Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 15 martie 2023
  • 17 min de lectură

Discover EU / Discover your skills

Odată cu lansarea unei noi runde de înscrieri în programul DiscoverEU, Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează campania „Discover EU / Discover your skills”.

DiscoverYourSkills

Mai multe informații despre înscrierea în program sunt disponibile aici.

Am adunat experiențe ale tinerilor români care au călătorit, până în prezent, cu „trenul” DiscoverEU în toată Europa. Poveștile fac referire atât la experiențele trăite în aventura lor în Uniunea Europeană, cât și la competențele deprinse pe parcursul călătoriei.

„Uniunea Europeană este un proiect al păcii, și tocmai de aceea investim constant în noile generații de tineri, care duc mai departe visul european. Astăzi se deschide o nouă rundă de înscrieri pentru un loc în „euroaventura” DiscoverEU. Ce înseamnă acest lucru? Tinerii pot câștiga un permis gratuit de călătorie în Europa, pentru a explora, timp de 30 de zile, Europa și patrimoniul său cultural bogat. Până în prezent, peste 8300 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie. Tinerii, precum Daniela, Mihaela, Cosmin, Ioan, Mihai și mulți alții, sunt proprietarii viitorului Europei!”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Vă invităm, mai jos, să aflați mai multe despre experiența a cinci tineri români, plecați în Europa cu „trenul” DiscoverEU.

 

Mihaela Mitrache, 20 de ani, Slatina 

Mihaela Mitrache

Ce a însemnat pentru tine experiența DiscoverEU?

Cea mai complexă experiență de învățare trăită până la vârsta asta. Discover(EU) *a se citi și ca pronume personal.

O scurtă descriere a călătoriei: țări vizitate, obiective turistice importante, grupul de colegi/prieteni cu care ai călătorit.

Călătoria mea a început în România, de unde am plecat spre vest: Ungaria, Austria, Cehia, Germania. Am mers zeci de kilometri la pas în fiecare zi ca să cunosc orașele mai mult decât dintr-o coadă la un obiectiv la alta. Deși am pornit de-acasă cu lucruri de văzut și de făcut în minte, experiența asta mi-a schimbat destinații și mi-a arătat ce avem nevoie sa văd. 

 Am plecat singură, dar încă din primul tren în care m-am urcat am dat de alți tineri care călătoreau cu DiscoverEu, m-am întâlnit cu prieteni vechi în Praga și Viena și mi-am făcut alții noi în hostelurile la care am dormit. Am primit mai mult de la călătoria asta decât m-aș fi așteptat. 

Care e cea mai puternică amintire pe care ai păstrat-o din DiscoverEU?

Cea mai dragă amintire pe care am păstrat-o din călătorie e de fapt o frază "Noi suntem ca o familie și când cineva are nevoie de ajutor îl ajutăm". Asta le-a spus Alma colegilor de la căminul studențesc din Viena când au întrebat-o ce e cu fata pe care o cazează în camera ei. Amândouă suntem voluntare la Ambulanța pentru Monumente, familia la care se referea, și deși nu mai vorbiseram vreodată, m-a primit să stau la ea. Mi-a făcut clătite și m-a invitat să văd biroul de arhitectură la care făcea stagiul de practică. De la început m-am simțit ca parte dintr-o familie, nu m-a surprins răspunsul pentru era o convingere pe care o împărțim toți. Dar acel raspuns a venit în momentul în care fiind singură la drum, înconjurată de necunoscuți, am simțit conexiunile care se leagă între oameni ca ceva foarte important și special și până la finalul călătoriei mele au fost un motiv central. 

Dacă ar trebui să caracterizezi experienta ta DiscoverEU în 3 cuvinte, care ar fi acestea?

Visat, trăit, povestit (viitorii călători să treacă verbele la supin).

Cum te-au ajutat lucrurile pe care le știai despre Europa, Uniunea Europeană, programele de studii și tineret ale UE în această experiență?

În primul rând m-au ajutat să plec în călătorie, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă nu aflam de DiscoverEu de pe site-ul oficial al Uniunii. Faptul că îmi cunoașteam drepturile ca cetățean european s-a dovedit a fi ca un boost de încredere pentru a pleca la drum. M-a ajutat să știu și de legitimația europeană de student cu care am primit mai multe discounturi. 

