct de vedere ecologic. Ca atare, ele vor avea un rol esențial în realizarea obiectivelor Pactului verde european (Green Deal).

Obligațiunile verzi vor juca un rol și mai important în deblocarea potențialului sectorului privat de a aborda schimbările climatice și de a încuraja o redresare economică durabilă după pandemie. Având în vedere că moneda euro este deja principala monedă utilizată pentru emiterea de obligațiuni verzi la nivel mondial, un standard oficial al UE privind obligațiunile verzi ar putea, de asemenea, să definitiveze rolul internațional al monedei euro și să contribuie la consolidarea rolului UE ca centru mondial pentru finanțarea verde.

Vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis, responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: Obligațiunile verzi vor contribui la o implicare mai largă a sectorului privat, de care avem nevoie pentru a impulsiona o redresare economică durabilă, în conformitate cu Pactul verde european. Scopul acestei consultări este să identificăm ceea ce UE și statele sale membre pot face pentru a sprijini și a stimula apariția unei piețe de obligațiuni verzi extinse și de înaltă calitate.”  

Până în prezent, nu există un standard uniform în UE. Grupul de experți tehnici pentru finanțele durabile al Comisiei (TEG) a fost însărcinat cu pregătirea unui raport referitor la un standard al UE privind obligațiunile verzi. TEG a publicat primul său raport în iunie 2019, care cuprinde 10 recomandări  pentru stabilirea unui astfel de standard, care ar urma să se bazeze pe „taxonomia” UE — un sistem de clasificare pentru investiții durabile folosit la nivelul UE. TEG a furnizat orientări  suplimentare în martie 2020, propunând și un standard actualizat.

Consultarea de astăzi pornește de la activitatea TEG și se concentrează pe valoarea adăugată a unui standard oficial al UE privind obligațiunile verzi. Decizia în acest sens se va lua în contextul Strategiei reînnoite privind finanțarea durabilă, care face obiectul unei consultări în desfășurare până pe 15 iulie. Se preconizează că această strategie va fi propusă în T4 al 2020.

Persoane de contact pentru presă:

Daniel Ferrie — Tel.: + 32 229 86500

Aikaterini Apostola — Tel.: + 32 229 87624

Detalii

Data publicării
12 iunie 2020