După activarea mecanismului de protecție civilă al UE de către Turcia, 19 state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania), împreună cu Albania și Muntenegru, au oferit echipe în colaborare cu Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE și cu autoritățile turce.
25 de echipe de căutare și salvare se îndreaptă către zonele cele mai afectate din Turcia pentru a-i ajuta pe primii agenți de intervenție de pe teren; 11 dintre aceste echipe au ajuns deja. În plus, 2 echipe medicale au fost trimise prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE pentru a le oferi asistență medicală de urgență persoanelor afectate. În total, țările europene au oferit 1.185 de salvatori și 79 de câini de căutare. Aceste cifre ar putea continua să crească.
Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE a constituit, de asemenea, o echipă de protecție civilă a UE formată din experți din 11 state membre, care au fost trimiși imediat în Turcia pentru a sprijini operațiunile.
În Siria, UE este în contact cu partenerii săi umanitari de la fața locului și finanțează organizații umanitare care desfășoară operațiuni de căutare și salvare, oferind totodată sprijin care constă în apă și instalații sanitare și distribuind pături și articole de igienă în zonele afectate. De asemenea, aceștia evaluează nivelul daunelor și al nevoilor din Siria în urma cutremurului de ieri pentru a-și adapta răspunsul.
UE ia în considerare toate opțiunile viabile de mobilizare a unor resurse suplimentare în interiorul Siriei, în sprijinul populațiilor afectate.
Detalii
- Data publicării
- 7 februarie 2023
Date de contact
Balazs Ujvari
- Nume
- Balazs Ujvari
- Număr de telefon
- + 32 2 295 45 78
Daniel Puglisi
- Nume
- Daniel Puglisi
- Număr de telefon
- + 32 2 296 91 40