Care dintre competențele (skills) dobândite prin școală/activități extrașcolare/cursuri/hobby-uri crezi că te-au ajutat cel mai mult?

Cel mai mult m-au ajutat soft skill-urile, dezvoltate mai ales prin voluntariat. Să călătorești singur poate să îți arate cât ești de adaptabil de fapt și cât de bine te descurci să rezolvi situații neprevazute și să interacționezi cu oameni complet necunoscuți. În afară de ele mi-au fost utile și hard skill-urile învățate la școală, mai exact să vorbesc limbi străine și sa știu sa folosesc un aparat foto. 

2023 este Anul European al Competențelor: ce competențe/abilități noi ai dobândit sau ți-ai perfecționat în această călătorie?

Călătoria DiscoverEu e ocazia perfectă să dezvolți și să dobândești competențe și abilități, chiar și fără să-ți propui. Pe mine m-a ajutat să îmi îmbunătățesc abilitățile sociale prin interacțiunea cu oameni de vârste și naționalități diferite. Mi-am exersat competențele lingvistice și m-am întors acasă cu mai multă experiență în gestionarea unui buget. 

O întrebare de final: Care este lucrul care îți place cel mai mult la Uniunea Europeană?

Îmi place mult la Uniunea Europeană că reușește să creeze un context prietenos și plin de oportunități pentru dezvoltarea tinerilor, de la educație formală până la călătorii.

 

Cosmin Mîndru, 19 ani, Iași

Cosmin Mîndru

Ce a însemnat pentru tine experiența DiscoverEU?

Este dificil să descriu experiența pe care am avut-o cu DiscoverEU. Inițial, când am aflat că am primit pass-ul, nu am crezut că voi ajunge în punctul în care chiar să mă urc într-un tren și să părăsesc țara. Cumva, pentru că mergeam cu o prietenă, nu m-am gândit că visul nostru se va materializa. Abia în ziua în care am urcat în trenul Cluj-Budapesta am realizat că se întâmplă: plec cu trenul în Europa. Iar acum că mă gândesc, cel mai bine aș descrie experiența DiscoverEU ca fiind ireală. Nici în momentul de față nu conștientizez realmente că am vizitat 5 țări, doar eu și cu prietena mea.

O scurtă descriere a călătoriei: țări vizitate, obiective turistice importante, grupul de colegi/prieteni cu care ai călătorit.

Am călători cu una dintre cele mai bune prietene ale mele, Laura. Inițial, totul părea o joacă. Din vorbă în vorbă, am ajuns să rezervăm bilete și cazări în 5 țări, cum ar fi Ungaria (Budapesta), Austria (Viena), Germania (Berlin și Munchen), Țările de Jos (Utrecht, Amsterdam, Amersfoort) și Franța (Paris). Planul nostru a fost să vizităm capitalele vestice ale Europei, acolo unde știam că vor atât o mulțime de atracții turistice, dar și schimburi de experiențe culturale. Cel mai zdruncinat am fost când am vizitat Zidul Berlinului: a fost momentul în care istoria m-a făcut să fiu empatic.

Care e cea mai puternică amintire pe care ai păstrat-o din DiscoverEU?

Cu toții am fost obișnuiți cu cât de romantic poate fi Parisul, fie din seriale, fie din cărți. Fiind o capitală atât de mainstream, ne-am dorit să ajungem acolo. Mi-a rămas în minte momentul în care scriam în jurnal într-un balcon tipic parizian al apartamentului unde am stat pe durata șederii în Paris. Simțeam cum, în acel moment, eu eram artistul, eu eram acel om care devenea o versiune mai bună. A fost un moment pe care nu-l voi uita, mai ales pentru că una dintre pasiunile mele este de a scrie. 

Dacă ar trebui să caracterizezi experienta ta DiscoverEU în 3 cuvinte, care ar fi acestea?

DiscoverEU a fost pentru mine ireal, imprevizibil și, nu în ultimul rând, a fost despre independență.

Cum te-au ajutat lucrurile pe care le știai despre Europa, Uniunea Europeană, programele de studii și tineret ale UE în această experiență?

