Direct la conținutul principal
Reprezentanța în România
  • Știre
  • 15 mai 2020
  • 1 min de lectură

Coronavirus: Podul aerian umanitar al UE transportă mai multe provizii și mai multe persoane

airbridge.png
© EU
Ca parte a răspunsului global al UE împotriva COVID-19, prin podul aerian umanitar al UE au fost trimise, în această dimineață, 20 de tone de provizii, lucrători umanitari și din domeniul sănătății în São Tomé și Principe, țara din vestul Africii. Zborul a fost instituit în cooperare cu guvernul portughez și cu mai multe organizații umanitare partenere, conținând, în principal, echipamente de protecție, materiale de testare și materiale de laborator.  La întoarcere, zborul va aduce, de asemenea, peste 200 de cetățeni ai UE și alți pasageri la Lisabona, într-un efort de repatriere.

Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a declarat: „Pandemia de coronavirus creează provocări logistice uriașe pentru comunitatea umanitară. Furnizarea de asistență vitală devine mai complexă, în timp ce nevoile rămân ridicate în multe domenii critice. Datorită acestui pod aerian, oferim asistență celor mai vulnerabili și putem contribui la combaterea coronavirusului la nivel mondial.”

 Comisia a înființat podul aerian umanitar al UE la începutul acestei luni, împreună cu statele membre, în cadrul ,,Echipei Europa", pentru a transporta lucrători umanitari și materiale de urgență necesare răspunsului la coronavirus în unele dintre zonele cel mai grav afectate din lume. Primul zbor de tip „pod aerian” a avut loc săptămâna trecută către Republica Centrafricană. În săptămânile următoare vor urma mai multe acțiuni. Imagini disponibile aici .

Pentru mai multe informații:

Balazs Ujvari — tel.: + 32 229 54578

Daniel Puglisi — Tel.: + 32 229 69140

Detalii

Data publicării
15 mai 2020