Pot spune că în momentul în care am trăit această experiență, știam că voi dori să mă implic și în alte proiecte pe care UE le pune la dispoziția tinerilor. Știam despre de studii sau de practică Erasmus+, însă, cumva, DiscoverEU mi-a deschis apetitul spre a vedea, a trăi și a simți cât mai multe culturi.

Care dintre competențele (skills) dobândite prin școală/activități extrașcolare/cursuri/hobby-uri crezi că te-au ajutat cel mai mult?

Cel mai mare beneficiu a fost faptul că eu și Laura știam limba engleză, ea mai știa puțin franceza iar eu germana. Pe lângă asta, faptul că ne-am organizat după un plan bine structurat ne-a ajutat foarte mult să economisim atât bani, cât și timp. Organizarea a fost foarte importantă, pe lângă competențele lingvistice și spațiale și de relaționare.

2023 este Anul European al Competențelor: ce competențe/abilități noi ai dobândit sau ți-ai perfecționat în această călătorie?

Nu știu dacă este o competență, dar am realizat că orice problemă poate fi rezolvată. Mi-am pierdut bagajul în Olanda și, deși am fost puțin stresat pentru că toate liniile telefonice erau în neerlandeză, am reușit cumva să îmi recuperez bagajul. Nu a existat nicio barieră pe care noi să n-o putem trece și nicio problemă pe care să nu o putem rezolva. Cred că skill-ul final, însă, este faptul că am putut să ne descrucăm pe cont propriu, că am învățat să fim independenți.

O întrebare de final: Care este lucrul care îți place cel mai mult la Uniunea Europeană?

Cel mai cool lucru la Uniunea Europeană este faptul că oferă o mulțime de oportunități tinerilor, oportunități precum DiscoverEU. Acest gen de proiecte nu doar că ne scoate din zona de confort, dar ne motivează să o explorăm din ce în ce mai mult.

 

Daniela Țițirigă, 19 ani, Craiova

Țițirigă Daniela

Ce a însemnat pentru tine experiența DiscoverEU?

Pentru mine, experiența DiscoverEU a însemnat cunoaștere de sine, prin traversarea de situații neașteptate, dar și culturalizare și conștientizare a diversității și istoriei țărilor Uniunii Europene.

O scurtă descriere a călătoriei: țări vizitate, obiective turistice importante, grupul de colegi/prieteni cu care ai călătorit.

Am călătorit în Austria și Germania, alături de o prietenă foarte bună din liceu. Cele mai importante obiective turistice pe care le-am vizitat au fost vârful Hafelekar din Alpi, muzeul Albertina din Viena, Muzeul Național de Artă Egipteană și Palatul Schönbrunn, care m-a impresionat datorită rafinamentului și eleganței cu care a fost proiectat și amenajat, dar si grație lungii sale istorii.

Care e cea mai puternică amintire pe care ai păstrat-o din DiscoverEU?

Cea mai puternică amintire pe care o păstrez este momentul în care ne-am abătut de la programul nostru organizat până la ultimul detaliu și am ajuns din greșeală într-un luminiș de lângă Lacul Lans din Innsbruck, la lăsarea serii. Vederea soarelui care „cobora” în spatele Alpilor va rămâne apusul meu preferat pentru tot restul vieții.

Dacă ar trebui să caracterizezi experienta ta DiscoverEU în 3 cuvinte, care ar fi acestea?

Provocare, perseverență, inspirație.

Cum te-au ajutat lucrurile pe care le știai despre Europa, Uniunea Europeană, programele de studii și tineret ale UE în această experiență?

Toate acestea mi-au fost de un ajutor foarte mare în economisirea banilor. Numeroasele reduceri oferite tinerilor care călătoresc cu DiscoverEU, dar și pass-ul în sine, m-au ajutat să trăiesc o experiență de neuitat, pe care nu mi-aș fi permis-o altfel.

Care dintre competențele dobândite prin școală/activități extrașcolare/cursuri/hobby-uri crezi că te-au ajutat cel mai mult?

Cel mai mult mi-au fost de folos abilitățile de a-mi gestiona bugetul și de a organiza foarte bine tot itinerariul, pentru a evita pe cât posibil situațiile neplăcute, precum pierderea trenurilor sau a cazărilor. Toate acestea le-am învățat la mini-workshop-uri la care am participat de-a lungul anilor de liceu.

2023 este Anul European al Competențelor: ce competențe/abilități noi ai dobândit sau ți-ai perfecționat în această călătorie?

În această călătorie am învățat, după multe peripeții, cum să nu mă mai pierd într-un oraș complet nou dacă mi se descarcă telefonul. În plus, cred că am reușit și să-mi perfecționez înțelegerea hărților cu rute de tren sau de metrou. Am învățat și cum să cumpăr de la supermarket doar strictul necesar, pentru a evita risipa alimentară.

Care este lucrul care îți place cel mai mult la Uniunea Europeană?

Lucrul pe care îl ador la Uniunea Europeană este faptul că, oriunde m-aș duce, mă simt inclusă complet și acel loc ajunge a doua casă a mea, indiferent de micile bariere lingvistice sau culturale.

 

Ioan-Darius Stoica, 18 ani, Galați

Ioan Stoica

Ce a însemnat pentru tine experiența DiscoverEU?

Pentru mine, experienta DiscoverEU a însemnat oportunitatea de a cunoaște noi țări, noi oameni și noi culture. Ador să călătoresc, iar sentimentul pe care îl ai atunci când explorezi  locuri noi e unul de nedescris. Cu ajutorul programului, am reușit să îmi îndeplinesc un vis din copilărie, visul de a călători prin Europa și de a ajunge în locuri pe care le văzusem până atunci doar în filme.

O scurtă descriere a călătoriei: țări vizitate, obiective turistice importante, grupul de colegi/prieteni cu care ai călătorit.

Împreună cu David, cu care sunt prieten încă din prima zi de școală și care are același spirit de aventură ca și mine, am pornit în această aventură cu doar două destinații în minte: Viena și Napoli. În Napoli ne-am întâlnit cu un prieten ce se mutase secent în Italia, așa că, împreună, am început să mergem unde ne spunea sufletul și imaginația ajungând să descoperim mai multe orașe italiene cum ar fi Roma, Pescara,Veneția și Udine. Din Italia, a început drumul nostru înapoi, un drum cu năbădăi aș putea spune și cu provocări peste care din fericire am trecut. Am tranzitat Slovenia, Maribor fiind singurul oraș în care chiar am oprit și stat câteva ore. Pe urmă am ajuns în Budapesta pe care am reușit să o vizităm doar câteva ore, până când am luat trenul final al călătoriei, trenul spre casă.

Dacă ar trebui să caracterizezi experienta ta DiscoverEU în 3 cuvinte, care ar fi acestea?

Aventură, cunoaștere, spontaneitate.

Cum te-au ajutat lucrurile pe care le știai despre Europa, Uniunea Europeană, programele de studii și tineret ale UE în această experiență?

Pot spune că m-a ajutat faptul că știam că UE are tot felul de programe prin care tinerii pot călători și căutând ceva pentru mine, am descoperit programul DiscoverEU.

Care dintre competențele (skills) dobândite prin școală/activități extrașcolare/cursuri/hobby-uri crezi că te-au ajutat cel mai mult?

M-a ajutat enorm cunoașterea limbii engleze. Pe urmă, pot spune că mi-a fost de ajutor faptul că am reușit să învăț cuvinte în alte limbi destul de ușor și am reusit să comunic, chiar dacă uneori mă dureau mâinile după o conversație.

2023 este Anul European al Competențelor: ce competențe/abilități noi ai dobândit sau ți-ai perfecționat în această călătorie?

Călătoria m-a făcut să îmi dau seama că ador limba italiană, pe care am început să o învăț.

O întrebare de final: Care este lucrul care îți place cel mai mult la Uniunea Europeană?

Faptul ca Uniunea Europeană este o mare familie de oameni diferiți, cu limbi diferite, culturi diferite dar totuși uniți de același valori, aceleași idei și același scop- prosperitatea noastră, a tuturor.

 

Mihai Andrei Iarca, 19 ani, Constanța

Mihai Iarca

Ce a însemnat pentru tine experiența DiscoverEU?

Experiența DiscoverEU a reprezentat o oportunitate unică prin care am reușit să mă simt liber și să ajung în orașe unde doar visam că voi ajunge. Acest bilet de tren mi-a arătat că viața chiar e frumoasă și cât de ușor este să călătorești.

O scurtă descriere a călătoriei: țări vizitate, obiective turistice importante, grupul de colegi/prieteni cu care ai călătorit.

În total, am reușit sa vizitez 7 țări: Ungaria, Cehia, Germania, Danemarca, Olanda, Belgia și Austria. Și am călătorit singur, dar asta nu înseamnă ca nu am întâlnit alți călători care se plimbeau cu același bilet DiscoverEU.

Care e cea mai puternică amintire pe care ai păstrat-o din DiscoverEU?

În momentul în care am ajuns în Billund, Danemarca si am văzut Casa Lego mi-am dat seama că visul meu, ca un fan Lego, tocmai s-a îndeplinit, pentru că eram în orasul natal al acestei jucării pe care am avut-o de-a lungul copilăriei mele.

Dacă ar trebui să caracterizezi experienta ta DiscoverEU în 3 cuvinte, care ar fi acestea? :

It changed me!

Care dintre competențele (skills) dobândite prin școală/activități extrașcolare/cursuri/hobby-uri crezi că te-au ajutat cel mai mult?

Curajul dobândit făcând yachting pe mare m-a ajutat să continui excursia oricât de departe aș fi fost de casa și că în cele mai grele momente trebuie să continui să mergi înainte.

2023 este Anul European al Competențelor: ce competențe/abilități noi ai dobândit sau ți-ai perfecționat în această călătorie?

Încrederea de sine. Am plecat fiind o persoană și m-am întors ca o nouă persoană total diferită.

O întrebare de final: Care este lucrul care îți place cel mai mult la Uniunea Europeană?

Cât de ușor este să călătorești. Tot de ce ai nevoie este un buletin și o destinație și poți ajunge în orice țară din Uniunea Europeană.

 

Context

70.000 de tineri din toată Europa au șansa de a descoperi Europa și de a-și îmbogăți competențele chiar în Anul European al Competențelor – European Year of Skills.

Pe tot parcursul anului 2023, Comisia, Parlamentul European, statele membre, partenerii sociali, serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă, camerele de comerț și industrie, furnizorii de educație și formare, lucrătorii și întreprinderile vor colabora pentru a promova dezvoltarea competențelor, care va duce la îmbunătățirea perspectivelor profesionale și de viață pentru cetățeni.

Acest lucru va permite Europei să devină mai competitivă prin stimularea forței sale de muncă și prin asigurarea faptului că transformarea verde și cea digitală și redresarea economică sunt echitabile și juste din punct de vedere social.

Agențiile naționale Erasmus+ (Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) în România) îi sprijină pe tineri prin organizarea unor reuniuni informative înainte de plecare, care îi pregătesc pentru călătorie. Tot ca parte a moștenirii Anului European al Tineretului, agențiile naționale organizează întâlnirile DiscoverEU, un program cultural interesant care durează de la una până la trei zile în toate țările Erasmus+. Până acum au avut loc 51 dintre aceste întâlniri, iar reuniunile vor continua în anii următori.

Incluziunea socială fiind una dintre prioritățile de vârf ale programului Erasmus+, participanții cu dizabilități sau cu probleme de sănătate vor fi sprijiniți în călătorie. În plus, în octombrie 2022, agențiile naționale Erasmus+ au lansat Acțiunea de incluziune din cadrul Inițiativei DiscoverEU, care permite organizațiilor care lucrează cu tineri cu mai puține oportunități, precum și grupurilor informale de tineri să solicite un grant. Participanții la Acțiunea de incluziune DiscoverEU vor primi sprijin suplimentar, cum ar fi posibilitatea de a călători împreună cu însoțitori. Două runde de înscrieri în cadrul Acțiunii de incluziune vor avea loc în 2023. În cursul primei runde de înscrieri care a avut loc în octombrie 2022, agențiilor naționale Erasmus+ le-au fost transmise 166 de proiecte. Primii călători din cadrul acestei acțiuni specifice își pot începe călătoria în martie 2023. 

Detalii

Data publicării
15 martie 2023